Mii de credincioși se roagã, în aceste zile, la Brãila, la moaștele sfinților Andrei, Nectarie și Nicolae. Rãmãșițele sfinte au fost depuse într-o raclã împodobitã cu cetinã de brad și flori, chiar în fața Bisericii Sfântul Nicolae. Surprinzător, pe credincioși nu-i preocupă, însă, numai sãnãtatea și bunãstarea familiei ci și calitățile aleșilor neamului. Este pentru prima datã când moaștele ajung la Brãila.
Pelerinaj la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, din București! Credincioșii se pot ruga, joi și vineri, la moaștele Sfântului Nicolae, expuse la biserica din Capitalã. Ziua de șase decembrie , când creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sf. Nicolae, marcheazã una dintre cele mai importante sãrbãtori din calendarul creștin. Preoții spun că, de peste 400 de ani, mâna Sfântului Nicolae binecuvânteazã Cetatea Bucureștilor și o întreagã Românie creștinã și ortodoxã.
Elena Udrea și-a lansat la Roman candidatura la parlamentare cu...iconițe care să-i poartă noroc în campanie! Parlamentarul PDL care a candidat în 2008 într-un colegiu electoral din sectorul 3 al Capitalei mai vrea un mandat de deputat, de data aceasta în județul Neamț. Însoțită de primarul Romanului, Laurențiu Leoreanu, Elena Udrea a fost prezentă la Catedrala Episcopală, la slujba de vecernie, dedicată Sfintei Parascheva.
Credinciosul îl poate găsi pe Dumnezeu nu numai în biserici zidite, îmbrăcate în odoare aurite, ci și într-un simplu cort! Că e așa, o demonstrează inițiativa unor creștini din Galați, care, în lipsa unei biserici zidite, au improvizat Casa Domnului într-un cort militar. În ineditul lăcaș de cult, ridicat în cartierul gãlãtean Dimitrie Cantemir, pioșenia pare mai profundă și ruga mai curată. La ridicarea lãcasului de cult au participat toti credinciosii...
Protest de amploare la Sfântu Gheorghe. Mii de etnici maghiari, din tot Ardealul, au participat, sâmbătă, la un miting de protest. Ei și-au arătat, astfel, nemulțumirea privind anularea dreptului de proprietate al bisericii reformate asupra clãdirii unui liceu din oras. Asta din cauză că judecãtorii au constatat cã retrocedarea s-a fãcut ilegal, iar bugetul primãriei a fost prejudiciat cu un milion de lei.
Elena Băsescu a trăit, sâmbătă, cea mai frumoasă zi din viața ei! S-a căsătorit cu alesul inimii, Bogdan Ionescu, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, din Capitală. Ziua a început, însă, cu drumul la Oficiul Stării Civile Sector 2, acolo unde mirii au spus "da" în fața primarului Neculai Onțanu. Alături de cei doi tineri s-au aflat nașii lor, Răzvan Mustea, fost ministru al Comunicațiilor în Cabinetul Ungureanu, și soția acestuia.
Ritualurile Bisericii Ortodoxe Române au intrat în era informaticii! "Salut, te informăm că am primit pomelnicul!". Așa sună mesajul pe care administratorii portalului crestinortodox.ro ți-l trimit, după ce a fost confirmată plata online a sumei de un euro, percepută pentru un acatist trimis prin internet. Mănăstirea la care dorești să fii pomenit va primi solicitarea ta pe e-mail, iar părintele stareț de acolo va scoate la imprimantă mesajul și îl va citi în biserică, ne asigură preoții.
Biserica din localitatea tulceană Sfântu Gheorghe pare urmărită de un blestem. După ce, în septembrie, anul trecut, preotul paroh a fost dat dispărut pe mare, împreună cu un alt localnic, lăcașul de cult a căzut pradă flăcărilor dezlănțuite. Catapeteasma veche de un secol a fost distrusă de cupola care s-a prăbușit. Cinci dintre oamenii implicați în stingerea incendiului au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au intoxicat cu fum.
In fiecare an, pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Bisericile din toatã tara au fost pline de credincioșii care cinstesc, astfel, sărbătoarea Sfântului Ilie. Creștinii au mers la biserică pentru a se ruga...
Biserica Ortodoxã Românã se plânge cã simbolul crestinismului, crucea, este cãlcat în picioare, zilnic, de mii de bucuresteni. Si asta din cauza cã stema Capitalei, care contine doua cruci, se regaseste pe capacele de canal din Centrul Vechi al Capitalei. Mitropolia Munteniei si Dobrogei cere municipalitãtii înlocuirea capacelor cu pricina, cu altele, pe care sã nu fie reprezentatã crucea. Dacã nici mãcar în locurile sfinte...
Peste o mie de credincioși l-au condus pe ultimul drum pe preotul Tudor Marin, ucis sâmbătă în Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Focsani. El a fost înmormântat chiar în spatele lãcasului de cult unde a slujit 20 de ani. Un sobor de 50 de preoti a oficiat slujba.Episcopul Buzãului si Vrancei asteaptã sã se facã dreptate în acest caz. Principalul suspect, Florin Pușcoiu, în vârstă de 30 de ani, se află în arestul IPJ Vrancea pentru 29 de zile.
Caz socant intr-o biserica din Focsani. Un preot al unei biserici din centrul orașului a fost înjunghiat de un bărbat chiar în locașul sfânt. Agresorul a cerut mai intai lamuriri despre cateva versete din Biblie,apoi a scos cuțitul și l-a înjunghiat. Preotul Tudor Marin, in varsta de 69 de ani, a murit in urma atacului. Potrivit oamenilor care se aflau in Biserica, atacatorul a fugit imediat.
Ceremonie religioasa speciala, de Rusalii, in Capitala! Biserica manastirii Stavropoleos din Capitala a fost resfintita de Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel. La slujba, în cadrul careia a fost acordata si o medalie de argint cu imaginea lacasului, a participat si sotia presedintelui, Maria Basescu. Biserica Manastirii Stavropoleos este unul dintre cele mai vechi lacase de cult din Capitala. Resfintirea vine dupa ce, timp de aproape 20 de ani...
Zeci de femei din Pitesti s-au cãlcat în picioare pentru a intra în altarul unei biserici. Si aceasta pentru ca doar cu ocazia sfintirii unei biserici, femeile pot intra în altar, iar uneori prilejul este unic în viatã.
Zeci de oameni s-au călcat pe picioare la inaugurarea unei biserici în Brașov. Dornici să-l vadă pe Înalt Prea Sfințitul Streza, care a venit special în orașul de sub Tâmpa pentru sfințirea lăcașului de cult, enoriașii au vrut să prindă un loc bun la slujbă si s-au îmbrâncit minute în șir.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019