Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre credinciosi

RSS Știri
 

 
  • Pelerinaj la moastele Sf, Apostol Andrei, expuse la Patriarhie din 25 Octombrie 2011 in categoria Social - economic

    Moaștele Sfântului Andrei au fost aduse pentru prima dată în București, la Patriarhie, de la o mânăstire din Grecia. Capul Ocrotitorului României va fi expus până vineri în Dealul Mitropoliei. Sărbătoarea a început luni dimineață, la Aeroportul Internațional ''Henri Coandă'', unde moaștele Sfântului au fost aduse de membrii delegației elene. Mii de credincioși și preoți au participat apoi la tradiționala procesiune "Calea Sfinților"...

  • Procesiune cu relicva Papei Ioan Paul al II-lea, în București din 23 Octombrie 2011 in categoria Social - economic

    Zeci de credincioși catolici din București au luat parte la procesiunea organizată, în premieră, de Arhiepiscopia Capitalei, cu relicva Papei Ioan Paul al II-lea. Este vorba despre câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif, despre care credincioșii spun că fac minuni.

  • La Catedrala Mitropoliei din Iasi a inceput pelerinajul la moastele Sf. Parascheva din 11 Octombrie 2011 in categoria Social - economic

    A inceput pelerinajul la moastele Sf. Parascheva! Reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane se asteapta la sute de mii de credinciosi, care se vor inchina la sfintele moaste, la Iasi. La hramul de vineri, sunt asteptati peste cinci sute de mii de credinciosi, din toata tara. Sase sute de jandarmi si douã sute de politisti asigura buna desfãsurare a evenimentelor dedicate Sfintei Parascheva.

  • Inghesuială în Capitală la moaștele Sfântului Ciprian din 3 Octombrie 2011 in categoria Social - economic

    Sute de credincioși s-au închinat în Capitală la moaștele Sfântului Ciprian. Ei s-au adunat la lăcașul de cult care îi poartă hramul și au au stat chiar si cinci ore la rând. 

  • Moastele Sf. Ioan Botezatorul, in Catedrala Mitropolitana din Sibiu din 9 Septembrie 2011 in categoria Social - economic

    Eveniment religios unic in tara noastra! Moastele Sf. Ioan Botezatorul au fost aduse joi, la Sibiu, de pe muntele Athos. Odatã cu moastele Sfântului Ioan Botezãtorul au fost aduse si moastele Sfântului evanghelist Matei, ale Sfântului Stefan si ale Sfintei Mucenite Varvara. Mii de sibieni au întâmpinat sfintele moaste si au pornit apoi, împreunã cu un sobor de preoti, într-o procesiune prin centrul istoric al orasului. Dupa incheierea procesiunii, moastele au fost depuse în catedrala mitropolitanã.

  • Mii de credincioși au venit să se roage la icoana făcătoare de minuni de la Nicula din 14 August 2011 in categoria Social - economic

    Mănăstiriea Nicula din județul Cluj a devenit, în acest week-end, loc de pelerinaj pentru credincioșii veniți să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.

  • Mii de romani au participat la procesiunea de Rusalii din Cluj din 13 Iunie 2011 in categoria Social - economic

    3.000 de credinciosi ortodocsi si 100 de preoti au participat la procesiunea de Rusalii organizatã de Mitropolie, la Cluj-Napoca. Un astfel eveniment nu a mai fost organizat in Cluj de peste zece ani. Credinciosii au plecat in procesiune dupa ce au asistat la slujbã si la rugãciunile speciale oficiate de mitropolitul Andrei. In timpul procesiunii, de-a lungul traseului prin oras s-au fãcut trei opriri pentru rugãciuni. Procesiunea s-a încheiat în fata Catedralei Mitropolitane, cu slujba sfintirii mici a apei.

  • Peste 100.000 de credinciosi s-au adunat la Sumuleul Mic, in pelerinajul de Rusalii din 11 Iunie 2011 in categoria Social - economic

    Peste o sutã de mii de credinciosi din tarã si strãinãtate s-au reunit la cel mai important pelerinaj romano-catolic de Rusalii, la poalele muntelui Sumuleul Mic. Oamenii au poposit la poalele muntelui inca de vineri, iar ultimii sositi au înoptat în biserici sau la localnici, din cauza ca la hoteluri si in pensiuni nu mai erau locuri libere. Traditia pelerinajul catolic de la Sumuleu dateazã încã din secolul al 15-lea. În sâmbãta Rusaliilor, pelerinii înconjoarã muntele Sumuleul Mic, considerat un loc sfânt.

  • Mănăstirea Sihăstria Putnei a fost jefuită din 10 Mai 2011 in categoria Social - economic

    Manăstirea Sihãstria din localitatea suceveana Putna a fost prãdatã de hoti. Ei au spart un geam si au intrat în bisericã, de unde au furat bijuterii de aur si argint, puse de credinciosi în semn de multumire la icoana fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului. Jaful a avut loc la primele ore ale diminetii, când toatã lumea din mãnãstire încã dormea.

  • Mii de ortodocși din întreaga țară au luat lumină de la Patriarhie din 24 Aprilie 2011 in categoria Social - economic

    Salutul pascal, "Hristos a înviat!", a răsunat din mii de piepturi, la Patriarhia Română. Credincioși ortodocși din întreaga țară au ținut să ia lumina sfântă direct de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

  • Credincioșii ortodocsi au refăcut Drumul Crucii din 21 Aprilie 2011 in categoria Social - economic

    Sute de credincioși din mai multe orase au refăcut Drumul Patimilor Mântuitorului, înainte de a fi răstignit pe cruce. Oamenii spun că procesiunea este una simbolicã si aminteste de sacrificiul făcut de Isus pentru creștini. La Oradea, tinerii au pus în scenă drumul Mântuitorului din Vinerea Mare.  "Calea Sfintei Cruci" este una dintre cele mai vechi tradiții ale bisericii creștine.

  • Un grup de turisti a dat nas in nas cu un urs, chiar langa schitul Sf. Ana din 18 Aprilie 2011 in categoria Social - economic

    Credincioșii care au urcat spre Schitul Sfânta Ana de la Sinaia, printre care si Petre Roman, au fost la un pas să devină...prânzul unui urs! Ei au dat nas in nas cu patrupedul blănos de aproximativ 350 de kilograme. Spre norocul lor, ursul nu a fost agresiv. Inițial, animalul a încercat să fure rucsacul unui turist, care, insa, și-a salvat bagajul fugind. Speriat, ursul si-a luat si el tălpășița, dar a revenit, chiar dacă a fost lătrat o haită de câini tot timpul.

  • Pelerinaj de sarbatoarea Floriilor, în Capitalã din 17 Aprilie 2011 in categoria Social - economic

    Peste 5.000 de credincioși ortodocși și preoți au luat parte la pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română și de Arhiepiscopia Bucureștilor, pe traseul Mânãstirea Radu Vodã - Biserica "Sfântul Spiridon" - Biserica "Sfânta Ecaterina" - Catedrala Patriarhalã. Pelerinajul de Florii a fost reluat în București, în anul 2008, după o pauză de șase decenii. Floriile înseamnă primul praznic împărătesc, numit și Duminica Stâlparilor.

  • Mii de credinciosi s-au rugat pentru populatia din Japonia din 13 Martie 2011 in categoria Social - economic

    Mii de credinciosi au mers la Biserica Icoanei din Sectorul 2 al Capitalei, unde a avut loc o procesiune specialã, organizatã în mod traditional la primul sfârsit de sãptãmânã al Postului Pastelui. Oamenii s-au rugat pentru pentru populatia din Japonia, tara devastatã de cutremure si de tsunami.

  • La Iasi, biserica imprumuta bani credinciosilor si preotilor din 6 Martie 2011 in categoria Social - economic

    Biserica împrumută bani credinciosilor si preotilor. Se intampla la Iasi, unde Mitropolia Moldovei și Bucovinei a înființat Casa de Ajutor Reciproc a Clericilor și Mirenilor. Saptamana viitoare vor fi acordate primele împrumuturi, deocamdată de maximum 5.000 de lei și cu o dobândă de 6% pe an. Până acum s-au înscris doar 14 persoane, mireni și fețe bisericești, în frunte cu Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2