În planul Ministerului Educației, masă caldă pentru școlari! Proiectul de ordonanță de urgență care prevede acordarea gratuită elevilor și preșcolarilor o masă caldă în fiecare zi, a fost pus în dezbatere publică. Potrivit prevederilor...
Protest al locuitorilor din Aviației, considerat cel mai bogat cartier din București, dar văduvit de mai bine de trei luni, de apă caldă și căldură. Asta, din cauza lucrărilor executate în rețeaua administrată de R.A.D.E.T., care...
Peste 1,2 milioane de bucureșteni ar putea rămâne fără căldură și apă caldă, la iarnă, în condițiile în care fuziunea ELCEN-RADET s-a împotmolit, iar șansele ca aceasta să se realizeze țin de asumarea de către municipalitate a datoriilor istorice...
Iarna își intră în drepturi înainte de vreme! În Pasul Gutâi, la Cavnic, în zona Borșa și în Pasul Prislop ninge încă de ieri, ca în plină iarnă. Din cauza stratului gros de zăpadă depus pe șosele, șoferii abia mai pot circula. Drumarii au ieșit cu utilajele de deszăpezire, însă fac față cu greu ninsorii abundente. În Pasul Gutâi, șoferii au întâmpinat mari probleme.
Un bloc întreg fără apă caldă și căldură! De circa doi ani, locatarii dintr-un bloc tip A.N.L. din Mediaș îndură frigul iarna și nu au apă caldă la robinet, după ce apartamentele au fost debranșate de la rețeaua de distribuție a gazelor din cauza unor datorii acumulate de trei familii. Furnizarea gazelor a fost sistată în februarie 2014 și, în urma deciziei, centrala...
Apa călduță, redevine caldă! Criticile virulente din partea bucureștenilor și a massmedia și-au făcut efectul! Dupa cateva zile in care bucurestenii din sectoarele 2, 3, 4 si 5 nu au mai avut apa caldă, Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a anuntat, luni, ca datoriile catre Electrocentrale Bucuresti au fost platite in totalitate si ca apa calda va reajunge in scurt timp la temperatura obisnuita. În declarația sa...
Gălățenii își iau adio de la apa caldă la robinet, pentru o perioadă nedefinită de timp! Din cauza unor neînțelegeri financiare dintre producătorul și distribuitorul de apă caldă, peste două sute de mii de oameni s-au întors la epoca băii în lighean! Toți locatarii blocurilor din Galați, racordate la sistemul centralizat de distribuție a apei calde, sunt în această situație. Cei pe care nu-i afectează sistarea distribuției apei calde...
Apa caldă nu mai curge la robinetele galatenilor, din cauza datoriilor pe care acestia le au la societatea de distribuție, APATERM. Din cauza rãu-platnicilor suferã, însã, și locatarii care cu plata facturilor la zi. La aceastã situație s-a ajuns din cauza unor datorii mari, acumulate în timp, de asociațiile de locatari. Unele datorii dateazã chiar din 2003. Societatea a sistat deja furnizarea de apã caldã cãtre 17 asociații, iar alte 36 de asociații vor avea aceeași soartã, în perioada urmãtoare.
În câteva zile, peste o suta de mii de vâlceni ar putea ramâne fara caldura si apa calda, dupa ce Societatea Nationala a Lignitului Oltenia a sistat livrarea de materie prima catre CET Govora. Motivul sistarii: CET Govora are datorii de 630 de miliarde lei. Presedintele Consiliului Judetean Valcea, Ion Calea, a declarat ca solutiile pentru iesirea din aceasta situatie ar fi la indemana Guvernului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019