Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre incendiu

RSS Știri
 

 
  • Un bărbat din județul Suceava și un altul din județul Mehedinți, arși de vii din 14 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Incendiu ucigaș, în localitatea suceveană Ipotești! Un bãrbat în vârstă de 51 de ani a ars de viu în propria locuințã. Omul locuia singur, într-o baracă, deoarece își vânduse casa, după moartea mamei lui. În baracă avea o sobã improvizatã, iar vecinii spun cã e posibil ca aceasta să fi fost sursa incendiului. Pompierii au ajuns imediat la fața locului, dar nu au reușit să-l salveze pe om din flăcări.

  • O gospodărie din județul Neamț, mistuită de flăcări din 11 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Gospodărie mistuită de un incendiu, în localitatea Ghindăoani din județul Neamț! Focul a făcut scrum casa și anexele gospodărești. Câteva animale au ars în incendiu. Pompierii au luptat ore întregi cu flăcările care se extindeau spre gospodăriile învecinate. Incendiul a izbucnit în miez de noapte, dar, din fericire, în casă nu se afla nimeni. Focul a fost observat de vecini treziți din somn de zgomotul făcut de animalele speriate.

  • La un pas de a produce o tragedie. Două surori nesupravegheate, de 6 și 2 ani, au incendiat balconul apartamentului din 9 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Caz grav la Timișoara! Două surori au fost la un pas de a produce o tragedie, după ce mama le-a lăsat singure în casă. Fetițele de doi și șase ani au dat foc lucrurilor aflate pe balconul locuinței. Un vecin a văzut flacările și a fugit să le scoată pe copile din apartament.

  • Trei dansatoare au ars de vii într-un incendiu din 6 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Tragedie la Constanța. Trei tinere au murit în urma unui incendiu devastator. Fetele erau dansatoare și au ars de vii în vestiarul unui restaurant libanez. Focul a curpins cu repeziciune etajele superioare ale clădirii, acolo unde se afla și un club în care avea loc un concert.

  • Trei case transformate în scrum, în comuna Plopu, județul Prahova din 5 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Cincisprezece oameni din comuna prahoveană Plopu au rămas pe drumuri, în urma unui incendiu devastator, care a transformat în scrum trei gospodării. Pârjolul a fost provocat de câțiva copii, care, în joacă, au aprins focul în curte. Flăcările s-au extins cu repeziciune la casele învecinate. La fața locului, s-au deplasat patru autospeciale de pompieri. Misiunea acestora a fost însă îngreunată de faptul că în localitate nu există decât un singur puț cu apă.

  • Fabrica de saltele din Mizil, mistuită de un incendiu din 1 Aprilie 2014 in categoria Social - economic

    Incendiu de proporții la o fabrică de saltele din Mizil, județul Prahova. Focul a izbucnit în secția de bureți a fabricii. Toți angajații din zona halei au fost evacuați de urgență. Nimeni nu a fost rănit. Flăcările s-au întins pe sute de metri pătrați. Pentru stingerea incendiului au intervenit 11 echipaje de pompieri, cu șapte autospeciale, din Mizil, Urlați și Ploiești. Fumul gros i-a alertat pe localnici, care au venit...

  • Un tânăr a murit carbonizat și alți trei au fost grav răniți, într-un accident produs la Sibiu din 31 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Accident grav, în județul Sibiu! Un tânãr de 19 ani a murit carbonizat în propria mașinã, iar alți trei au fost grav răniți. Tinerii veneau de la o petrecere din Sibiu și, la un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un copac, pe care l-a rupt. A ricoșat, apoi într-un cap de pod, dupã care a aterizat pe câmp și a luat foc. Localnicii au auzit o bubuiturã puternicã și au iesit din case...

  • Incendiu în Capitală, provocat de un om al străzii din 30 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Incendiu în Capitală, provocat de un om al străzii! Bărbatul a dat foc unei case părăsite în care se adăposteau patru persoane. Se pare că fostul proprietar i-ar fi lăsat pe aceștia să locuiască acolo, însă bărbatul i-a amenințat că dă foc la casă. Și s-a ținut de cuvânt.

  • Sisteme moderne de prevenire a incendiilor, cu alarmă vocală din 26 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Alarmă vocală, pentru evacuare în caz de incendiu! Producătorii de sisteme de siguranță au dezvoltat o nouă tehnologie prin care, în caz de incendiu, oamenii vor fi îndrumați printr-un mesaj vocal să evacueze clădirea. Un sondaj realizat de o companie producătoare de sisteme de siguranță arată că românii reacționează mai rapid și mai natural la un mesaj vocal ce oferă instrucțiuni clare, decât...

  • Cinci case au fost mistuite de un incendiu, în cartierul Berceni din Capitală din 25 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Incendiu de proporții, în cartierul Berceni din Capitală! Cinci case s-au făcut scrum și o persoană a fost rănită, după ce una din locuințe a fost cuprinsă de flăcări, iar acestea s-au extins la clădirile din jur. Locatarii au ieșit speriați în stradă, după ce au simțit miros de fum, dar, cum casele erau foarte apropiate, ei n-au putut decât să privească neputincioși cum incendiul distruge locuință, după locuință.

  • Incendiu devastator într-un bloc din Broșteni, județul Suceava din 24 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Incendiu de proporții în orașul Broșteni, județul Suceava. O femeie s-a intoxicat cu fum și 50 de persoane au fost evacuate, după ce un bloc de locuințe a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit la un garaj și la o magazie de lemne, apoi s-a propagat la acoperișul blocului. Peste 25 de pompieri militari și 21 de voluntari s-au luptat cu flăcările mai bine de patru ore, mai ales că exista pericolul ca focul să se extindă la blocurile...

  • O mașină de pompieri aflată în intervenție, implicată într-un accident din 22 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Coliziune între o mașină de pompieri și un autoturism, în Drobeta Turnu Severin! Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți se deplasau cu două autospeciale la un incendiu izbucnit la o casã, în comuna Șimian. Într-un sens giratoriu, un autoturism a acordat prioritate primei mașini de intervenție, dar nu a vãzut-o pe cea de-a doua. A intrat direct în ea! În urma coliziunii, autoturismul...

  • O țigară aprinsă, cauza incendiului din Galați din 18 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Incendiul de la o stână din județul Galați, în care un cioban a murit carbonizat, a pornit cel mai probabil de la o țigară. Potrivit primelor date ale anchetei, bărbatul, după ce a băut la barul din sat, s-a întors la stâna la care lucra și a aruncat la întâmplare o țigară aprinsă. În incendiu au ars și toate oile de la stână. Proprietarul este disperat.

  • Trei hectare de stufăriș au ars în apropiere de Autostrada Pitești din 17 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Stufărișul e pe trei hectare de teren s-a făcut scrum, în urma unui incendiu violent izbucnit la marginea Piteștiului, în apropierea râului Argeș. Flăcările și fumul s-au văzut de la cel puțin 30 de kilometri distanțã, de pe autostrada Pitești-București.

  • Un motel din Brașov s-a făcut scrum, într-un incendiu devastator din 16 Martie 2014 in categoria Social - economic

    Incendiu devastator, la un motel situat la iesirea din Brașov spre Sibiu! Cladirea cu 25 de camere a fost mistutită aproape în totalitate de incendiul favorizat de vântul puternic. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale, dar vântul deosebit de intens le-a îngreunat munca. Intervenția a presupus și un pericol în plus, deoarece în apropierea motelului se află o benzinarie, iar vântul putea extinde...

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2