Hotărâre a Curții Constituționale, cu efect de tsunami în Parlamentul României! Potrivit hotărârii Curții, demnitarii declarați incompatibili nu au voie să mai ocupe o altă funcție eligibilă, timp de 3 ani de la emiterea sentinței irevocabile. Decizia a fost luată după ce deputatul PNL, Steluța Cătăniciu, fost consilier local la Cluj, găsită în conflict de interese la vremea respectivă de către Agenția Națională...
Parlamentarii incompatibili își vor pierde mandatele dacă, în termen de 45 de zile, nu vor contesta decizia Agenției Naționale de Integritate. Este una dintre modificări aduse statutului parlamentarilor, adoptat miercuri de plenul celor două camere. Și asta după ce, săptămâna trecută, președintele Traian Băsescu a trimis Legislativului o cerere de reexaminare a statutului. Termenul în care raportul A.N.I. privind...
Comisia juridica a Camerei Deputatilor, mai presus de Inalta Curte! Sergiu Andon si Florin Pâslaru rãmân deputati, desi Înalta Curte s-a pronuntat, definitiv si irevocabil, asupra faptului cã cei doi sunt incompatibili. Decizia de a ignora hotararea Inaltei Curti apartine deputatilor din Comisia Juridica. Agentia Nationala de Integritate a cerut Parlamentului revocarea din functie a deputatilor Florin Pâslaru si Sergiu Andon de mai multe ori.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019