Soluție inedită pentru a se putea fuma într-un club din Constanța! Timp de două săptămâni în care nu s-a mai putut fuma în localuri, patronii au gândit strategii pentru a-și păstra clienții fumători. Astfel, unui administrator de club din orașul de la malul mării i-a venit ideea să-și transforme afacerea în asociație. Doar membrii au acces, însă, în local.
Scandal la Institutul Național de Sănătate Publică din București, în timpul dezbaterii de vineri privind cardul de sănătate! Mai multi călugări, dar și reprezentanții unor asociații religioase refuză primirea acestor carduri. Dezbaterea pe tema introducerii documentului electronic s-a desfășurat câteva ore într-o atmosferă tensionată. Motivul: unele persoane sunt convinse că utilizarea cipului electronic...
Sute de locatari din Drobeta-Turnu Severin îngheață de frig în apartamente, pentru o datorie cumulată la căldură de 60.000 de lei. Oamenii spun că și-au plătit facturile la timp, dar fostul administrator nu a predat banii regiei de termoficare. Unii dintre locatari au reușit să-și instaleze centrală termică în apartament. Cei mai mulți nu își permit, însă, acest lucru. Oamenii nu au avut căldura nici iarna trecută.
Au dat în judecată regia de termoficare și au avut câștig de cauză! O asociație de proprietari din Drobeta Turnu-Severin a reușit să demonstreze în justiție că facturile emise au fost majorate artificial. Este vorba de consumul de căldură pe luna octombrie 2013. Deși oamenii au stat cu caloriferele închise în luna respectiva, factura s-a ridicat chiar și la 8.000 de lei! Oamenii s-au plâns asociației de proprietari...
Pagubiții Dacia amenință statul cu judecata! La 24 de ani de la Revoluție, românii care înainte de 1989 au depus la C.E.C. avansul sau chiar suma completă pentru a-și cumpăra mult râvnita Dacia 1300, nu și-au recuperat banii, deși au decizii definitive în instanță. Aproximativ 2000 de oameni din toată țara sunt în această situație. Sătui de așteptare, câțiva dintre ei s-au adunat la Tribunalul București...
Administrator de bloc din Sibiu, acuzat că a fugit cu banii locatarilor! Este vorba de peste 100.000 de lei, care au dispărut odată cu femeia ce avea rolul de administrator, în cadrul asociației de proprietari. Furtișagul a fost descoperit în momentul în care locatarii din 7 blocuri au rămas făra apă, din cauza datoriilor la societatea de apă-canal. Locatarii care își achitaseră facturile i-au cerut lămuriri președintelului de asociație.
Apel inedit pe reteaua de socializare! Șeful Ortopediei din Spitalul Județean Sibiu cere sprijinul comunitãții locale pe o rețea de socializare, pentru finanțarea secției. O asociație non-profit s-a angajat sã finanțeze secția cu 100.000 de euro, însã cu o condiție: sã contribuie și sibienii cu bani. 5.000 de euro ar trebui sã dea locuitorii Sibiului, dacã vor ca Secția de Ortopedie sã fie dotatã cu aparaturã modernã, restul fiind asigurat de asociație.
Propus pentru ministerul Dezvoltării si Turismului, democrat-liberalul Cristian Petrescu s-a văzut nevoit să dea explicații cu privire la un posibil conflict de interese. Deputatul de București este si presedintele unei asociatii care acceseaza bani europeni pentru proiecte în...turism! Asociația Profesioniștilor de Turism din România a semnat anul trecut cu ministerul condus atunci de Elena Udrea trei contracte...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019