Ploaia înghețată ș ninsorile au provocat mari necazuri în aproape toată țara. Rețeaua de distribuție a energiei electrice a cedat din cauza ploii înghețate și a viscolului. Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, astăzi, la ora...
Ninsoarea abundentă, viscolul și poleiul au provocat probleme în 16 județe din țară. Vântul puternic a doborât peste 150 de arbori, dar și stâlpi din rețeaua de distribuție a energiei electrice. În ceea ce privește electricitatea...
Urgia zăpezii a mai trecut, în București, vântul nu mai suflă cu putere, dar efectele iernii sunt resimțite în continuare. Stratul de zăpadă măsoară peste 30 de centimetri, iar traficul rutier este îngreunat.
Nu scăpăm de iarnă! Toată săptămâna vom avea parte de frig, lapoviță și ninsori, iar poleiul le va da de furcă șoferilor, în special în sud. Potrivit informării emise de Administrația Națională de Meteorologie, precipitațiile...
Trafic feroviar blocat, vineri, până târziu, în noapte, din cauza furtunilor! Circulația trenurilor a fost întreruptă între București și Ploiești, după ce un copac doborât de vijelie a căzut pe linia ferată, în apropiere de gara Crivina. Întârzierea i-a adus la exasperare pe călători. Trenurile au ajuns cu mai multe ore de întârziere la destinație. Din 2014, călătorii din trenurile...
Accident feroviar ca-n filme în Gara Curtici! O locomotivă care tracta o alta a intrat în trei locomotive staționate pe aceeași linie. În urma impactului, cei doi mecanici aflați în locomotiva tractoare s-au lovit cap în cap. Martorii din gară au sunat imediat la 112, și două ambulanțe au venit la fața locului și i-au transportat la spital.
Aproximativ 200 de sindicaliști din transporturi feroviare au protestat în fața sediului Ministerului Finanțelor Publice! Ei sunt nemulțumiți de salariile mici, de condițiile de muncă și de reducerea nejustificată a numărului de trenuri de călători. Sindicaliștii cer lefuri mai mari sau cel puțin indexarea lor cu inflația, în condițiile în care salariile din domeniul feroviar nu au mai crescut în ultimii șase ani.
Accident feroviar grav în județul Vaslui! O dubiță a fost pur și simplu spulberată de un tren. Soferul a fost scos cu greu din mașina transformată într-un morman de fiare. Potrivit martorilor, deși garnitura era foarte aproape, șoferul dubiței s-a angajat în traversarea liniei de cale ferată, iar mecanicul nu a mai avut timp să oprească trenul.
Ninsoarea s-a oprit în județul Brăila, iar oamenii depun eforturi disperate pentru a-și elibera gospodăriile de sub nămeți. La Făurei, zăpada troienită trece peste garduri, iar utilajele lucrează fără oprire. Meteorologii anunță vreme geroasă, în toată țara, până vineri la ora 10.00. Temperaturile minime vor coborî, în unele zone, sub minus 25 de grade. La noapte și în cursul zilei de miercuri, vântul va avea intensificări...
Viscol și ninsori în toată țara! În Brăila, Buzău și Vrancea o avertizare de cod roșu de ninsori și viscol a fost valabilă astăzi, între orele 8:30 și 13:00. După acest interval, avertizarea a fost schimbată în cod portocaliu. Din cauza viscolului care a troienit zăpada, 24 de drumuri naționale și Autostrada Soarelui, pe tronsonul București-Drajna, au fost închise. În Ialomita, viscolul a blocat drumurile, stratul de zăpadă...
Coliziune între un tren și un tir, în județul Alba! Șoferul mastodontului a încercat să traverseze o calea ferată, dar a rămas suspendat pe șine și a fost lovit de un tren inter-regio, în care se aflau aproximativ 100 de călători. În urma accidentului, autotrenul a blocat calea ferată, între Vințu de Jos și Sebeș, mai bine de cinci ore, timp în care circulația feroviară a fost întreruptă.
Tren deraiat și un rănit grav, în județul Vrancea! Un ceferist a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost strivit de un marfar, care a deraiat în Halta Cotești. Trenul, scăpat de sub control de mecanicul care nu s-a asigurat la intrarea în stație, a lovit o drezină, care s-a răsturnat peste un vagon de dormit în care se afla angajatul CFR. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost preluat de un echipaj S.M.U.R.D. și transportat...
Drumuri închise, case acoperite de troiene și oameni blocați în case! Așa arată bilanțul iernii, în urma căderilor de zăpadă din ultimele zile. 10.000 de oameni muncesc zi și noapte, pentru a reda circulației drumurile blocate de nămeți. Mașinile care nu au mai putu înainta pe Autostrada București-Constanța, din cauza troienelor, au fost aduse după două zile în Capitală, însoțite de mașini ale poliției și utilaje de deszăpezire.
Grav accident feroviar în județul Brașov, între Zarnești si Râșnov! O mașină, la volanul căreia se afla un șofer care nu s-a asigurat la trecerea de cale ferata, a fost lovit în plin de un tren de persoane. Mașina a fost târâta circa 150 de metri pe șine. În urma coliziunii, bărbatul de la volan a fost grav rănit, dar soția sa a scăpat cu leziuni ușoare. La sosirea echipelor de intervenție, femeia ieșise din mașină, dar soțul ei rămăsese blocat...
Accident feroviar la Bistrița-Năsăud, unde o betonieră a fost lovită de un tren personal! Locomotiva a lovit autovehiculul al cărui șofer nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată. Impactul a fost atât de puternic, încât betoniera a fost proiectată în gardul unei gospodării. Accidentul s-a produs în comuna bistrițeană Livezile, pe Drumul Național 17. Șoferul betonierei a fost transportat de urgență la spital.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019