Accident foarte grav, pe drumul spre munte, în localitatea Bănești, între Ploiești și Câmpina. O mașinã a pătruns pe contrasens, unde a lovit o alta, care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât șoferul vinovat a murit pe loc, iar alte șase persoane au fost grav rănite. Printre victime sunt și trei copii, cu vârste între trei și zece ani. Potrivit medicilor, din primele investigații medicale...
Comandorul în rezervă Petre Lazăr, un pilot experimentat cu mii de ore de zbor la activ, și-a pierdut viața, după ce s-a prăbușit cu un avion de mici dimensiuni în localitatea prahoveană Bănești! Pilotul, în vârstă de 57 de ani, se pregătea să aterizeze, când a agățat cu trenul de aterizare un fir de înaltă tensiune. N-a mai putut evita prabusirea si avionul a explodat la contactul cu solul.
Scandal la o școală din Pitești! 30 de profesori n-au mai intrat la ore după ce nu și-au mai primit drepturile salariale câștigate în instanță. Cadrele didactice amenință că nu se vor întoarce la catedră până ce directoarea nu va demisiona. Școala este singura din județ unde profesorii nu și-au primit diferențele bănești pe concediile din anii școlari 2009 și 2010. Dascălii au de recuperat între 800 si 2.400 de lei.
O casa din localitatea prahoveanã Bãnesti a fost distrusa in totalitate de o explozie. Deflagratia s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei instalatii de încãlzire defecte. Proprietarul a scapat cu viata, dar a fost transportat cu ambulanta la Spitalul Judetean de Urgentã din Ploiesti, cu arsuri pe 10% din corp, în special pe cap si pe mâini.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019