Navă cu peste 60 de migranți ilegali, depistată în Marea Neagră și adusă în Portul Constanța! Polițiștii de frontieră au interceptat, la aproximativ 35 de kilometri de țărm, în zona localității Eforie, o navă de agrement din Turcia care solicitase ajutor atât unei unei nave comerciale care se afla în zonă, cât și autorităților române.
Un nou grup de migranți, depistat la graniță! 20 de cetățeni din Iran, Afganistan și Irak au fost prinși de polițiștii in cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, în timp ce încercau să iasă ilegal din țară...
Au încercat să treacă ilegal granița, ajutați de două românce! Opt cetățeni din Iran, Irak și Afganistan au fost prinși de polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Girișu de Criș, județul Bihor, în timp ce încercau să ajungă din România în Ungaria.
Circa 30 de migranți, descoperiți în Gara Timișoara Nord, într-un tren care venea din București și mergea spre Budapesta. Polițiștii de la Poliția Transporturi Feroviare i-au coborât din tren și i-au preluat, în urma...
Val masiv de migranți, care vin în țara noastră pe Marea Neagră! O navă plină cu circa 100 de migranți a fost interceptată, în această dimineață, de către autoritățile române, în zona localităților Vama Veche - 2 Mai, din...
Ne împuținăm de la o zi la alta! Potrivit datelor date publicității, astăzi, de Institutul Național de Statistică, populația României a scăzut cu 122.000 de persoane în 2016. Sociologii au identificat două...
Incident la granița de vest, în județul Timiș! Două mașini cu migranți au forțat un baraj al Poliției de Frontieră Moravița, în încercarea de a-și continua drumul! Doi agenți de poliție au fost răniți, iar...
Tot mai mulți migranți sosesc pe teritoriul României! Astfel, nu trece nicio zi fără ca Poliția de Frontieră să emită un comunicat de presă, despre zeci de migranți prinși în aproprierea frontierelor țării noastre. Dar cum ajung ei în țara noastră? Există trei căi. Prima reprezintă cotele de refugiați impuse de Uniunea Europeană. Cea de a doua cale este trecerea ilegală a frontierelor țării ori intrarea în apele noastre teritoriale. Separat însă de acestea, migranții vin și cu ajutorul ong-urilor, prin proiecte de relocare sprijinite financiar de Guvernul României.
Migranții încearcă să deschidă o nouă rută, pe Marea Neagră, în încercarea de a ajunge în Europa. La o săptămână după ce o ambarcațiune cu 69 de migranți a fost depistată de autorități, în apropiere de Mangalia, un pescador suspect a fost interceptat de Garda de Coastă, în noaptea de duminică spre luni, tot pe direcția localității Mangalia. Pescadorul naviga din apele internaționale spre țărmul României.
România a făcut recent o ofertă de a găzdui aproape două mii de refugiați aflați acum în Grecia și Italia. Afirmația a fost făcută de ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, la un post de televiziune.
Zeci de percheziții au loc în București și în județele Botoșani, Dolj, Giurgiu, Sălaj, Timiș, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Timp de câteva luni, suspecții au transportat ilegal peste graniță peste o sută de migranți. În luna decembrie a anului trecut...
Ziua și migranții! Opt cetățeni sirieni au fost depistați în timp ce încercau să intre fraudulos din Serbia în România.
Migranți prinși la graniță! Nouă bărbați, cetățeni turci și sirieni, au fost surprinși în această dimineață, în jurul orei 3.00, de polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în timp ce încercau să intre ilegal în țară. Aceștia erau ascunși într-un camion încărcat cu produse de curățat pentru o societate comercială...
Migranți prinși la graniță! 13 cetățeni irakieni și un sirian au fost capturați după ce au trecut Dunărea cu barca. Este vorba de patru femei, șapte bărbați și trei copii. Polițiștii de frontieră de la Turnu Măgurele i-au descoperit în zona Islaz pe cei 14 oameni care intenționau să intre ilegal în România.
Migranți prinși la frontieră! 29 de cetățeni afgani și un pakistanez au fost prinși de polițiștii de frontieră din județul Timiș în timp ce încercau să treacă ilegal granița, din Serbia, în România. Echipajul de la Sectorul Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, din județul Timiș, aflat pe autospeciala dotată cu camere...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019