Petrecere cu preparate tradiționale tătărăști, în comuna Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța. Aroma grătarelor a atras sute de persoane, la Festivalul Ghiudemului, organizat în premieră de comunitatea Tătarilor Turco-Musulmani din România. Pe grătar s-au rumenit aproape 500 de metri de ghiudem, preparat pe bază de carne de cal...
Mare petrecere organizată de romi la Costești, de Sfânta Maria Mică! Devenit locul consacrat de adunare a romilor, de Nașterea Maicii Domnului, Costeștiul atrage și anul acesta sute de membri ai acestei etnii, din toată țara. Pe islazul comunei se încing grătarele, purcelușii sunt puși la perpelit pe proțap, ceaunele bolborosesc cu fierturi tradiționale. Mai presus de toate, însă, romii au ocazia să...
Românii gustă din plin minivacanța de 1 Mai, la mare, la munte sau la grătare, la iarbă verde. Pe litoralul Mării Negre,terasele sunt pline în timpul zilei, iar noaptea sunt luate cu asaltate cluburile. La munte, stațiunile sunt un furnicar de turiști în căutare de distracție. Cei care nu și-au permis să petreacă minivacanța în stațiuni, au ales plimbările prin parcuri, terasele din orașe ori pajiștile de la marginea...
De Florii, românii au încins grătarele și au băut bere. Carnea și micii au fost nelipsiți, iar, la țară, oamenii au învârtit horele până târziu în noapte. Mulți dintre cei care poartă nume de flori au petrecut până la lăsarea întunericului. Deși în ziua de Florii este dezlegare la pește, cei mai mulți și-au dat dezlegare la mici și bere! Chiar și bătrânii au fost ademeniți de mititeii de pe grătare. În schimb credincioșii au mers...
Weekend ca de vară în țară, așa că românii au încins primele grătare din acest an. Ploieștenii nu au făcut excepție! Încã de la primele ore ale dimineții, înarmați cu mici, fleici și bere rece, oamenii au ieșit la iarbă verde. Printre cei care s-au bucurat de vremea frumoasã s-au numãrat și câțiva studenți de religie musulmană din Turkmenistan. Ei au sãrbãtorit la un grătar încheierea ramadanului. Grãtarele au sfârâit toatã...
Acrobații și senzații tari, la Comana, lângă București! Peste trei sute de motocicliști și-au etalat bijuteriile pe două roți, sport sau clasice. Cei mai curajoși au participat și la concursuri. Spre seară, petrecerea a fost întreținută cu grătare și multă muzică rock.
Micii ar putea dispărea de pe grătarele și mesele românilor! Și asta din cauza unei directive europene, care prevede eliminarea, de la 1 iunie, a bicarbonatului de sodiu din compoziția micilor. Producătorii români spun, însă, că rețeta micului ar putea fi păstrată, dacă se va face o derogare europeană, pentru a demonstra că acest produs este unul tradițional, cu o vechime de peste 100 de ani. Expertul guvernamental la Comisia Europeană, Corina Zugravu...
Temperaturile ridicate și vremea însorită din weekend i-a scos pe români la grătare. Pajiștile și pădurile de la marginea marilor orașe s-au însuflețit duminică dis-de-dimineață. Unii au încins grătarele, pe care au perpelit micii și fleicile de friptură, iar alții au mers mai departe și au pregătit mâncăruri delicioase la ceaun, în aer liber. Mureșenii au ieșit cu mic, cu mare, pe Platoul Cornești.
Mii de creștini s-au adunat la Mãnãstirea Lainici, in Defileul Jiului, pentru a participa la slujba dedicatã Schimbãrii la Fatã a Mântuitorului. Multi dintre credinciosi au ajuns încã de duminica si au întins corturile în apropierea lãcasului de cult. Unii au uitat, însã, cã mãnãstirea este un loc al reculegerii și pioșeniei, asa cã au încins grãtarele si au început petrecerea. Slujba a fost oficiatã de Înalt Preasfintitul Pãrinte Irineu...
Romanii se refugiază din calea caniculei, care pe unde pot! Unii au împânzit litoralul Marii Negre, altii și-au îndreptat pașii spre oazele de racoare si verdeata din munti. Turistii care s-au oprit în statiunea Stana de Vale, au fost atrași de racoarea placuta a muntelui in miez de vara si de peisajul de basm. Statiunii Stana de Vale, i se potriveste perfect expresia “in inima muntilor”. Situata in inima Muntilor Apuseni, in masivul Vladeasa...
Pofta de mici și cârnați la grătar e mai mare decât frica de amendă pentru mulți bucureșteni! Locuitorii Capitalei au încins și la început de săptămână grătarele la pădure sau pe malul lacului, chiar dacă sancțiunile pot ajunge până la 5 mii de lei. Cei care n-au ajuns la mare sau la munte în minivacanța de 1 Mai au ales pădurea Pustnicu de lângă București. Din peisaj n-au lipsit manelele, iar petrecăreții s-au răcorit cu multă bere.
De Paștele Blajinilor, romii din Galați sau Timișoara au uitat de cele sfinte și au încins grătare în cimitire. Ei i-au pomenit pe toți cei adormiți pe veci din neamul lor așa cum au știut mai bine: și-au înșirat mesele printre morminte și au început petrecerea. Oamenii nevoiași s-au călcat în picioare pentru o pungă de mâncare dată de pomană. Paștele Blajinilor, cunoscut și ca Paștele Mic sau al Morților, este sărbătorit...
Mesele tradiționale de Sărbători s-au strâns încet-încet și au fost înlocuite de...grătare! Mii de români au ieșit la iarbă verde, iar la marginea Capitalei, abia mai găseai un loc de parcare.
Mii de romi din toatã tara sarbatoresc Sf. Maria Mica la Costestii de Valcea, ca-n fiecare an. Este o dubla sarbatoare, pentru ca, in 8 septembrie este si ziua romilor. Joi, dis-de-dimineata, romii s-au adunat la manastirea Bistrita, unde s-au rugat si au primit binecuvantarea preotilor. Mai apoi s-au strans cu mic cu mare pe pajistea Costestiului, unde au incins gratarele, si au dat cep butoaielor. La distractie sunt umar la umar romii bogati si cei saraci.
Nici stațiunile montane nu duc lipsă de turiști, în această perioadă. Superbul decor natural, aerul curat și bronzul specific merită toți banii, spun montaniștii. Patronii de pensiuni și hotelierii se întrec în oferte atrăgătoare. Fie singuri, fie ajutați, petrecăreții încing grătarele la tot pasul și își satisfac toate fanteziile culinare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019