Rata șomajului a scăzut, în decembrie 2013, la 7,1%, cu 0,2 puncte procentuale față de luna anterioară. Nivelul acestui indicator economic a fost, însă, mai mare cu 0,4 puncte procentuale față de cel înregistrat în decembrie 2012, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică. Numărul șomerilor, cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani, a fost de aproximativ 720 de mii, în ultima lună a anului trecut.
România va avea creștere economică doar atunci când vor fi create noi locuri de muncă! Iar pentru asta, politicienii trebuie să renunțe la presiunile pe care le pun pe economia românească în anii electorali. Este avertismentul lansat de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Isărescu spune că, pentru ca România să iasă din blocajul economic în care se află, este nevoie de implicarea tuturor cetățenilor.
Două luni de negocieri și proteste spontane s-au încheiat, pentru angajații de la Dacia, cu o creștere salarială de șase la sută, adică un plus de 220 de lei pentru fiecare muncitor. Mai mult, pentru că anul trecut a fost unul bun pentru companie, oamenii vor încasa și o primă de aproape 1.700 de lei. Unii dintre salariații uzinei din Argeș se declară mulțumiți de rezultatul negocierilor. Alți angajați se așteptau la o majorare substanțială.
Vești bune pentru mame! Indemnizatia pentru creșterea copilului ar putea fi reîntregită, din această toamnă. Cel puțin așa promite ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Mihaela, mamica unei fetite de aproape doi ani, primeste 1.200 de lei lunar ca indemnizație de creștere a copilului, după ce a ales sa stea doi ani în concediu maternal. Ea spune că nu face față cheltuielilor. Dupa discutiile cu delegatia FMI, ministrul Muncii...
Kazahstan a împlinit 20 de ani de la declararea independenței de stat, două decenii în care investițiile economice ale statului au ajuns la 30 la sută din Produsul Intern Brut! Astfel, creșterea economică a fost de 8% înainte de criză și de 3 procente în plină recesiune. Kazahstanul oferă acum un portret complet diferit de cel de acum 20 de ani: o economie modernă, competitivă, bazată pe export, dar și pe o piață internă ofertantă.
Fondul Monetar Internațional nu se opune unei creșteri a salariilor si pensiilor, dar pentru asta trebuie făcute calcule foarte exacte. Este declaratia sefului delegatiei FMI în România, Jeffrey Franks. El a adaugat ca au fost bani cheltuiti ineficient în asistența sociala catre cei care nu au nevoie. Franks a precizat că România va avea o creștere economică în 2012, dar care nu va putea determina o îmbunătățire a nivelului de viață.
Vești bune pentru o parte din șomeri! Premierul Emil Boc dă undă verde angajărilor în instituțiile care gestionează fonduri europene. Șeful de la Palatul Victoria spune că se mai așteaptă doar rezultatele analizei efectuate de ministrul Afacerilor Europene pentru fiecare minister în parte. Potrivit lui Emil Boc, în 2012, România ar trebui să atragă aproape șase miliarde de euro. Anul trecut, țara noastră a atras puțin peste un miliard de euro.
Măsurile de austeritate luate în 2010 încep să-și arate efectele. Anul acesta vom ieși din recesiune și vom avea creștere economică, spune premierul Emil Boc. Înainte de startul sesiunii parlamentare, senatorii și deputații PD-L s-au întâlnit pentru a discuta despre prioritățile legislative. La dezbateri a participat și președintele Traian Băsescu.
Ordonanța de urgență care stabilește noua indemnizație de creștere a copilului naște noi controverse. Potrivit specialiștilor, mamele care vor să stea acasă doi ani cu copilul ar putea fi disponibilizate în cel de-al doilea an. Concret, Executivul a omis să precizeze că, pe toată durata concediului maternal, părintelui care stã acasă cu copilul nu-i se poate desface contractul de muncă.
Deficitul bugetar a crescut cu aproape un miliard de lei în luna august. Mai precis statul a incasat aproximativ 106,25 miliarde de lei, echivalentul a 20,8% din PIB, dar a cheltuit peste 127 de miliarde de lei, respectiv 24,9% din PIB.
Salariile bugetarilor vor creste anul viitor cu 10-15%, au declarat reprezentantii sindicatelor la finalul negocierilor cu membrii Guvernului. Acestia au spus ca angajatii cu salarii mici vor primi chiar mai mult, iar salariile mari ar putea fi înghetate în 2011.
Salariile bugetarilor ar putea creste la anul. Este opinia ministrului Muncii, care precizeaza, insa, ca nu toti functionarii vor recupera cele 25 de procente pierdute in acest an. Mihai Seitan spune ca majorarea lefurilor la stat va fi mai vizibila pentru cei cu salariile mici.
Creste numarul romanilor fara un loc de munca. Potrivit Comisiei Nationale de Prognoza, pâna la sfârsitul anului, rata somajului va creste de la 7,43% la 8,5%. Din totalul celor 115 mii de noi someri, 67 de mii provin de la stat, iar restul din mediul privat.
Chiar daca cifrele arata ca somajul a scazut in tara noastra, e doar o scadere conjuncturala, spune premierul Emil Boc, datorita locurilor de munca create in sezonul estival. Rata somajului va creste pana la sfarsitul anului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019