Date companie
 
 
 
 

Alte știri despre militari

RSS Știri
 

 
  • Liderii USL au semnat un acord care prevede desființarea C.C.R., A.N.I., D.N.A. și C.N.S.A.S. din 27 Iulie 2012 in categoria Politic

    O înțelegere, până ieri secretă, între conducerea Uniunii Social-Liberale și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate șochează opinia publică! Liderii USL, Victor Ponta, Daniel Chițoiu și Daniel Constantin, au semnat un acord de principiu cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, condus de colonelul în rezervă Mircea Dogaru. Documentul prevede desființarea celor mai importante instituții de luptă...

  • Anchetă în cazul elicopetrului prãbusit lângã Baza Boboc din 6 Iulie 2012 in categoria Social - economic

    Anchetă în cazul tragicului accident de elicopter, de lângã Baza Boboc! O comisie din cadrul Statului Major al Fortelor Aeriene cercetează împrejurările în care s-a produs tragedia. Potrivit anchetatorilor, rãmãsitele pãmântesti ale celor patru militari morti în accidentul aviatic vor fi analizate ADN, înainte de a fi redate familiilor, pentru înhumare. Martorii spun cã elicopterul s-a prãbusit dupã ce a luat foc în aer, în apropierea localitãtii Joita.

  • Patru militari au murit în urma prăbușirii unui elicopter, în județul Buzău din 5 Iulie 2012 in categoria Social - economic

    Accident aerian tragic, in judetul Buzau! Un elicopter militar de antrenament, IAR 316, aparținând Bazei Bobocu, s-a prăbușit, joi, în localitatea Joița, lângă Buzău. La bordul elicopterului, care executa un zbor de antrenament, se aflau patru militari, trei membri ai echipajului și un student din cadrul școlii. Toti si-au pierdut viata in accident. O echipă operativă formată din trei procurori militari de la Parchetul Militar București...

  • Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii a împlinit 70 de ani din 1 Iulie 2012 in categoria Social - economic

    Moment aniversar, la Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii, care a împlinit 70 de ani de existență! La festivități a luat parte și Șeful Statului Major General al Armatei Române, general locotenent doctor Ștefan Dănilă. Șeful Statului Major General al Armatei a folosit prilejul pentru a intra în videoconferință cu militarii Centrului 89 pentru Comunicații și Informatică, aflați în premieră în Afganistan cu o companie întreagă.

  • Doi militari americani, raniti intr-un accident aproape de Constanta din 27 Iunie 2012 in categoria Social - economic

    Doi militari americani de la baza Mihail Kogãlniceanu au scãpat cu viatã ca prin minune dupã ce masina în care se aflau a intrat sub rotile unei betoniere. Cei doi erau în timpul liber si se aflau într-un taxi în drum spre Constanta. Militarii si taximetristul au ajuns la spital, iar soferul se afla in stare grava.

  • Scafandrii militari au efectuat o misiune spectaculoasă pe mare din 22 Iunie 2012 in categoria Social - economic

    Îngerii din adâncuri, așa cum sunt supranumiți scafandrii militari, fac mii de ore de antrenament pentru a putea face față celor mai mari provocări. Luptătorii invizibili ai României știu să detoneze o mină aflată lângă plajă, dar și să sară din elicopter pentru a ataca o ambarcațiune inamică aflată în apele teritoriale. Americanii se mândresc cu trupele SEAL. În România, echivalentul lor sunt acești scafandri speciali. Pregătirea fizică este una dură, așa că doar câțiva români ajung să lucreze în acest domeniu.

  • Doi militari americani, surprinși la căutat de comori în situl Carsium din 24 Mai 2012 in categoria Social - economic

    Armata Statelor Unite tratează cu mare seriozitate acuzațiile aduse celor doi ofițeri americani surprinși miercuri cu detectoare de metale în șantierul arheologic al cetății Carsium din localitatea constănțeană Hârșova. Este anunțul Ambasadei americane la București, după ce militarii din Baza Mihail Kogălniceanu au fost surprinși de jandarmi și sunt cercetați acum de oamenii legii. Ofițerii sunt suspectați...

  • Jandarmii, pompierii, militarii si rugbystii din Galati au deszãpezit douã localitati din 28 Februarie 2012 in categoria Social - economic

    Mobilizare de forte pentru a-i ajuta pe sinistratii zapezii din comunele gãlãtene Nicoresti si Buciumeni. Peste 230 de oameni - jandarmi, pompieri, militari, dar si rugbysti - i-au ajutat pe localnici sã-si deszãpezeascã locuintele acoperite de nãmeti ce depãsesc trei metri. Pompierii, militarii, jandarmii si rugbystii din Galati au s-au deplasat la fata locului înarmati cu lopeti.

  • Militarii Batalionului 495 Infanterie s-au întors din Afganistan din 25 Februarie 2012 in categoria Social - economic

    Moment emoționant, pentru cei 600 de militari ai Batalionului 495 Infanterie, care și-au încheiat misiunile desfășurate în Afganistan și au revenit în țară. La ceremonia de primire au luat parte și familiile acestora, vizibil marcate de aceleași emoții.

  • Armata este pregătită de lupta cu iarna din 5 Februarie 2012 in categoria Social - economic

    Militarii Regimentului 30 Gardă Mihai Vitezul au luat poziția de drepți în fața iernii și sunt pregătiți să intervină în cazul în caz de nevoie, pentru deblocarea drumurilor și pentru salvarea de vieți omenești. Celebri pentru demonstrațiile de măiestrie făcute la paradele militare, soldații se bazează pe un parc de utilaje extrem de puternice, pentru care, cel puțin teoretic, nu există obstacole.

  • Protest în Piața Victoriei, urmat de un marș spre sediul TVR din 24 Ianuarie 2012 in categoria Social - economic

    Peste 2.500 de fosti militari, sindicaliști din sănătate, învățământ și transporturi au protestat, marti, în Piața Victoriei. Ignorand frigul, oamenii au scandat lozinci împotriva puterii și au fluturat pancarte antiguvernamentale și antiprezidențiale. In cazul unui alt loc al protestelor din centrul Capitalei, Piața Universității, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a prelungit restrictiile de vânzare a alcoolului pâna pe 31 ianuarie.

  • Pensiile militarilor, revizuite in defavoarea acestora din 22 Ianuarie 2012 in categoria Social - economic

    Pensionarii militari au parte de noi surprize! Veniturile lor s-au diminuat, dupa ce pensiile le-au fost revizuite în baza unei ordonante de guvern, adoptata la începutul anului trecut. Astfel, mii de fosti militari vor primi pensii mai mici, în unele cazuri cu câteva sute de lei. In plus, ei trebuie sa returneze sumele pe care le-au primit în plus în ultimul an. Colonelul în retragere, Ioan Mija a iesit la pensie în anul 1997.

  • Pensionarii militari au ieșit în stradă din 24 Ianuarie 2011 in categoria Politic

    De ziua Unirii Principatelor, pensionarii militari au iesit in strada. Nu ca sa strige ''Romania dodoloață!'', ci pentru a-si exprima nemultumirea fata de recalcularea pensiilor.

  • Hotararea I.C.C.J, privind pensiile militarilor, trebuie respectata, sustine Traian Basescu din 23 Ianuarie 2011 in categoria Social - economic

    Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la pensiile militarilor trebuie respectată, spune șeful statului. Declarația președintelui Traian Băsescu vine la scurt timp după ce judecătorii au decis că recalcularea pensiilor militarilor este ilegală. În ciuda acestei concluzii, Executivul va continua demersurile în acest sens.

  • Un colonel în rezervă a murit în timp ce-i scria președintelui Traian Bãsescu din 20 Ianuarie 2011 in categoria Social - economic

    Scandalul pensiilor militare a capãtat accente tragice. Un colonel în rezervã a murit în timp ce-i scria un memoriu presedintelui Traian Bãsescu, sustin sotia victimei, dar reprezentantii Sindicatului Militarilor Rezervisti.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2