Președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta au fost alături de copii, în prima zi de școală! Șeful statului a participat la deschiderea anului școlar la Colegiul Economic ”Ion Ghica” din Târgoviște, alături de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, iar șeful Executivului a fost la Colegiul Național "Ecaterina Teodoroiu" din Târgu Jiu. La Târgoviște, Klaus Iohannis...
Suspiciuni de fraudă masivă la examenul de bacalaureat susținut la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ștei, județul Bihor! Peste 100 de candidați la bac au fost eliminați din examen, iar 40 de cadre didactice, adică toată comisia de bacalaureat, sunt cercetați disciplinar. Totodată, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a sesizat Poliția Ștei pentru fraudarea examenului.
Elevii români, europarlamentari pentru o zi! Colegiul Național ”Spiru Haret” din București a câștigat primul loc la concursul național pentru liceeni ”Euroscola”, organizat de Parlamentul European în parteneriat cu Ministerul Educației. În contextul anului în care s-au desfășurat alegerile pentru Parlamentul European, respectiv cele pentru președintele Comisiei Europene, tema celei de-a șaptea ediții a fost...
Centru de excelență în șah, la Colegiul Național ”Tudor Vianu” din București! Un parteneriat între Federația Română de Șah, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Colegiul ”Tudor Vianu” își propune să le ofere copiilor pasionați de ”sportul minții” condiții optime de pregătire și dezvoltare în șah, dar și un cadru competițional prin intermediul concursurilor organizate. În urma pregătirii cu...
Colegiul Director al PDL a aprobat, luni, fuziunea prin absorbție cu Forța Civică! Reprezentanții Partidului Democrat Liberal, reuniți, luni, în ședința Colegiului Director, au votat pentru fuziunea prin absorbție cu Forța Civică, cu un votîmpotrivă și două abțineri. Potrivit Mediafax, în urma fuziunii, care va fi validată în Convenția Națională a PDL ce va avea loc sâmbătă, liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu...
Anul școlar, la final! În sistemul de educație se încheie o etapă importantă, plină de activități, proiecte, realizări, pentru care au muncit, cot la cot, elevii, părinții și dascălii. În vreme ce liceenii din anii terminali trec prin emoțiile examenului de maturitate, elevii care au încheiat clasa a XI-a fac bilanțul activității din cursul anului școlar care s-a încheiat și își fac planurile pentru ce urmează. În acest sens...
Festivalul japonez "Taiju Matsuri", la Colegiului Național "Ion Creangă” din Capitală! Sub îndrumarea profesorilor coordonatori, elevii secției de limbă japoneză au oferit un spectacol de zile mari, cu dansuri, cântece japoneze si piese de teatru tematice din cultura și tradițiile Țării Soarelui Răsare. La evenimentul organizat la Colegiul ”Ion Creangă” a fost prezent și ministrul consilier al Ambasadei Japoniei la Bucuresti...
Spectacole de teatru, de Ziua Internațională a Copilului, în care au jucat chiar sărbătoriții! Colegiul Național "Matei Basarab" din Capitală a găzduit, de 1 Iunie, cea de-a XIV a ediție a Festivalului Național de Teatru pentru elevi "George Constantin". 53 de trupe de elevi-actori, din 15 județe și municipiul București, au susținut spectacole, în cadrul festivalului. În fața unui public numeros și entuziast, au...
Liceele din București se întrec în oferte la târgul educațional organizat la Palatul Copiilor. Peste 180 de standuri au fost pregătite ca la carte, pentru elevii care termină gimnaziul și se pregătesc să devină liceeni. Una din cele mai bine cotate unități de învățământ, Colegiul Național ”Ion Creangă”, se prezintă la târg cu o ofertă inedită: ore de filologie și științele naturii în limba japoneză! Cât de atrași sunt elevii...
Colegiul Medicilor a deschis o anchetă în cazul chirurgului de la Spitalul de Pediatrie din Brașov, acuzat de malpraxis, după ce a operat genunchiul sănătos al unui copil în vârstă de șapte ani. Băiatul avea nevoie de o intervenție, pentru scoaterea unei tije de la piciorul stâng. Imediat după operație, ortopedul și-a recunoscut greșeala în fața părinților copilului. După ce și-a dat seama de greșeală, medicul a intervenit...
Anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, după ce o fetiță, care avea o fractură, a fost plimbată de la o secție la alta, mai bine de o săptămână. Mama micuței de trei ani și jumătate îi acuză pe medici că nu au au vrut să intervină, deși starea copilului se agravase. Fetița suferise o fractură la claviculă, în urma unei căzături. Mama a dus-o la spital, iar medicul de la Urgențe i-a imobilizat brațul stâng...
Prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba și literatura română, a adus și primul scandal de proporții. Conducerea Liceului ''Dimitrie Bolintineanu'' a fost demisă, iar Comisia de Supraveghere a examenului a fost înlocuită. 37 de profesori - 5 din comisia de examen și 32 de supraveghetori - au fost ridicați de mascați și audiați toată noaptea. Și asta după ce oamenii legii au avut informații că la unitatea de învățământ din Sectorul 5...
Cadrele medicale amenință că vor ieși în stradă! Până la finalul acestei săptămâni, Colegiul Medicilor din România va stabili, cu toți profesioniștii din sănătate, calendarul de proteste, care, din toamnă, vor avea diferite forme. Potrivit președintelui Colegiului, Vasile Astărăstoae, se vor organiza, pentru început, adunări generale, la care vor fi participa reprezentanți ai organizațiilor profesionale ale medicilor, asistenților...
Ziua Europei este sărbătorită în toate statele membre ale Uniunii Europene, deci și în România! Cei mai entuziaști în derularea acțiunilor organizate cu această ocazie s-au dovedit a fi școlarii, în special liceenii. În Capitală, Colegiul Național "Ion Creangă" a pregatit o intalnire-dezbatere, la care au participat elevi și profesori ai școlii.
Accident în curtea școlii! O elevã de 15 ani, de la Colegiul Economic din Bacãu, a fost lovită de o mașină chiar în curtea unității școlare. Rãnitã la picior, fata a fost dusã cu ambulanța la spitalul din Bacău. Incidentul s-a produs, luni, în jurul prânzului, când paznicii școlii i-au permis unui șofer să intre cu mașina în curte. Șoferul a vrut sã întoarcã automobilul, dar nu s-a asigurat și a lovit-o pe elevă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019