Fostul președinte al companiei Astra Asigurări, cercetat sub control judiciar! Radu Mustățea este cercetat pentru delapidare și spălare de bani, după ce, în 2010, ar fi încasat, în baza unei polițe de asigurare a locuinței, daune de peste 900.000 de lei pentru un incident la locuinta sa, incident care însă s-a dovedit fictiv.
Compania OMV Petrom a anunțat că își va demonstra nevinovăția, în cazul băiatului care a murit intoxicat cu gaze de sondă, în 2014. Compania a fost trimisă în judecată sub acuzația de ucidere din culpă. Părinții băiatului cer un miliard de euro despăgubiri pentru că și-au pierdut fiul. În 27 februarie 2014, băiețelul în vârstă de nouă ani a fost găsit...
Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviințat, vineri, arestarea preventivă a procurorului-șef al DIICOT, Alina Bica. Potrivit D.N.A., Bica este cercetată pentru o despăgubire ilegală efectuată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților, comisie din care a făcut parte și ea, pe vremea când era secretar...
Luptă în instanțã pentru o despãgubire de proporții. Este vorba despre o tânãră care și-a pierdut brațul în urmă cu șapte ani, într-un accident rutier, în timp ce se ducea la munte de Crăciun. Războiul dintre Georgiana Ghegeliu din Constanța și reprezentanții Companiei Naționale de Autostrãzi și Drumuri Naționale din România pentru despăgubirea de un milion de euro pare fără sfârșit.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019