Localnicii unui sat din județul Iași au fost părăsiți de medicul de familie! Doctorul din Boureni și-a lăsat stetoscopul și halatul și a plecat, dintr-un motiv incredibi! El susține că este disperat și că nu-și mai poate continua activitatea, pe motiv că tinerii din sat joacă fotbal chiar lângă dispensar. De câteva ori, mingea a spart geamurile instituției, așa că, înainte să plece, medicul a recurs la un gest extrem.
Locuitorii unei comune ieșene au fost șocați, la aflarea veștii că un consătean, pe jumătate paralizat, a obligat mai multe minore să întrețină relații sexuale cu el. Fetele erau ademenite cu bani si cu alimente, iar dacă refuzau erau bătute și amenințate. Mai mult, individul, în vârstă de 45 de ani, le vindea și altor bărbați, iar scenele erau filmate. Acesta își alegea victimele din rândul familiilor sărace.
Suspect prins în cazul dublei crime din Iași. Este vorba de un adolescent de 17 ani care lucra pentru batrânii pe care i-a măcelarit. Tânarul voia sa fure banii pe care familia îi primea de la fiul lor aflat in Arabia Saudită. Ucigașul a fost capturat la o stâna, după ce a comis o greseală.
Copil în stare gravă, după ce a căzut de pe cal într-un țăruș. Medicii de pe ambulanță l-au găsit pe băiatul în vârstă de 12 ani în șoc hemoragic, după ce lemnul ascuțit înfipt în pământ i-a străpuns abdomenul. Băiatul a fost transportat la Spitalul de Copii “Sfânta Maria” din Iași, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Alertă maximă la Iași, unde doi soți pensionari au fost măcelăriți în propria casă! Principalii suspecți sunt doi tineri, care îi ajutau în gospodăria situată în cartierul rezidențial Bucium. Dublul asasinat a fost comis ziua, însă nimeni nu a văzut și nu a auzit nimic. Județul Iași este, acum, împânzit de polițiștii care îi caută pe asasini. Fiica victimelor este cea care a descoperit crima și a anunțat poliția.
Incendiu violent, în gara principală din Iași! Patru vagoane dezafectate, în care își găsiseră adăpost câțiva oameni ai străzii, au fost cuprinse de flăcări. Călătorii au urmărit speriați, de pe peron, cum flăcările se extind rapid, din cauza vântului puternic, de la un vagon la altul. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă, pentru lichidarea focului. Toate cele patru vagoane cuprinse de flăcări s-au făcut scrum.
Republica Moldova a sărbătorit 23 de ani de la declararea independenței! Aniversarea a fost marcată de inaugurarea conductei de gaze naturale Iași-Ungheni, care va asigura legătura între sistemele de transport al gazelor naturale dintre România și Republica Moldova. La ceremonie au fost prezenți prim-miniștrii celor două state, Victor Ponta și Iurie Leancă, precum și comisarul european pentru Energie...
Val de căldură în România! Nici nu s-au terminat bine ploile, că în multe orașe temperaturile au depășit 36 de grade Celsius la umbră. Luni a fost înregistrată cea mai călduroasă dimineață a anului. În jurul orei 8.00, pe litoral termometrele au arătat 27 de grade Celsius. În Capitală, corturile instalate de autorități pe străzi sau fântânile arteziene au devenit adevărate oaze de răcoare. La Iași, oamenii încearcă...
O copie a celebrului Giulgiu din Torino a ajuns, pentru prima dată, și în România! Pânza este o reproducere fidelă a celei în care se presupune că a fost învelit Iisus, după ce a fost coborât de pe cruce. Copia Giulgiului a fost dăruită de un diacon german Episcopiei Romano- Catolice din Iași, unde este expusă. Copia Giulgiului este una din cele 8 existente. Sute de credinciosi, catolici dar și ortodocși, au mers...
Țigări de contrabandă transportate cu Salvarea, în județul Iași! Polițiștii de frontieră au găsit într-o ambulanță aflată în misiune un colet plin cu țigări aduse ilegal în țară. Ambulanțierul a intrat în vizorul polițiștilor în timpul monitorizãrii unui suspect de contrabandã. Șoferul susține, însă, că nu știa ce este în pachet. El a declarat că a luat coletul din curtea unui spital din Iași, la solicitarea unui coleg. Ambulanța aparține...
Acuzații grave, într-un spital din Iași! Fiica unei paciente imobilizate la pat a declarat că mama ei a fost lovită în cap de stativul pe care era agățată perfuzia. Femeia fusese operată de tumoră cerebrală și are și o hemipareză. Fiica ei susține că mama ei era conștientă, vorbea și chiar dădea semne de recuperare, pâna să fie lovită de stativ și pune totul pe seama neglijenței celor din spital.
O nouă dispariție misterioasă! O tânară din Ploiești, studentă la două facultăti, este căutată de polițiști și de familie. Rudele sunt disperate și se gândesc cu groază că fata de 21 de ani ar fi putut fi răpită sau chiar ucisă. Raluca Nedelcu a fost văzută ultimă dată pe 18 ianuarie, în Gara din Ploiești. Fata trebuia să ia trenul pentru a ajunge la prietenul ei, în Iași, unde urma a doua facultate. Băiatul le-a spus...
Incendiu ucigaș, într-o localitate din județul Iasi. Un barbat a murit în locuința mistuita de flăcări. În aceeași gospodărie mai locuiau doua familii, care, acum, au rămas pe drumuri. Vecinii au fost cei care au vazut focul si au alertat pompierii. A fost, însă, prea târziu pentru un barbat în vârstă de 43 de ani. Omul a pierit în flacari! El locuia cu chirie, împreună cu mama lui. În momentul izbucnirii incendiului, femeia...
Scenă de groază, într-un coafor din Iași! O femeie a fost omorâtă de soțul ei, chiar sub privirile angajaților și clienților din salon. Supãrat cã a fost pãrãsit, bãrbatul în vârstă de 41 de ani a înjunghiat-o pe soția sa de mai multe ori, dupã care a încercat sã se sinucidã. A supraviețuit, însã, și acum trebuie să răspundă în fața legii pentru fapta sa, care a lăsat trei copii - doi minori și unul major - fără mamă.
Primul caz de obezitate din cauza stresului, confirmat de medici! Este vorba de un bãrbat din Iași, în vârstă de 44 de ani, care, în mai puțin de un an, a ajuns sã cântãreascã peste 200 de kilograme. Necazurile omului, de profesie inginer, au început în urmã cu un an, când și-a pierdut locul de muncã. La scurt timp, i-a murit mama. El a intrat în depresie și singura soluție de consolare a fost mâncatul excesiv.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019