Căderea leului nu poate fi stopată! Vineri, moneda națională a înregistrat un nou minim istoric, în raport cu moneda europeană, 4,64 lei pentru un euro. Analiștii financiar-bancari, care și-au văzut spulberate toate prognozele privind cursul de schimb, pun deprecierea pe seama instabilității politicii. Nici măcar devansarea termenului dat de Curtea Constituțională pentru soluționarea problemei referendumului nu a adus liniște pe piața valutară.
Leul românesc a fost încolțit de euro și de dolar, în urma suspendării președintelui Traian Băsescu! Cursul afișat atât de Banca Națională a României, cât și pe piața interbancară a depășit, într-o singură zi, pragul psihologic de 4,5 lei pentru un euro. Moneda națională a pierdut astfel un punct procentual în fața monedei europene. Analiștii financiari avertizează, însă, că oficialii BNR nu vor avea de luptat doar cu euro, ci și cu dolarul american...
Moneda nationala devine victima colaterala in razboiul politic. Euro a atins un nou maxim record, de 4,51 lei, în contextul scandalului politic de la Bucuresti, care a culminat cu suspendarea președintelui Traian Băsescu. Daca luni, cursul oficial era de 4,44 lei pentru un euro, vineri, Banca Nationala a României a afișat un curs de 4,51 lei pentru un euro. Se demonstreaza ca analistii au avut dreptate cand au estimat depășirea pragului psihologic...
Vom avea criză în România și în următoarele 12 luni! Este declarația președintelui Traian Băsescu, la întălnirea de la Cotroceni cu vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Philippe Le Houerou. Șeful statului i-a mulțumit lui Le Houerou pentru împrumutul de un miliard de euro acordat României. Băsescu a apreciat că precondițiile impuse de bancă vor pune o presiune asupra Guvernului...
În timp ce unele unități de învățământ din București nu fac față numărului mare de elevi, o școală din sectorul 5 a rămas fără copii. Și asta pentru că s-a aflat în proces de reabilitare mai bine de trei ani. Deși este dotată și utilată la ultimele standarde, așa-numita ''Scoală de fete'', funcționează la mai puțin de jumătate din capacitate. Potrivit conducerii școlii, elevii au plecat treptat din momentul în care a început consolidarea clădirii.
40 de secunde! De atât au avut nevoie doi hoți pentru a jefui o bancă din Constanța. Atacatorii, care aveau fețele acoperite, au amenințat-o pe casieră cu pistolul și au sustras 20 de mii de lei. Angajații unității au reușit să apese butonul de panică abia după ce infractorii s-au făcut nevăzuți
Trei români și un italian au fost prinsi în timp ce încercau sa fraudeze o bancă din Capitala cu nu mai puțin de cinci milioane de euro! Ei au mers sa încaseze un bilet de ordine fals, dar anchetatorii i-au reținut pe cei 4 chiar în momentul în care încercau sa scoata banii din bancă.
Primarul localității gorjene Turburea, încã elev la liceu în clasa a 12-a, la seral, a început să dărâme clãdirea scolii pentru a construi alta nouã, cu fonduri de la Banca Mondială! Edilul Ion Bârcă le-a dat mari bătăi de cap reprezentantilor unitatii de invatamant din comună, cu doar cateva zile inainte de startul noului an scolar. La Turburea nici nu s-au terminat demolãrile, iar consilierii din Opozitie îl acuzã deja pe primar cã îsi face campanie electoralã. Edilul se disculpã si spune doar cã îsi face datoria.
Vesti bune de la guvernatorul BNR! Banca Națională a României a revizuit în scădere proiecția de inflație pentru 2011 de la 5,1% la 4,6%. Potrivit lui Mugur Isãrescu, tendintele s-au inversat, iar preturile volatile au fost corectate. Rata anualã a inflatiei a scãzut în iunie la nivelul de 7,93%, de la 8,34% în luna mai. Potrivit lui Isărescu, datele privind gradul de utilizare a capacităților de producție din industria prelucrătoare, care se apropie de nivelul pre-criză, arată că economia a ieșit din recesiune.
Jaf cu focuri de arma la Targoviste! O femeie care tocmai scosese aproape un miliard de lei vechi dintr-o banca a fost jefuita de un individ! Mai exact este vorba de 91.000 de lei, adică peste 20 de mii de euro. Alături de victimă se aflau doi prieteni de familie, o femeie si un barbat, care se pare că ar fi fost în complicitate cu autorul jafului. După ce au plecat de la unitatea bancară, soferul autoturismului a invocat că trebuie să oprească la un magazin auto pentru a cumpăra piese pentru mașină.
Palatul Cotroceni a găzduit, sâmbătă, întâlnirea dintre președintele Traian Băsescu și membrii delegației comune a Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale și Comisiei Europene. Cel mai importat subiect dezbătut a fost legat de noile companii energetice, care riscă să fie blocate mai mult timp în justiție.
Trei bărbați cu cagule au pătruns, miercuri seara, în sediul unei bănci din Tîrgu-Mureș. Unul dintre ei a tras de trei ori în aer cu pistolul cu gaze, cerându-i casieriței banii. Hoții l-au bătut pe paznic, însă nu au reușit să fure nimic, deoarece acesta a scos arma și a tras câteva focuri.
Destin tragic, pentru un bebeluș de șase luni din localitatea vasluiană Gara Banca. Micuțul a murit, după ce a fost ținut în frig de mama sa, care a chemat Salvarea, însă era prea târziu. Copilul a fost găsit de echipajul de la Ambulanță în stare foarte gravă- era deshidratat, abia mai respira și avea temperatura corpului mult sub cea normală.
Polițiștii au reușit să-i identifice pe cei doi infractori, care, în urmă cu două săptămâni, au spart o bancă din Capitală. Este vorba despre doi cetățeni argentinieni. Aceștia au avut și un complice, un bucureștean care a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Polițiștii spun că autorii au plănuit minuțios jaful.
În Mehedinti, Protectia Consumatorului vrea sã interzicã unei bãnci sã mai acorde credite! Si asta din cauza faptului ca unitatea bancarã a refuzat sã restituie comisionul de risc, considerat ilegal de noua legislatie în domeniu. Banca refuzã sã se supunã deciziei. Sunt si bãnci care, în urma somatiilor primite, au început sã returneze comisioanele încasate ilegal.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019