Bandă de hoți minori, prinsă de polițiștii din Slatina! Din bandă făceau parte șase copii, care spărgeau, cu predilecție, autoturismele lăsate în parcări. Potrivit anchetatorilor, micii infractori furau cu metodă. Băieții mimau joaca în jurul mașinii pe care puneau ochii și, la un moment dat, unul dintre ei arunca intenționat cu o piatră într-un geam al autoturismului. Pe geamul spart intra, apoi, un alt copil...
Hoții din locuințe, după gratii! 13 persoane suspectate că furau din locuințe au fost reținute și vor fi prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă, după 24 de percheziții efectuate, duminică, de polițiști, în București, Ilfov și Giurgiu. În acțiune au fost implicați peste 200 de polițiști, care au ridicat și dus la audieri 25 de suspecți.
Mãmicile, ținta spãrgãtorilor de mașini! Hoții urmãresc șoferițe pânã când acestea ajung la grãdinițã sã-și lase copilul. Profitã de neatenția lor și acționeazã. Peste 100 de astfel de spargeri au dat doi hoți din Capitalã.
Ambulanțã solicitată pentru a fi jefuitã! Este cea mai nouã metodã de furt a hoților din Capitalã, tentați de stațiile de transmisie care se aflã în cabina ambulanțelor. În trei sãptãmâni, cinci ambulanțe au fost chemate într-o zonã rãu famatã a Capitalei și, în timp ce personalul medical acorda îngrijiri, mașina era vandalizatã. Hoții nu au reușit să ia aparatura scumpă, însă mașinile au suferit pagube serioase.
Sediul Crucii Roșii din Focșani a fost prãdat de hoți! Aceștia au reușit sã pãtrundã în clădire fãrã să-i simtă nimeni. Au luat tot ce au găsit de valoare, după care s-au făcut nevăzuți. Hoții au pãtruns în sediul Crucii Roșii imediat dupã miezul nopții, la aproximativ o orã dupã ce ultimul angajat a plecat acasã. Reprezentanții Crucii Roșii cred cã hoții sunt persoane care știau ce se aflã în clãdire. Valoarea prejudiciului se ridicã la 10.000 de lei.
Furturi de sezon! După ce s-au chinuit un an de zile ca să-și crească porc de Crăciun, țăranii se aleg cu paguba. Hoții își fac aprovizionarea de sărbători direct din frigiderul oamenilor care au apucat să taie porcii. Bătrâna locuiește singurã, la marginea satului Lipovu din Dolj. A fost o țintã ușoarã pentru doi săteni care au pus ochii pe porcul femeii. Nu l-au furat viu, că era complicat! Au așteptat ca bãtrâna sã-l taie...
Jaf armat, la un cazinou din Galați! Doi bărbați mascați au intrat înarmați și au amenințat casiera cu pistolul. Au tras câteva focuri de armă în aer și au luat banii, după care s-au făcut nevăzuți. Atacatorii au furat peste 11.000 de lei. În momentul atacului, mai mulți angajați și clienți se aflau în sala de jocuri. Martorii spun că zona este frecvent atacată de hoți, deși cazinoul e situat în apropierea sediului Poliției.
Hoți prinși cu focuri de armă, la Constanța! Trei persoane, bănuite că au furat din localuri de lux, au fost reținute de polițiști într-o intersecție. Asupra indivizilor au fost gãsiți 2.500 de lei. Bărbații erau urmãriți național de mai mult timp, pentru câteva infracțiuni. Dupã ultimul furt, ei au fost prinsi de oamenii legii, care le-au blocat mașina în trafic. Unul dintre suspecți a încercat sã fugã, dar polițiștii au tras un foc de armă...
Percheziții în forță ale polițiștilor bucureșteni de la Serviciul Auto, însoțiți de mascați! Oamenii legii au descins la șase locuințe ale unor persoane din Capitală și din județul Ilfov, suspectate că au furat mai multe mașini. Polițiștii au găsit cinci autoturisme, despre care există informații că ar fi fost sustrase. Într-una dintre mașini, ei au descoperit și câteva arme albe. Șapte suspecți au fost duși deja la audieri. Potrivit anchetatorilor...
Spuneau cã te scapã de șobolani, când, de fapt, îți goleau portofelul! Patru falși angajați de la deratizare au jefuit, astfel mai mulți bucureșteni. Au fost prinși cu prada în mașinã, dupã ce au furat 4.600 de lei de la o bãtrânã. Polițiștii de la Capitalã au percheziționat autoturismul și au descoperit un întreg arsenal de documente false. Pentru a fi cât mai credibili, cei patru indivizi erau înarmați cu tot ce îi trebuie unui angajat...
Firmã de transport prãdatã în apropiere de Arad! Hoții au furat o mașinã de lux, cumpãratã în urmã cu câteva zile, douã seifuri cu bani și bijuterii, dar și calculatorul în care erau stocate imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Rapiditatea cu care operează hoții din București este demnă de Cartea Recordurilor! De doar șapte secunde au avut nevoie câțiva răufăcători pentru a fura marfă de o sută de mii de lei, din mașina unei renumite patisere din Botoșani. Femeia venise în capitală pentru a se aproviziona cu toate cele necesare preparării unei plăcinte uriașe, la un târg de profil, organizat de Sfântul Dumitru. Miercuri noapte, mașina încărcată cu marfă i-a fost prădată de hoți chiar în fața apartamentului pe care îl închiriase în zona Baicului. Doamna Gabriela frecventează târgurile cu produse tradiționale, din București, de peste trei ani.
Jaf în Timișoara! Trei indivizi au spart o casă de pariuri și au furat, cu totul, seiful în care se aflau cinci mii de lei. Camerele de supraveghere au înregistrat întreg jaful. Hoții au acționat după un plan bine pus la punct! Doi dintre ei au dat efectiv spargerea, în timp ce al treilea a stat de pază. Bărbații au venit echipați cu cagule, ca sã nu fie recunoscuți, cu mãnuși, pentru a nu lăsa amprente și cu un adevărat arsenal de scule.
Poluare de proporții pe râul Teleorman! Peste o tonă de țiței s-a răspândit pe terenurile oamenilor și în apa râului, după ce conductele, de unde hoții furau petrol, au cedat. După mai multe verificări, oamenii legii au descoperit o rețea artizanală, ascunsă la un metru în pământ, în localitatea argeșeană Albota. Un localnic a observat că din terenul unui vecin iese petrol și a sunat la 112. Autoritățile și oamenii din comună...
Inventivitatea hoților nu are limite! Mai mulți bărbați au furat dintr-o casă de schimb valutar, din Baia Mare, un seif de două sute de kilograme, în care erau peste 100.000 de lei. Ei au acționat ore în șir, însă nimeni nu i-a văzut. Mai exact, jaful a avut loc în centrul orașului și a durat aproape cinci ore. Camerele de supraveghere au surprins totul, dar, deocamdată, polițiștii nu au făcut publice imaginile.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019