Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în câteva județe. Mai rău, au provocat viituri mari, care au inundat gospodăriile oamenilor și au acoperit drumurile. În Maramureș, drumurile au fost acoperite de ape, iar zeci de gospodării au fost lovite de viituri. Echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au acționat nonstop, pentru salvarea oamenilor și animalelor din calea puhoaielor.
Guvernul renunță la impozitarea bacșișului! Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a motivat decizia prin faptul că, deși taxarea bacșișului a fost introdusă la solicitarea mediului de afaceri, aplicarea măsurii ar fi extrem de dificilă. Odată cu eliminarea taxării bacșișului, va dispărea și obligativitatea deținerii registrului de bani personali pentru angajați. Teodorovici a precizat că prevederile ordonanței...
Guvernul pregătește amnistia fiscală pentru cei cu profesii liberale! Potrivit unui proiect de lege, vor fi anulate anumite obligații de plată pentru drepturi de autor, persoane fizice autorizate, constribuții de asigurări sociale, diurne, în cazul cărora sunt deschise procese între ANAF și diverși contribuabili. Și asta deoarece costul proceselor depășește cuantumul banilor obținuți.
Guvernul sesizează D.N.A. în cazul defrișărilor ilegale de pădure! După protestele organizate sâmbătă în mai multe orașe din țară, inclusiv în București, Executivul a prezentat sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, privind amploarea dezastrului pădurilor, în baza cărora a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la nereguli identificate la valorificarea fondului forestier.
Guvernul revine la pensiile din 2010 pentru militari, polițiști și servicii, urmând să le majoreze. Proiectul de lege privind pensiile militare, aprobat de Executiv, are în vedere revenirea "la un statut adecvat pentru membrii sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională."
Se ieftinește mâncarea! Nu acum, ci de la 1 iunie, ca urmare a reducerii la 9 la sută a TVA la alimente și servicii de alimentație publică. Potrivit premierului Victor Ponta, măsura adoptată de Guvernul României poate fi susținută, deoarece, în primul trimestru al acestui an, încasările la buget sunt de 5 miliarde de lei în plus față de trimestrul similar al anului trecut.
Guvernul va aproba Codul Fiscal în 18-25 martie. În sedința de Guvern de astăzi, premierul Victor Ponta a lăudat programul fiscal. Ba mai mult, a susținut că nimeni din România nu are un program mai bun decât cel propus de către Executiv.
Negocieri eșuate, la Palatul Victoria! Guvernul nu a ajuns la un acord cu FMI și Comisia Europeană, în actuala misiune de evaluare. Cele două instituții au cerut creșterea abruptă a prețului la gaze pentru populație și CET-uri din aprilie, și restructurarea masivă a companiilor energetice Hunedoara și Oltenia, cereri care au fost respinse de Guvern. Premierul Victor Ponta a precizat că, în aceste...
Liberalii, planuri împotriva guvernului Ponta! Conducerea Partidului Național Liberal s-a reunit pentru a stabili pașii de atac la adresa executivului. Strategia este cuprinsă într-o rezoluție care a fost adoptată de partid. Noul PNL este hotărât să ajungă la guvernare cât mai repede.
Cardurile naționale de sănătate vor putea fi utilizate peste câteva zile! Potrivit unei ordonanțe adoptată, astăzi, în ședința de Guvern, cardurile de sănătate devin operaționale de la 1 februarie. Timp de trei luni, cardul de sănătate va putea fi utilizat în paralel cu sistemul actual, urmând ca de la 1 mai să devină unicul instrument de validare a serviciilor medicale. Cardul va fi utilizat de către...
Noutăți în programul Prima Casă. Guvernul vrea să permită includerea în program și a persoanelor care au o locuință, dar doresc să cumpere una mai mare. Astfel, dacă vând proprietatea pe care o au în prezent, își pot cumpara o locuință mai mare prin programul prima casă. Potrivit analiștilor pieței imobiliare, măsura de extindere a programului ”Prima Casă” este bună,dar nu ne putem aștepta la o explozie...
Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia! Ca să diminueze fenomenul, guvernanții au pus la punct o strategie națională privind reducerea sărăciei, care urmărește reducerea cu 400.000, până în 2020, a numărului săracilor. Potrivit proiectului, aproape cinci milioane de români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, iar o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă.
Utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate, obligatorie de la 1 februarie! Asta prevede un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății. Fiecare posesor de card de sănătate trebuie să îl activeze până la 1 februarie, pentru a mai putea beneficia de serviciile medicale oferite de unitățile de stat. Cine pierde sau deteriorează cardul va suporta...
Reguli noi pentru revoluționarii din decembrie 1989, pentru obținerea indemnizațiilor! Guvernul îi obligă pe cei care au mobilizat și condus grupuri de oameni, construind și menținând baricade împotriva forțelor regimului comunist, să obțină noi certificate prin care să ateste că au avut "un rol determinant" la Revoluție. În acest sens, Executivul condus de Victor Ponta a introdus un nou titlu de revoluționar...
Războiul cu evaziunea fiscală se duce pe toate fronturile! Guvernanții au decis să atace și evaziunea din zona jocurilor de noroc, mai exact cea practicată cu celebrele păcănele. Potrivit experților în jocuri de noroc, în țara noastră există peste 30 de mii de aparate de păcănele. Atenția guvernanților este concentrată și asupra pariurilor online, care au funcționat în afara unui cadru legal, deși...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019