Ministrul delegat pentru Fonduri Europene Marius Nica, care asigura interimatul la același minister, și-a dat demisia după trei luni de mandat. Nica susține că în mandatul său ministerul a semnat contracte de finanțare...
Șefi și angajați ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, reținuți în dosarul privind fraudarea fondurilor destinate îngrijirilor medicale la domiciliu.
Comisia Europeană vrea să simplifice procedurile pentru accesul la fondurile UE, după anul 2020! Propunerile de simplificare au fost formulate de un grup de experți independenți pentru politica de coeziune.
Criza politică a afectat grav mediul de afaceri! Acesta este semnalul de alarmă transmis de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Reprezentanții IMM...
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, rămâne sub control judiciar! El este acuzat că ar fi obținut pe nedrept fonduri europene. Curtea de Apel Constanța a respins solicitarea DNA de înlocuire a acestei măsuri preventive cu arestul la domiciliu.
Direcția Națională Anticorupție cere arestarea la domiciliu a lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, trimis în judecată alături de alte persoane. În prezent, acesta se află sub control judiciar, fiind...
Veste bună pentru tineri! Executivul a hotarât să suporte plata salariului minim pe economie pentru ucenici și stagiari. Angajatorii vor primi câte 250 euro pe lună, dacă încadrează în muncă ucenici și 300 euro...
Uniunea Europeană nu poate face miracole atâta timp cât statele membre nu își fac datoria! Avertismentul vine de la comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu.
Nicolae Păun, în libertate! După aproape două luni pretrecute în spatele gratiilor, liderul Partidei Romilor a părăsit Arestul Central. Magistrații Curții Supreme au respins recursul înaintat de procurorii D.N.A., care au solicitat instanței prelungirea cu încă 30 de zile a arestului preventiv. El va petrece, așadar, Paștele alături de familie, însă, nu va putea părăsi Capitala.
Casa cu blazoane, de pe bancnota de 10 lei, a fost restaurată! Clădirea din Buzău, veche de sute de ani, care stătea să se prăbușească, a fost salvată de Uniunea Arhitecților. Pentru finanțarea lucrărilor de renovare, arhitecții au accesat fonduri europene. Imobilul, un monument de arhitectură românească tradițională, se află la Chiojdu, în județul Buzău.
Un primar și trei oameni de afaceri din Arad, reținuți într-un dosar de fraudare de fonduri europene! Prejudiciul este estimat la trei milioane de euro.
După percheziții și audieri, procurorii D.N.A. Timișoara au emis ordonanțe de reținere pentru primarul din localitatea Zăbrani, Marian Toader, și pentru trei oameni de afaceri arădeni. Edilul este acuzat de abuz în serviciu și constituire de grup infracțional...
Omul de afaceri Nelu Iordache, audiat, luni, de procurorii anticorupție! Întrebat de junaliști la ieșirea de la audiere dacă a făcut afaceri cu Dorin Cocoș sau dacă o cunoaște pe Elena Udrea, Nelu Iordache a negat și a refuzta să dea alte detalii privind prezența sa în fața procurorilor. Potrivit Mediafax, Nelu Iordache, care controlează firma de construcții Romstrade, firmă aflată în insolvență, este judecat, din...
Percheziții DNA la APIA Mehedinți, într-un dosar vizând fraude cu fonduri europene. Procurorii au verificat sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din Drobeta Turnu Severin, precum și locuințele unor persoane. Printre cei implicați s-ar afla oameni de afaceri și medici veterinari. Potrivit unor surse judiciare...
Acuzații grave, la adresa primarului comunei Valea Doftanei, din județul Prahova! Consilierii locali și sătenii îl acuză pe primar de furt din bani publici, deturnare de fonduri europene și licitații trucate. Oamenii îi reproșează edilului că nu supune votului prin consiliul local toate lucrările și că fură din materialele de construcții destinate asfaltării străzilor din comună. Și asta nu e tot. Sătenii care au vrut să concesioneze...
Investițiile în agricultură, cele mai profitabile! În intervalul 2014-2020, fermierii vor avea la dispoziție prin fonduri europene circa 10 miliarde de euro, pentru a investi în terenuri și în modernizarea lor. Potrivit Mediafax, reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au anunțat că procedura va fi una mult mai simplă. De la depunerea proiectelor pentru accesarea fondurilor, până la contractare...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019