Caz revoltător la Curtea de Argeș. O femeie de 83 de ani a fost internată în spital mai mult moartă decât vie. Bătrâna ajunsese la 40 de kilograme și era numai piele și os, după ce a fost lăsată de fiul său să flămânzească mai multe săptămâni. În plus, femeia nici nu se putea mișca, din cauza unei fracturi de bazin. Bătrâna a avut noroc cu un vecin care a alertat autoritățile.
Ninsorile abundente și viscolul au făcut prăpăd în zona de est a României! Aproximativ 50 de drumuri naționale și județene au fost închise, sâmbătă, iar ambulanțele au ajuns cu greu la bolnavii care necesitau internarea de urgență. O astfel de intervenție dificilă a avut loc în localitatea buzoiană, Boldu, acolo unde un copil de un an, care avea convulsii, trebuia dus la spitalul din Râmnicu Sărat. Ambulanța a rămas însă blocată în nămeți.
A plecat să cumpere țigări si a sfârșit sub roțile unui tren! Este vorba despre o bătrână de 75 de ani din Râmnicu Vâlcea, care nu a ținut cont că bariera la trecerea peste calea ferată era coborâtă și a trecut fără să se asigure. Anchetatorii caută să stabilească toate detaliile privind producerea tragicului accident.
Sfârșit tragic pentru o bătrână din Băbeni, județul Vâlcea. Femeia, în vârstă de 71 de ani, a murit în chinuri, ucisă de un câine. Bătrâna era la pădure, la marginea localității Băbeni, ca să adune lemne de foc, când a fost atacată de animalul extrem de agresiv. Ea a fost găsită moartă, câteva ore mai târziu. Medicii legisti au numărat pe trupul acesteia peste o sută de mușcături. Inițial, oamenii legii au crezut că femeia a fost atacată și sfâșiată de un urs.
O femeie de 76 de ani a reușit să pună pe jar cartierul bucureștean Militari! Disperată că este evacuată forțat din casa în care a stat o viață întreagă, bătrâna a amenințat că-și dă foc. Femeia a luat o cutie de chibrituri, s-a lipit de o butelie și i-a avertizat pe jandarmi că aruncă în aer locuința. Bucureșteanca și-a vândut casa în urmă cu doi ani, dar susține că a fost păcălită și nu a văzut niciun ban.
Urmãrire ca-n filme, inregistrata de camerelor montate pe o masina de politie. Actiunea a avut loc pe Autostrada Soarelui, unde politistii s-au lansat in urmarirea a trei hoti navetisti. Infractorii dãdeau spargeri in Constanta si îsi vindeau prada în capitalã. Oamenii legii au reusit sa-i prinda pe drumul spre Bucuresti, chiar pe podul de la Cernavodã, la o orã dupã ce sparsesera locuinta unei bãtrâne din Constanta.
O bătrână din Târgu Mureș a fost escrocata de un hoț chiar de sărbători! Femeia a rămas fără bani, bijuterii și telefonul mobil, după ce un individ i-a facut o vizită și s-a prezentat ca prieten bun cu fiul femeii. A convins-o că băiatul ar fi comandat un laptop din străinătate, iar el a venit să încaseze banii. Pentru a fi și mai convingător, hoțul a vorbit în permanență la telefon cu un complice, care se dădea drept fiul bătrânei.
O bătrână din Gorj este nevoită să privească neputincioasă cum casa în care locuiește o ia la vale! Drumul județean care trece pe lânga locuinta ei din comuna Săcelu s-a crăpat, pentru că nu a fost consolidat. Autoritatile gorjene nu-și asumă vina si chiar îi recomandă femeii sa planteze salcâmi, ca să stopeze alunecarea de teren. Rezultatele expertizei vor veni saptamâna viitoare. Daca se va constata ca de vină este...natura, femeia se va vedea nevoită sa-si repare singura casa.
O bătrână din Constanța a văzut moartea cu ochii, după ce un șofer înscris într-o cursă ilegală a spulberat autoturismul în care se afla aceasta. Martorii spun că doi șoferi aflați la volanul unor mașini puternice făceau liniuțe. Unul dintre ei s-a trezit, însă, cu un alt vehicul în față și nu a mai putut evita impactul. Mașina lovită a ricoșat în alte cinci 5 autoturisme parcate pe marginea drumului.
O bătrână din Bistrita acuzã un politist cã i-ar fi furat o sumã mare de bani din casã, chiar când venise să ancheteze un furt comis în casa femeii. Ea bãnuieste cã omul legii ar fi copiat cheia de la intrare, apoi a intrat în locuință si a sustras o sumă importantă. Pensionara povesteste cã totul a pornit când a fãcut o plângere la politie. Femeia a sustinut cã o persoanã pe care gãzduit-o peste noapte i-a furat 400 de lei.
Un incendiu puternic a fost cat pe ce sa declanseze o tragedie, in Capitala. Flãcãri înalte au cuprins o casa in care se aflau trei butelii. Incendiul a fost observat la timp de vecini, care au alertat imediat pompierii. Flacarile au cuprins locuinta unei batrane de pe strada Hristo Botev. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale, pentru a stinge flacarile. Vecinii sustin cã incendiul a fost provocat de o lumânare uitatã aprinsã. Cauzele exacte vor fi stabilite, însã, în urma cercetarilor.
Deșeuri prețioase, într-un tomberon din Timișoara! O localnică a mers la Poliție, după ce, spune ea, a dus, din greșeală, la tomberon o pungă cu zece mii de euro, odată cu cea cu gunoi. Poliția spune că șansele ca banii să fie găsiți sunt minime. Femeia se pregătea să meargă la bancă, pentru a-i trimite banii respectivi fiului său aflat în străinătate.
O batrana din localitatea dâmbovițeanã Sălcioara a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa. Femeia in varsta de 70 de ani a reușit sã iasã din locuințã, dar acoperișul cuprins de flãcãri a cãzut peste ea. Pompierii cred cã incendiul a pornit de la soba din casa bãtrânei.
Caz terifiant, la Ploiești, acolo unde o femeie nu mai are somn, în propria casă, din cauza șerpilor. Doar într-o zi, aceasta a adunat din locuință 20 de reptile, pe care, spune ea, le-a adus chiar nepotul său, care vrea să o dea afară din casă. Bătrâna s-a prezentat la Poliție și, pentru a fi crezută, a adus cu ea unul dintre șerpi. Când a intrat în casă, femeia a văzut că prin toate camerele erau numai șerpi.
O bătrână care era transportatã la un spital din Târgu Jiu a ajuns cu greu, dupã o cãlãtorie cu...douã masini ale Salvării! Prima ambulanță în care se afla pacienta a intrat într-o cârciumă si a rupt o conductã de gaze. Conducătorul auto a încercat să depășească o mașină, însă șoferul nu a vãzut autospeciala si a virat brusc în fațã. Accidentul s-a produs în localitatea Bâlteni.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019