Dramă într-o familie de bucureșteni! O adolescentă, în vârstă de 15 ani, și-a pierdut viața, sâmbătă-noapte, după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Drumul Taberei. Părinții sunt șocați și nu-și pot explica ce s-a întâmplat, dacă fiica lor a căzut sau s-a sinucis. Ei știu doar că, la școală, fata era o elevă model. Ea locuia împreună cu părinții, bunica și fratele mai mic, iar prietenii spun că atmosfera din familie părea una armonioasă.
A urcat băut la volan, a condus cu viteză și a intrat cu mașina într-un bloc de locuințe! Este isprava unui tânăr de 23 de ani din Târgoviște, care a dat mari emoții locatarilor din apartamentul de la parter. În fața polițiștilor, șoferul și încă doi prieteni aflați în autoturism au susținut că vinovatul este un câine, care a sărit în fața mașinii. Rezultatul alcooltestului a arătat, însă, că tânărul de la volan consumase băuturi alcoolice.
O femeie de 62 de ani a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, după ce în apartamentul ei din localitatea clujeană Florești s-a produs o explozie. Locatara a lăsat gazul deschis și o candelă aprinsă, apoi a ieșit din casă. Unii vecini spun că femeia pusese gaj apartamentul la o bancă și, acum, nu mai avea bani să plătească ratele. Explozia, care a fost urmată de un incendiu, nu s-a soldat cu victime.
O puternică explozie a zguduit un bloc de locuințe din localitatea clujeană Florești. 16 apartamente și șase automobile au fost afectate de suflul deflagrației declanșate, cel mai probabil, de o acumulare de gaze. Explozia, care a fost urmată de un incendiu, nu s-a soldat cu victime. Proprietara apartamentului care a sărit în aer, nu era acasă. Când a aflat de incident, a suferit un atac de panică.
Grav accident de muncă, la Galați! Un tânăr care lucra la izolarea unui bloc situat în centrul municipiului Galați se zbate între viață și moarte, după ce a căzut de la etajului cinci. Accidentul a fost provocat de vânt, care a suflat cu putere și a clătinat schela pe care se afla victima. Tânărul a fost dus la spital, dar medicii îi dau puține șanse de supraviețuire.
Explozia provocată, sâmbătă noaptea, de o sobă improvizată a semănat panică printre locatarii unui bloc din Târgoviște. Treziți din somn de zgomotul infernal, oamenii au alarmat imediat pompierii pentru a lichida incendiul rezultat în urma deflagrației. Proprietarii locuinței distruse nu se aflau acasă în momentul exploziei. Casa scării a fost umplută rapid de fumul înecăcios venit din apartamentul situat la etajul trei al blocului...
O femeie în vârstă de 31 de ani, din Brașov, a fost atacatã cu o substanță corozivă, de o persoanã pe care spune cã nu o cunoaște. Incidentul a avut loc chiar în scara blocului în care locuiește victima, care s-a ales cu arsuri grave, pe față și pe corp. Incidentul a avut loc vineri-dimineațã. Dupã ce a fost acatată, femeia s-a dus la un chioșc aflat în apropierea blocului, unde lucra ca vânzãtoare, și a rugat o colegã sã cheme salvarea.
Crimă în cartierul bucureștean Militari. Un tânăr a fost găsit fără suflare în scara unui bloc, înjunghiat în mai multe zone ale corpului. Din primele cercetări ale poliției, reiese că victima nu locuia în blocul respectiv. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul tânărului.
Locuitorii orașului Panciu trăiesc ca la țară! Oamenii se încălzesc la sobe pe lemne, deși blocurile din oraș au fost racordate la un sistem centralizat de încălzire pe bază de gaze. Motivul pentru care preferă vrâncenii din Panciu încălzirea la sobă este costul! Locatarii spun că încălzirea pe gaze este mult mai scumpă decât cea pe lemne. Realizarea proiectului centralei pe gaze a început în urmă cu doi ani, cu bani de la bugetul de stat...
Explozie într-un bloc din Tulcea. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri pe față și pe mâini, după ce butelia din apartamentul în care locuia a explodat. Vecinii spun cã bãrbatul ar fi vrut sã se sinucidã, pentru cã a fost pãrãsit mai întâi de soție, apoi de amantă. Acesta a fost dus de urgență la Spitalul Județean și este în afara oricãrui pericol.
O mansardă a unui bloc din cartierul brașovean Tractorul s-a făcut scrum, în urma unui incendiu de proporții. Locatarii spun că focul a fost declanșat, cel mai probabil, de oamenii străzii, care și-au găsit adăpost în podul nelocuit.
Explozie într-un bloc din Galați! 16 apartamente dintr-un cartier mãrginaș au fost avariate, dupã ce la parterul blocului s-a produs o deflagrație, din cauza unei acumulãri de gaze. Incindentul s-a produs luni-dimineață, în jurul orei 5. Potrivit locatarilor, o femeie în vârstã de 67 de ani, care se încãlzea la aragaz, a lãsat ochiurile aprinse și a adormit. Flacãrile s-au stins, însă, și în apartament s-au acumulat gaze.
Cinci persoane au fost rãnite, vineri dimineațã, într-o explozie produsã într-un bloc din localitatea gorjeanã Bumbești Jiu. Deflagrația, care s-a produs cel mai probabil din cauza unei acumulãri de gaze, a fost urmatã de un incendiu și a afectat 10 apartamente. Victimele au fost duse la Spitalul Județean Gorj, douã dintre ele în stare gravã. Proprietarul locuinței în care s-a produs explozia a fost trimis la Spitalul de Arși din Capitală.
Explozie într-un bloc din Târgu-Cărbunești, județul Gorj. Trei persoane au fost rănite și alte 68 au fost intoxicate cu fum, în urma unei explozii, care s-a produs într-un apartament, la etajul unu. Potrivit anchetatorilor, deflagrația a fost provocată din cauza unei acumulări de gaze. Doi dintre cei trei rãniți, aflați în stare gravă, au fost transferați la Spitalul de Arși din Capitală, cu un elicopter al Ministerului de Interne.
Alertă maximă, joi noapte, într-un bloc situat pe strada Ion Câmpineanu din Capitală, după ce scara interioară a fost cuprinsă de flăcări. Din cauza fumului gros, locatarii au rămas prizonieri în propriile locuințe, iar panica a fost cu atât mai mare, cu cât contorul de gaze, de la parterul blocului, ardea ca o torță. Incendiul a izbucnit în jurul orei unu și jumătate, când mulți dintre locatari dormeau.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019