Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre hoti

RSS Știri
 

 
  • Furt de bunuri în valoare de 7.000 de lei, din sediul Poliției Locale Ploiești din 21 Septembrie 2013 in categoria Social - economic

    Culmea hoției la Ploiesti! Hoții au prădat sediul Poliției Locale, de unde au reușit să fure bunuri în valoare de 7.000 de lei. Au plecat cu LCD-uri, calculatoare și anvelope, pe care le-au găsit depozitate într-o magazie din sediul instituției. Momentan, nu se știe cine sunt autorii spargerii, dar suspiciunile asupra unor angajați ai poliției locale. Cum anchetatorii nu au găsit urme de forțare a ușilor, se presupune că s-a intrat cu chei potrivite.

  • Cimitirul din satul buzoian Lipia a fost prădat de hoți din 11 Septembrie 2013 in categoria Social - economic

    Hoții nu mai au nici frică de Dumnezeu! După ce au distrus căile ferate ca să fure componentele și să le ducă la fier vechi, hoții s-au...reprofilat și devastează cimitire. Este cazul unui grup de bărbați din satul buzoian Lipia, căutați de polițiști de câteva săptămâni. Hoții au sustras mai multe grilaje și câteva cruci de pe morminte.

  • Casa actorului Mihai Bobonete a fost spartă de hoți din 29 August 2013 in categoria Social - economic

    Casa cunoscutului actor de comedie Mihai Bobonete a fost spartă de hoți. El a rãmas fãrã un laptop, o plasmã și o chitarã. Hoții au intrat în locuința lui Bobonete în timp ce soția și fiica actorului dormeau. Actorul s-a mutat de curând într-un cartier rezidențial din nordul Capitalei, iar locuința nu are sisteme de securitate. Mihai Bobonete a avut și un mesaj pentru hoți. În cazul în care vor fi identificați...

  • 400 de gospodãrii din Argeș, fãrã curent din cauza hoților din 26 Iulie 2013 in categoria Social - economic

    400 de gospodãrii din satul Broșteni, județul Argeș, au rãmas fãrã curent, dupã ce hoții au furat uleiul dintr-un transformator electric, care apoi s-a ars. Reparațiile durează o zi, dar paguba se ridicã la peste 27.000 de lei. Localnicii au observat că nu au curent electric, dimineața, dupã ce s-au trezit, și s-au îngrozit la gândul că, pe temperaturile caniculare anunțate de meteorologi, li se strică mâncarea în frigidere.

  • Hoții din Capitală sunt tot mai violenți din 23 Iunie 2013 in categoria Social - economic

    Hoții din Capitală sunt tot mai violenți! Peste 500 de cazuri de tâlhărie au fost comise, de la începutul anului, în București, iar 24% dintre atacuri au fost săvârșite de minori. Potrivit polițiștilor, tâlharii au o preferință pentru persoanele care poartă bijuterii la vedere. În ciuda pericolului, oamenii nu renunță la purtarea bijuteriilor valoroase, pe principiul "nu mi se poate întâmpla tocmai mie"! Unii au trecut deja prin experiențe neplăcute și au devenit mai circumspecți.

  • Hoți opriți cu focuri de armă, în București din 14 Iunie 2013 in categoria Social - economic

    Urmărire cu focuri de armă, în apropierea Spitalului Fundeni din capitală! Aflați pe urmele unor suspecți de furt, polițiștii bucureșteni s-au văzut nevoiți să folosească armamentul din dotare, pentru a bloca mașina acestora în trafic. Unul dintre fugari a fost împușcat în picior și a ajuns la spital. Oamenii legii susțin că monitorizau de mai bine de patru luni un grup de persoane specializat în tâlhării la drumul mare. Pentru prinderea răufăcătorilor, s-a organizat un flagrant, însă lucrurile nu au decurs conform așteptărilor, iar infractorii și-au dat seama că sunt urmăriți și au fugit.

  • Prinși în flagrant de polițiști din 13 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Au prădat un apartament, dar au fost prinți în flagrant când fugeau din locuință. Doi hoți din Timișoara au crezut că au dat spargerea vieții lor, însă nu au știut că sunt monitorizați de polițiști de mai multă vreme. Cei doi au ales, ca de obicei, un apartament aflat la parterul blocului și au acționat noaptea, când proprietarii erau plecați de acasă.

  • Hoții de cabluri au lăsat fără comunicații Tribunalul și Armata din Cluj din 8 Mai 2013 in categoria Social - economic

    Trei tineri din Cluj-Napoca au pus în pericol...siguranța națională! Ei au tăiat un cablu telefonic din centrul orașului și, pentru o zi, au reușit să paralizeze comunicațiile între mai multe instituții ale statului. Cei trei, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au pătruns noaptea în canalele din parcul Ion Luca Caragiale și au sustras 16 metri din cablul de telefon, care conține cupru vandabil la fier vechi.

  • 13 hoți de componente feroviare, prinși de polițiștii ilfoveni din 13 Aprilie 2013 in categoria Social - economic

    Rețea de hoți de cale ferată, depistată de polițiștii ilfoveni! Hoții ar fi valorificat componentele feroviare, sustrase din localitățile Chitila și Mogoșoaia, la un centru de colectare a fierului vechi, din Buftea. În urma a 10 percheziții domiciliare efectuate vineri, oamenii legii au dus la audieri 13 suspecți. La acțiuni au luat parte polițiștii de la Investigații Criminale, de la Serviciul Acțiuni Speciale și de la Transporturi.

  • Hoții au dat iama în jențile și casetofoanele din mașinile aflate în târgul auto din Arad din 18 Martie 2013 in categoria Social - economic

    Și-au dus mașinile în târg, la vânzare, și le-au gasit fără jenți sau sparte! Li s-a întâmplat unor arădeni care aveau automobilele parcate în piața auto din oraș. Chiar dacă târgul este cel mai mare din vestul țării, doar un singur agent de pază supraveghează zona. Piața auto din Arad se întinde pe mai multe hectare. Aici sunt vândute mașini second-hand, cele mai multe fiind aduse din Germania sau Austria.

  • Statuile unor scriitori, furate din parcul ieșean Copou din 10 Martie 2013 in categoria Social - economic

    Tupeul hoților de fier vechi pare să nu cunoască limite! Infractorii au furat până și statuile unor scriitori și compozitori români, amplasate în parcul Copou, din municipiul Iași. Un astfel de bust cântărește câteva sute de kilograme.

  • Patru tineri din județul Dâmbovița, prinși după ce au furat tot ce le-a ieșit în cale din 1 Martie 2013 in categoria Social - economic

    Patru indivizi din localitatea dâmbovițeană Văcărești, printre care și doi minori, au reușit o adevărată performanță, după ce, în doar o săptămână, au spart trei case și o biserică, și au furat bunuri a căror valoare depășește 10.000 de lei. Captura a fost una diversificată! Electrocasnice, țevi de la centrala termică, chiuveta de la baie sau cazane de țuică. Norocul lor a fost însă efemer! Ei au ajuns pe mâna oamenilor legii.

  • Un hoț de motorinã a fost împușcat de polițiști, în județul Constanța din 28 Februarie 2013 in categoria Social - economic

    O garniturã feroviară, cu 30 de vagoane-cisternã pline cu motorinã, a fost atacatã de o bandã de hoți, la Constanța. Până să fie surprinși de oamenii legii, hoții au reușit sã fure aproape o tonã de combustibil. Hoții au pândit garnitura de cisterne aparținând CFR Marfa, pe un câmp, în apropierea localitãtii constãnțene Nazarcea. Când trenul a încetinit, s-au urcat pe vagoane și au început să umple...

  • Poliția Capitalei: În 2012, numărul furturilor din locuințe prin escaladare a crescut cu 34% din 21 Februarie 2013 in categoria Social - economic

    Nici hoții de locuințe "nu mai sunt" ce erau odată. Dacă înainte foloseau șurubelnițe sau bormașini pentru a da o spargere, acum, ei preferă să escaladeze clădirile ca în filme, să devină prieteni cu victimele sau să le urmărească activitatea pe rețelele de socializare. Potrivit unui raport al Poliției Capitalei, furturile din locuințe săvârșite prin escaladare au crescut cu 34 la sută în 2012 comparativ cu 2011, iar numărul cazurilor în care încuietorile ușilor au fost distruse, s-a redus cu 13 la sută.

  • Hoții de fier vechi au furat izolația metalică de pe conductele de termoficare din Reșița din 19 Februarie 2013 in categoria Social - economic

    Imaginația și tupeul hoților de fier vechi din Reșița nu mai au limite! După ce au lăsat sute de canale din oraș fără capace și au furat cablurile de cupru de la o linie de tramvai dezafectată, hoții au început acum să desfacă izolația metalică de pe conductele de transport a agentului termic. Mai exact, ei au demontat fâșiile de tablă zincată de pe aproximativ două mii de metri de conductă de termoficare. Și asta chiar dacă magistrala...

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2