Tânăra în vârstă de 19 ani, rănită grav în accidentul produs, sâmbătă, în județul Ialomița, și transferată ulterior, cu un elicopter SMURD la Spitalul ”Bagdasar-Arseni” din București, a fost detubată. Ea este conștientă, dar se află...
Proiect de lege privind modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic, în beneficiul celor terorizați de animalele sălbatice! 18 parlamentari PSD și ALDE au inițiat proiectul care prevede ca vânarea animalelor sălbatice...
Peste 1.500 de zboruri au avut întârzieri în decembrie si ianuarie. Este vorba despre intervale cuprinse între 45 și 180 de minute, iar dintre acestea peste 1.170 sunt curse internaționale cu plecare din și înspre România, arată...
Ministerul Afacerilor Interne propune ca polițiștii să primească despăgubiri și dacă sunt răniți în afara programului de lucru, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern aflat în dezbatere publică. Proiectul presupune modificarea...
Furnizorii de electricitate din România au prezentat noile pachete cu beneficii incluse de energie electrică pentru acest an. Aceștia nu oferă doar energie și gaze, ci vin și cu servicii suplimentare, precum asigurări și despăgubiri...
Legi care se bat cap în cap, și oameni care așteaptă mult și bine despăgubiri! Persoanele vătămate în accidente de circulatie primesc compensațiile cuvenite după luni sau chiar ani de așteptare, atrage...
200 de milioane de euro! Aceasta este suma pe care trebuie să o plătească drept despăgubire statul român investitorilor suedezi Viorel și Ioan Micula, în urma deciziei Instanței de Arbitraj Internațional ICSID, de la Washington. În urma decizie anunțate vineri, 26 februarie, statul român a pierdut definitiv procesul intentat de frații Micula la Tribunalul de la Washington.
Decizie definitivă fără precedent în relația dintre investitori și stat! Vineri, 26 februarie 2016, la Washington, Instanța de Arbitraj Internațional ICSID, lider mondial dedicat soluționării litigiilor privind investițiile internaționale legate de stat, a dat câștig definitiv de cauză fraților Viorel și Ioan Micula, precum și firmelor European Food, Multipack și Starmil în procesul...
Vicepreședintele PNL Ioan Oltean s-a retras din funcțiile deținute în partid ca urmare a cererii D.N.A. privind încuviințarea arestării sale în dosarul despăgubirilor ANRP. Anunțul a fost făcut, astăzi, de liberalul Ludovic Orban, vicepreședinte al Camerei Deputaților. Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz de la Camera Deputaților pentru arestarea preventivă a parlamentarilor...
Guvernul va acorda despăgubiri pentru terenurile calamitate de secetă! Cel puțin așa a anunțat premierul Victor Ponta, care a precizat că a discutat deja situația cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Victor Ponta a declarat, cităm: "În această vară avem vești bune. 3,7% creștere, suntem pe locul doi în Europa, lucrurile se văd și la alimente, și în turism.
După temperaturile infernale, furtunile și ploile torențiale au lovit puternic mai multe regiuni din țară. În sudul județului Vrancea parcă s-a dezlănțuit iadul! Grindina a bombardat pământul, culturile agricole, grădinile și acoperișurile caselor minute în șir. Un strat gros de bucăți de gheață a acoperit totul în comuna Bolotești.
Peste 90% dintre casele distruse de viituri nu sunt asigurate! Chiar dacă trăiesc în zone cu risc de inundații, cei mai mulți dintre localnici au refuzat să încheie poliția de asigurare pentru casă, așa că mulți sinistrați nu vor fi despăgubiți. În județul Gorj, numai 7% dintre locuințe sunt asigurate. În județele Dolj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, una din zece case este asigurată. Mulți spun că nu și-au asigurat locuințele...
Statul român a identificat portița prin care se strecoară samsarii imobiliari, ca să nu plătească impozitul de 85 la sută. Potrivit noii legi a proprietății, cei care au cumpărat drepturi litigioase de la adevărații proprietari primesc doar 15% din despăgubirea acordată de stat și trebuie să achite un impozit de 85 la sută. Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a sesizat zeci de cazuri în care samsarii s-au întors...
Puiu Popoviciu, omul de afaceri anchetat pentru corupție, vrea despăgubiri de la statul român, pe motiv că i s-a pus sechestru pe avere . Avocații au depus o cerere prin care omul de afaceri, prin firma pe care o deține, s-a constituit parte civilă în dosar. Avocații susțin că solicitarea pentru despăgubiri a fost depusă ca urmare a unei erori a procurorilor. Popoviciu cere despăgubiri de la statul român, dar și de la Academia de Științe Agricole și Veterinare.
Acuzație gravă, de malpraxis, la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iași. Un cunoscut medic pediatru este cercetat penal, în urma unei operații eșuate. Mai exact, părinții unui băiețel îl acuză pe medic că, în 2008, i-a ars micuțului organele genitale. Urmarea: copilul trebuie să suporte o serie de operații până la vârsta de 10 ani, pentru refacerea organelor genitale. El a fost supus deja unei intervenții chirurgicale în Anglia...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019