Șapte persoane au fost rănite, pe Autostrada București-Pitești, după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat. Trei dintre răniți sunt copii. Primele cercetări arată că femeia care conducea mașina a pierdut controlul volanului. Un șofer care a vãzut accidentul a sunat la 112, și mai multe echipaje de intervenție au ajuns la fața locului. Accidentul a avut loc la kilometrul 99 al autostrãzii A1...
Tragedie, în parcul Universității Politehnice, din București! Doi bărbați, cu vârste de 32, respectiv 35 de ani, au fost striviți de un mal de pământ, în timp ce săpau după fier vechi. Echipajele I.S.U. au fost alertate de paznicii Politehnicii, la 40 de minute după surparea malului, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva pe cei doi. Cadavrele au fost transportate la I.M.L. pentru efectuarea necropsiei.
Masuri exceptionale, desfasurare de forte fara precedent si vigilenta pe masura! Autoritatile Bucurestiului incearca, astfel, sa se asigure ca finala Europa League, din aceasta seara, nu va aduce surprize neplacute, iar oaspetii spanioli nu vor avea motive sa regrete ca au venit la Bucuresti pentru marele spectacol sportiv. Deocamdata, zona din jurul Arenei Naționale unde se va desfășura finala Europa League...
Zapada si viscolul au ingreunat interventia echipajelor medicale, în toata tara. Pentru misiunile de salvare, in cazul urgentelor medicale, au fost folosite elicoptere ale Ministerului de Interne si aeronave militare. In judetul Iasi, o tânara din satul Crucea si bebelusul ei proaspat nascut au fost salvati cu o ambulanta militara. Pâna la sosirea medicilor, mama si pruncul ei au fost adapostiti la scoala din sat.
Distracție la înălțime, în acest weekend, la Baia Mare, acolo unde are loc Festivalul Baloanelor cu aer cald. 'First Maramures International Balloon Fiesta' a adus pe cer 23 de echipaje din 11 țări.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019