Protest, luni dimineață, în Portul Constanța, după ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată, iar atribuțiile...
Șarpele Glykon pleacă la Madrid! Faimoasa piesă, unică în lume, găzduită de Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța, va fi transportată la Madrid, unde, în perioada...
Deșeuri din Occident, aduse ilegal în România! Sute de tone de gunoaie sosite din Germania si care ar fi trebuit sa ajungă la o firmă din județul Prahova au fost găsite în 25 de containere, în portul Constanța.
Femeia care efectua intervenții de microchirurgie estetică în București și Constanța va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse din anchetă, Svetlana Serghei sau Dr. Lana...
Orașul Constanța intră în carantină din weekend, după ce a ajuns la o rată de infectare cu SARS CoV-2 de 8,78 la mia de locuitori. Decizia de carantinare a fost adoptată joi, în ședința Comitetului Județean...
Zeci de persoane din județele Constanța și Ialomița, cercetate pentru contrabandă, delapidare și furt! Inițial, trei bărbați au fost depistați în flagrant delict de polițiștii de la Transporturi în timp ce achiziționau 275 de litri...
După două luni de interdicție la biserică, iată, credincioșii au putut participa la prima Sfântă Liturghie de după ridicarea stării de urgență. Conform măsurilor stabilite de autoritățiile laice și religioase, slujbele au fost organizate...
România devine groapa de gunoi a Europei! Polițiștii de frontieră au găsit alte containere pline cu deșeuri, două în Portul Constanța și șapte la Chitila, în județul Ilfov. Cele două containere din Portul Constanța au fost aduse...
Un fost prefect a provocat un accident mortal, după ce s-a urcat băut la volan! Ioan Albu, care a fost prefect al județului Constanța în perioada 2017-2018, a intrat pe contrasens, iar mașina sa, un SUV, a izbit frontal...
Zeci de mii de constănțeni au întâmpinat dificultăți, astăzi, în drumul spre școală sau serviciu! Asta după ce, șoferii de autobuze au decis să protesteze și să nu iasă pe trasee, fiind nemulțumiți de mai multe aspecte, printre care și valoarea primei de Crăciun de anul acesta.
O nouă zi de căutări pentru găsirea lui Iulian, băiețelul de doar opt ani, dispărut de trei zile de acasă, din localitatea Pecineaga, județul Constanța! Două echipe de scafandri, ajutate de un autocamion de intervenție cu...
Sute de mii de rulmenți contrafăcuți, confiscați în Portul Constanța Sud Agigea! Lucrătorii vamali au descoperit într-un container sosit din China aproximativ 270.000 de rulmenți susceptibili a fi contrafăcuți, care...
A fost potop în județul Constanța! În localitatea Mihai Viteazu, a plouat, în patru ore, cât în toată luna septembrie. Viiturile formate în urma ruperii cerului au făcut prăpăd. Satul Sinoe a fost distrus aproape total.
Tentativă de viol într-o stație de autobuz din Constanța! Polițiștii Secției nr. 5 din Constanța au fost sesizați ca un barbat de 43 de ani ar fi incercat sa violeze o femeie de 55 de ani, dupa ce ar fi batut-o. Iar reacțiile în mediul online...
Dosare penale, după perchezițiile făcute de polițiști în porturile de la Marea Neagră! Prejudiciul total în dosare este de trei milioane de euro. Controalele au fost efectuate de la începutul anului și până în prezent, în porturile..
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019