Sentință definitivă! Șoferul care în urmă cu patru ani a șicanat și a lovit intenționat un autoturism, în zona Fântâna Miorița din Capitală, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor calificat.
Profesorul de sport de la școala din Șanț, județul Bistrița-Năsăud, care a fost condamnat după ce a lovit doi elevi, nu este lăsat să intre în unitatea de învățământ. Părinții protestează încă de luni, față de revenirea cadrului didactic...
Cristian Borcea a fost eliberat condiționat, în urma deciziei magistraților Tribunalului Ilfov. Fostul acționar al clubului Dinamo a executat o parte din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii...
Un procuror al Direcției Naționale Anticorupție vrea să-l vadă pe fostul președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, zece ani după gratii. Procurorul le-a cerut magistraților Tribunalului București să-i aplice lui Olteanu...
Ministrul Finanțelor vrea să-i pedeapsească aspru pe cei care nu-și achită dările către stat! Eugen Teodorovici a depus la Senat un proiect de lege care prevede ca cetățenii care nu-și plătesc la timp impozitele și contribuțiile către...
Cristian Borcea face o nouă încercare de a ieși de după gratii! Omul de afaceri, condamnat în dosarul retrocedărilor și încarcerat de la începutul lunii februarie a depus o nouă cerere de eliberare condiționată. Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 vor lua o decizie pe 10 septembrie. Borcea a mai făcut o cerere în acest sens în primăvară, dar nu a avut succes.
Ordonanță de urgență care să prevadă inchisoare pe viață! Asta pregătește Guvernul României, după ce cazul de la Caracal a scos la iveală șubrezenia sistemului și faptul că legile blânde favorizează infracționalitatea.
Nuntă în închisoare! Nonconformistul Radu Mazăre nu se dezminte. Potrivit lui Mihai Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, condamnatul încarcerat la Rahova și-a cerut iubita de nevastă prin telefon și a programat...
Direcția Națională Anticorupție a cerut condamnarea la închisoare cu executare a arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, în dosarul privind obținerea ilegală de fonduri europene. Procurorii anticorupție au solicitat instanței ca pedeapsa...
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au confirmat, astăzi, mandatul de arestare preventivă emis în lipsă, anul trecut, în dosarul Polaris, pe numele fostului primar al Constanței Radu Mazăre. În acest dosar, Mazăre a fost condamnat...
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a fost condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare cu executare, în dosarul ”Polaris”! Sentința Înaltei Curți nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, la completul de cinci judecători.
Elena Udrea și Alina Bica au fost eliberate din închisoarea din Costa Rica unde se aflau de la începutul lunii octombrie, la câteva ore de la decizia instanței care a stabilit punerea lor în libertate. Elena Udrea a declarat, după eliberare...
Elena Udrea și Alina Bica vor putea respira, în curând, aerul libertății! Avocatul din Costa Rica al celor două condamnate a cerut punerea lor în libertate, în urma deciziilor Înaltei Curți de suspendare a executării pedepsei...
Fostul deputat PDL de Galați, Mihail Boldea, condamnat de magistrații Curții de Apel Iași la șapte ani de închisoare. Fostul parlamentar a fost judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe...
Decizia instanței supreme în dosarul lui Liviu Dragnea a fost amânată! Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au amânat pentru 21 iunie sentința în dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019