Ambulanțierii se pregătesc de proteste. Angajații din serviciile de ambulanță, au anunțat că, miercuri, 4 noiembrie, au programat un protest la nivel național, în intervalul orar 10.00 – 12.00, până marți, premierul...
Sindicaliștii din spitale, în grevă japoneză! Sindicaliștii Promedica sunt nemulțumiți de proiectul de lege privind modificarea Ordonanței de urgență 114, „prin care se limitează sporul pentru condiții vătămătoare pentru...
Angajații Hidroserv Porțile de Fier, în grevă japoneză! 150 de salariați ai societății care se ocupă de producerea energiei electrice în hidrocentrale au intrat, luni, în grevă japoneză, nemulțumiți din cauza salariilor prea mici, dar...
Grefierii au fost astăzi în grevă japoneză, în semn de protest față de noul mod de calcul al drepturilor salariale! Ei susțin că, în urma transferului contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime...
Îmbulzeala mare și înjurături, la o bursă a locurilor de muncă organizată la Drobeta Turnu Severin! Circa doua mii de oameni s-au călcat în picioare, pentru a-si depune un CV la o companie japoneza din industria auto. Oamenii s-au calcat în picioare la propriu, de teama ca nu vor ajunge sa-si depuna CV-urile. Bursa locurilor de munca, organizata la un hotel din Drobeta Turnu Severin, a fost sistata la un moment...
Grevă japoneză la C.N.A.D.N.R.! Angajații din birourile Companiei Naționale de Autostrãzi și Drumuri Naționale, din mai multe orașe din țarã, au apelat la această formă de protest, după cu au aflat de intenția conducerii companiei de a le reduce salariile cu peste 15%. Cu funcționarii companiei s-au solidarizat și muncitorii, chiar dacă lor le-au fost majorate câștigurile. La Buzău, angajații C.N.A.D.N.R. au început sãptãmâna de lucru
Festival japonez "Taiju Matsuri "organizat de Colegiului Național "Ion Creangă” din capitală. Sub îndrumarea profesorilor coordonatori, elevii secției de japoneză au încântat publicul spectator cu dansuri și cântece japoneze, piese de teatru, parade de kimono-uri, workshop-uri de origami, kirigami, washi ningyo, shodo, ikebana și desene. Prezent la eveniment a fost și ministrul consilier al Ambasadei Japoniei la Bucuresti, excelenta sa Hidehiro Hosaka.
Închisoare pe viață, în cazul ucigașului studentei japoneze! Vlad Nicolae a fost condamnat de instanța Curții de Apel la închisoare pe viață, în dosarul în care este acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno și alte două femei, precum și că a violat alte șapte femei. În 15 august, bărbatul în vârstă de 26 de ani a abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni-București...
Ipoteza că asasinul studentei japoneze, criminal în serie prins din întâmplare, capătă tot mai mare greutate. Principalul suspect, Nicolae Vlad, este acuzat cã a mai omorât o femeie, cu 10 zile înainte de comiterea crimei de la marginea pãdurii Otopeni. Mai mult, anchetatorii il suspectează cã a mai comis 6 violuri si 5 tâlhãrii. În total, individul este cercetat în sapte dosare penale. In acest moment, Nicolae Vlad este cercetat pentru douã omoruri...
Informații cutremurătoare ies la iveală pe măsură ce avansează ancheta declanșată de procurori în cazul studentei japoneze, ucise în urmă cu o săptămână la marginea pădurii dintre Corbeanca și Otopeni. Principalul suspect ar putea fi implicat și în alte cinci cazuri de viol și crimă mai vechi. Oamenii legii au reușit să identifice telefonul mobil și aparatul foto pe care studenta japoneză Yurika Masuno le avea asupra sa în momentul morții.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019