Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre clinica

RSS Știri
 

 
  • Cinci mii de absolventi de Medicină, pentru patru mii de locuri, la examenul de rezidențiat din 26 Noiembrie 2012 in categoria Social - economic

    Peste cinci mii de absolvenți ai facultăților de medicină au susținut examenul de rezidențiat. Ei se luptă pentru cele aproape patru mii de locuri, oferite de Ministerul Sănătății, nu doar în spitalele mici din țară, ci și în cele clinice și județene. Deși, dacă iau examenul, pot obține post la un spital bun, mulți candidați sunt  cu gândul la munca în străinătate. Numai în ultimii 4 ani, aproape 8 mii de doctori au plecat din țară, potrivit Colegiul Medicilor.

  • Copilul operat de o tumorã facialã gigantică, externat din spital din 15 Octombrie 2012 in categoria Social - economic

    Bãiețelul de cinci ani, care a fost operat luna trecutã la Cluj, pentru a i se îndepãrta o tumorã gigant din zonei feței, a fost externat. Andrei a primit și o protezã. Povestea tristã a lui Andrei a început în primãvara anului trecut. Atunci i-a apãrut o tumoare, care s-a extins rapid și i-a afectat ochiul, urechea, gura, apoi și un plãmân. Cinci medici de la Clinica de Chirurgie Oralã și Maxilo-Facialã din Cluj-Napoca l-au operat...

  • Fostul spital din Plopeni, judetul Prahova, s-a redeschis ca clinica privata din 10 Aprilie 2012 in categoria Social - economic

    Fostul spital din localitatea prahoveană Plopeni, inchis in urma cu un an, a fost incredintat unei firme private, care l-a transformat in clinica privata. Administratia locala a dat spre închiriere o mie cinci sute de metri pătrați, împreună cu dotările din interiorul spitalului. Contractul este pe cinci ani. In primul an, insa, firma care a inchiriat nu plateste niciun leu către bugetul local. Problema este ca, acum, localnicii...

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2