Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a anunțat că renunță la modificările aduse admiterii în învățământul liceal, astfel că etapele înscrierii elevilor la liceu vor începe de miercuri, 15 mai, așa cum era prevăzut inițial în calendarul examenelor.
Sindicatele din învațământ amenință cu proteste dupa ultimele negocieri cu Ministerul Educației. Mărul discordiei îl reprezinta acordarea voucherului de vacanță care va fi amânata pentru majoritatea angajaților din învațământ pentru anul viitor.
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” solicită amânarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori. Potrivit unui comunicat de presă al Federației, din cauza numeroaselor probleme apărute în organizarea acestuia, la ora actuală concursul este viciat.
Tragedie pe o șosea din Vrancea. Patru persoane, între care și o fetiță de cinci ani, au murit, iar alțe opt au fost grav rănite, după ce căruța în care se aflau a fost izbită de o mașină. Accidentul s-a produs pe Drumul European 85. În atelaj se aflau 12 oameni, toți rude. Mergeau acasă la Mărășești, iar în dreptul localității Haret...
Elevii români, europarlamentari pentru o zi! Colegiul Național ”Spiru Haret” din București a câștigat primul loc la concursul național pentru liceeni ”Euroscola”, organizat de Parlamentul European în parteneriat cu Ministerul Educației. În contextul anului în care s-au desfășurat alegerile pentru Parlamentul European, respectiv cele pentru președintele Comisiei Europene, tema celei de-a șaptea ediții a fost...
Sesiune științifică, la Academia Română, în memoria reformatorului învățământului românesc, Spiru Haret! Sub îndrumarea președintelui Secției de Filosofie, Teologie și Psihologie, din cadrul Academiei Române, Alexandru Surdu, Spiru Haret, omul care a scris o pagină importantă în istoria învățământului, a fost omagiat printr-o sesiune de comunicări. Om de știință, matematician român, astronom, pedagog și reformator...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019