Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre fenechiu

RSS Știri
 

 
  • Pachetul majoritar de acțiuni la C.F.R. Marfă, adjudecat de G.F.R. din 21 Iunie 2013 in categoria Social - economic

    Compania Grup Feroviar Român, patronată de omul de afaceri Gruia Stoica, și-a adjudecat 51% din acțiunile CFR Marfă, pentru care s-a angajat să plătească 202 milioane de euro, în 60 de zile de la câștigarea licitației. În schimb, celelalte două firme care s-au aflat în cursa pentru privatizarea CFR Marfă- OmniTRAX și asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup-Donau Finanz- au anunțat că vor contesta procedura.

  • Sute de sindicaliști de la CFR au protestat, vineri, în fața sediului Ministerului Transporturilor din 31 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Sute de ceferiști din București, dar și din alte zone din țară, au protestat, vineri, timp de trei ore, in fata sediului Ministerului Transporturilor. Protestul a fost organizat pe fondul nemulțumirilor legate, în primul rând, de salariile foarte mici. Ceferiștii cer și ca restanțele salariale, câștigate în instanțã, sã le fie returnate integral și nu eșalonat pe câțiva ani, așa cum i-a anunțat conducerea CFR. Sindicaliștii susțin cã, în prezent, conducerea CFR...

  • Ministrul Transporturilor susține că 12 companii importante sunt interesate de CFR Marfă din 17 Aprilie 2013 in categoria Social - economic

    Douasprezece companii sunt interesate de privatizarea C.F.R. Marfa. Cel puțin așa susține ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care i-a spus premierului Victor Ponta ca e vorba de investitori "foarte puternici din Europa". Șeful Executivului i-a cerut ministrului Fenechiu ca procedurile de privatizare a CFR Marfă să fie urgentate, dar mai ales, transparente, pentru a nu se mai repeta cazul Oltchim.

  • Peste 2000 de angajați ai C.F.R. Brașov , în grevă spontană din 17 Aprilie 2013 in categoria Social - economic

    Greva spontana, la CFR! Peste două mii de angajati au intrat în greva, miercuri-dimineață, nemultumiti ca nu si-au primit salariile. Ceferiștii refuzã sã mai munceascã, pânã nu își primesc banii. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, spune, însa, ca banii pentru salarii au fost virați înca de joia trecută, dar conducerea companiei din Brașov a facut câteva greșeli. Ministrul Transporturilor spune că, dacă se dovedeste...

  • 13 hoți de componente feroviare, prinși de polițiștii ilfoveni din 13 Aprilie 2013 in categoria Social - economic

    Rețea de hoți de cale ferată, depistată de polițiștii ilfoveni! Hoții ar fi valorificat componentele feroviare, sustrase din localitățile Chitila și Mogoșoaia, la un centru de colectare a fierului vechi, din Buftea. În urma a 10 percheziții domiciliare efectuate vineri, oamenii legii au dus la audieri 13 suspecți. La acțiuni au luat parte polițiștii de la Investigații Criminale, de la Serviciul Acțiuni Speciale și de la Transporturi.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2