Piețele vor fi redeschise la finalul acestei săptămâni, a anunțat, astăzi președintele Klaus Iohannis. El a precizat că decizia a fost luată după discuții cu specialiștii.
Accidente grave pe șoselele din țară! La Drobeta Turnu Severin, o șoferiță în vârstă de 34 de ani a murit, noaptea trecută, după ce nu a acordat prioritate într-o intersecție, iar autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în plin...
Accident teribil pe centura Aradului! Un om a murit, iar alți doi au fost răniți, în coliziunea a trei TIR-uri. Tragedia s-a produs în momentul în care șoferul unui autotren înmatriculat în Bulgaria a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a ajuns pe contrasens, a acroșat un tir cu numere de Ungaria care venea...
Accidente grave în zona Bucureștiului! Două femei au fost rănite după ce o șoferiță a vrut să întoarcă și a lovit puternic o dubă de transport, pe șoseaua de centură a Capitalei. În urma impactului, duba a lovit la rândul ei în alte două mașini. Șoferița care a provocat accidentul și o altă femeie...
Accidente grave pe șoselele din țară! O familie care mergea în concediu spre mare a văzut moartea cu ochii, pe centura ocolitoare de la Drobeta Turnu-Severin. Mașina lor a intrat într-un scuar, apoi s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.
Accident grav pe soseaua de Centură a Capitalei! Două mașini s-au ciocnit, în această dimineață, în zona Tunari, pe sensul către Otopeni. Din primele informații, o soferiță ar fi provocat accidentul, din cauză că nu a acordat prioritate și a forțat intrarea pe șosea.
5 morți și 28 de răniți într-un accident deosebit de grav, produs pe Centura de Vest a orașului Ploiești! Autoritățile au declanșat cod roșu de intervenție. Un autobuz în care se aflau 33 de persoane a lovit în plin, în spate, o autobasculantă încărcată cu nisip. În urma accidentului, cinci persoane au murit, iar alte 28 au fost rănite, fiind transportate...
Vremea umedă a făcut victime pe centura Buzăului! Doi oameni au fost răniți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma coliziunii violente dintre două autoturisme. Unul dintre șoferi a încercat să facă o depășire, a intrat pe contrasens și a lovit frontal o mașină de teren condusă de un bucureștean. Șoferul care a provocat accidentul și soția sa au fost răniți grav. Mașina de teren a fost proiectată în șant însă...
Noi modificari ale Codului Rutier intra în vigoare de astăzi! Au fost introduse noi sancțiuni pentru șoferii care nu se asigură ca minorii poartă centuri de siguranță. Mai mult, în mașinile care nu sunt dotate cu centuri, copiii vor putea fi transportați doar pe bancheta din spate.
Centura de siguranță salvează vieți! O mulțime de șoferi s-au convins de acest lucru fără să fie implicați în vreun accident rutier. Prinși în trafic fără centură, ei au fost pedepsiți să testeze condițiile producerii unui accident cu ajutorul unui simulator. Deși aparatul a funcționat la o viteză de numai 20 de kilometri la oră, experiența a fost terifiantă. Tânăra din imagini a fost prinsă de polițiști în trafic...
Val de accidente, în prag de weekend! O fetiță de 7 ani din Caraș-Severin a fost spulberată pe trecerea de pietoni de un conducător auto care a fugit de la locul faptei. Șoferul a fost prins, însă, de polițiști, la intrarea în Caransebeș. Acesta s-a dovedit a fi un cunoscut medic din Reșița. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, este cercetat, acum, pentru ucidere din culpă și fugă de la locul accidentului. Accidente grave...
Accident grav, pe Centura de Vest a Ploieștiului, la intersecția cu drumul către localitatea Buda! Un om a murit, iar alți cinci au fost răniți, după ce șoferul unui autoturism înmatriculat în Constanța a ignorat semnificația indicatoarelor rutiere și a virat brusc la stânga, moment în care mașina a fost lovită în plin de o alta, care circula regulamentar. Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului se afla în mașină...
Promisiuni, prelungiri, amânări, iar în final lucrări sistate. Vorbim de Centura de Sud a Capitalei, o șosea intens circulată ce deservește traficul greu și de tranzit în zonă. O șosea modernizată cu 4 benzi ar reprezenta o alternativă viabilă pentru șoferi de a străbate Bucureștiul dintr-un capăt în altul. În plus, în mai 2013 au început, la Măgurele, lucrările de construcție a clădirii care va găzdui cel mai puternic laser...
Un șofer a murit carbonizat și altul a fost rănit, sâmbătă, în urma unui accident foarte grav, produs pe centura ocolitoare a Lugojului. În accidentul în care au fost implicate trei tiruri, două au fost cuprinse de flăcări după ce s-au ciocnit frontal. Potrivit polițiștilor din Timiș, unul dintre autotrenuri, înmatriculat în România, circula spre Lugoj, iar în spatele acestuia se deplasa un alt tir, înmatriculat în Polonia.
Grav accident de circulație, pe centura ocolitoare a Brașovului! În evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un camion de colectare a deșeurilor. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, șoferul autoutilitarei a derapat, după care a intrat pe contrasens și s-a izbit de camion. Patru oameni aflati în autoutilitară au fost răniti. Pentru trei dintre ei a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019