Schimbări în acordarea serviciilor medicale pentru gravide! Casa de Asigurări de Sănătate a propus câteva modificări ale actului normativ în vigoare, care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2019. Unele dintre ele sunt adresate în special femeilor însărcinate.
Amenzi piperate pentru hărțuirea psihologică! Deputații au adoptat astăzi, cu 214 voturi "pentru", opt voturi "împotrivă" și zece abțineri, un proiect de lege pentru modificarea legii din 2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați.
Măsuri preventive pentru protejarea persoanelor care necesită dializă și a gravidelor care se apropie de soroc, în mai multe județe din țară! La Buzău, județ care s-a aflat sub avertizare de cod roșu de ninsori și viscol, peste o sută de persoane care necesită dializă și 20 de gravide au fost transportate, duminică seară, la spitalul județean, la solicitarea prefectului. Decizia a fost luată pentru a preveni...
Luptă contracronometru, pentru salvarea sinistraților zăpezii! Echipele de intervenție au reușit sã scoatã din munții de zăpadă copii bolnavi, gravide pe cale să nască și bătrâni. Pentru a ajunge într-un sat din Galați, salvatorii s-au luptat ore în șir cu nãmeții. Doi bebeluși bolnavi au fost transportați la spital cu elicopterul. Copilașii sunt, acum, în afara pericolului. Vehicule cu șenile și zeci de salvatori au intervenit...
Concurență acerbă între maternitățile private și cele de stat din Timișoara. Pe lângă condiții de spitalizare și aparatură performantă, maternitățile private sunt cu un pas înainte și în ceea ce privește numărul de nașteri de la începutul acestui an. Pe de alta parte, de la un an la altul, numărul nașterilor în maternitățile de stat din Timișoara sunt într-o continuă scădere.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019