Cod galben de ploi torențiale și vijelii! Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ploi torențiale și vijelii, valabilă din această seară, începând cu ora 22:00, și până luni dimineață, la ora 9.00. Avertizarea vizează 22 de județe din centrul, sud-vestul și nordul țării. Cantitățile de apă vor depăși local, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat...
Atenționare de cod galben de ploi și ninsori, valabilă pentru 12 județe, valabilă până sâmbătă, la ora 8 dimineața. Potrivit Administrației Naționale de Meterologie , în intervalul menționat, va continua să plouă în jumătatea de est a țării, iar în nordul Moldovei se vor acumula cantități de apă de până la 25-35 litri/mp. În zona de munte, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.
Reguli noi, în cadrul programului Rabla! Potrivit ministrului Mediului, Attila Korodi, distribuția tichetelor nu se va mai face pe județe, în funcție de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritorială, ci în funcție de cerere. Astfel, dealerii auto vor extrage voucherele electronice dintr-o bază de date națională, pe măsură ce se vor înscrie solicitanții. Mai mult, tichetele nu vor mai fi distribuite în etape...
Risc de inundații, în județele care s-au aflat în stare de alertă, după ninsorile masive. Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Buzău, Brăila și Vrancea sunt expuse pericolului de inundații. În județul Ialomița, nămeții depășesc un metru și jumătate, iar oamenii se gândesc cu groază la ce îi așteaptă, dacă zăpada se va topi rapid. Meteorologii avertizează că, în perioada următoare, vor fi înregistrate valori termice...
Vizită la nivel înalt, în județele afectate de ninsori! Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Național și Investiții Străine, Dan Șova și ministrul Apărării, Mircea Dușa, au mers pe teren, ca să vadă cu ochii lor cum își fac treaba subordonații. În timpul inspecției pe teren, Șova a fost impresionat de peisaj. Ministrul a asistat și la o lecție practică de deszăpezire tradițională.
Cod portocaliu și cod galben de viscol și ninsori, pentru sud-estul țării! Meteorologii au emis, pentru următoarea perioadă, noi avertizări meteo valabile pentru mai multe județe. Astfel, după trei zile de ninsori, Bucureștiul și alte 14 județe din sudul și estul țării vor fi, miercuri, 29 ianuarie, între orele 06.00 și 23.00, sub avertizare de cod portocaliu de viscol. Tot pentru miercuri, meteorologii au emis și o avertizare...
Județele Brăila, Buzău și Vrancea rămân în stare de alertă! Asta, după ce, duminică, cele trei județe s-au aflat sub cod roșu de ninsori și viscol. Zeci de localități au rămas izolate, după ce drumurile de acces au fost blocate de nămeți, iar oamenii nu mai pot ieși din casă din cauza troienelor. Măsura de instituire a stării de alertă a fost dispusă la nivel guvernamental, după ce s-a constatat că sunt necesare...
Cod galben de ceață, în mai multe județe din sud-estul țării! Administrația Naționala de Meteorologie a anunțat, duminică dimineața, cod galben de ceață, pentru jumatatea estică a județelor Ialomița si Călărași, inclusiv drumurile naționale, europene și autostrada A2. În aceste zone, între orele 09:00 si 12:00, vizibilitatea a fost sub 200 m, izolat sub 50 m. În aceeași situație a fost județul Constanța...
Ceața creează probleme în mai multe judete din țară! Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, cod galben de ceață, pentru Harghita, Covasna, Constanța, Tulcea, Buzău, Argeș, Dâmbovița. Potrivit meteorologilor, in zonele joase din judetele Harghita si Covasna ceața a scăzut vizibilitatea, sâmbătă dimineață, sub 200 de metri si izolat sub 50 de metri. La fel, în județele Tulcea și Constanța....
Șoferii care au plecat la drum, pe o astfel de vreme ploioasă, s-au expus riscurilor producerii unor accidente grave. De la intrarea în vigoare a codului galben și a celui portocaliu în sud-estul țării, mai multe incidente rutiere au avut loc, în câteva județe, din cauza carosabilului umed. În Argeș, o persoană a murit, iar alta a ajuns în stare gravă la spital, după ce mașina în care se aflau a derapat și a intrat într-un camion de marfă...
Furtuna de joi a făcut pagube în București, dar și în 16 județe din țară. Potrivit unui bilanț provizoriu al pagubelor înregistrate în 29 de localități, vijelia a pus la pământ circa 200 de copaci, a spulberat zeci de acoperișuri și a provocat întreruperea furnizării energiei electrice în zonele afectate. În plus, o serie de gospodării și drumuri județene și comunale au fost inundate. Panica provocată în rândul populației...
Inundații în România! Ploile torențiale au provocat, în ultimele zile, revărsarea apelor în peste 140 de localități, din 15 județe. Codurile de avertizare, roșu, portocaliu și galben, lansate de hidrologi, au expirat, vineri, la ora 16.00, dar pericolul de inundații persistă. Pînă acum, viiturile au afectat peste 100 de locuințe, circa 100 de poduri și podețe, aproximativ 20 de drumuri județene și 30 de drumuri comunale.
Administrația Națională de Meteorologie a înlocuit avertizarea de cod portocaliu de ninsori și viscol, cu un cod galben, valabil până marți seara, la ora 20. Atenționarea vizează Capitala și 16 județe din Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Potrivit A.N.M., până în noaptea de miercuri spre joi, vor mai fi precipitații, predominant ninsori, în majoritatea regiunilor, inclusiv în zona Capitalei, dar, în general, liniștite și slabe cantitativ.
Zeci de localități din județele Caraș-Severin, Bihor și Timiș au fost afectate de inundațiile produse în urma ieșirii din matcă a râului Bârzava, care se află sub codul portocaliu instituit de hidrologi. Locuitorii din Gătaia se tem de ce este mai rău, în condițiile în care debitul râului care străbate localitatea crește de la o oră la alta. În zonă, au fost aduse 15 tone de nisip, iar 20 de pompieri sunt pregătiți să intervină în orice moment cu mai multe motopompe.
Razie fãrã precedent, în șapte județe și în Capitală, pe urmele unei rețele de hoți de combustibili! 241 de persoane, suspectate de furturi de produse petroliere din rafinãrii și din aeroporturi, au fost ridicate și duse la audieri, la Parchetul Dâmbovița. Printre suspecți se numără cinci polițiști, un jandarm și un pompier. În acțiune au fost implicați nu mai puțin de 1.000 de polițiști din București și din Dambovita, Prahova...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019