Patru persoane care făceau parte din aceeași familie au murit, după ce mașina în care se aflau a fost izbită de un tren, în Vaslui. Impactul a fost extrem de puternic, iar autoturismul a fost târât aproximativ 300 de metri. Șoferul mașinii a ignorat semnalele acustice și luminoase de la nivel de trecere cu calea feratã. Mașina a fost lovită în plin, de trenul InterRegio Iași-București Nord. La volan se afla un bărbat de 54 de ani din Tulcea.
Grav accident rutier în Mehedinți! Un șofer a murit iar altul a fost rănit, după ce o dubiță încărcată cu vopsea s-a izbit violent de un tir care transporta azot. Accidentul a avut loc pe Drumul Național 6, în localitatea Gura Văii. Potrivit autorităților, șoferul dubiței ar fi adormit la volan. În urma impactului extrem de violent, șoferul dubiței a murit pe loc, iar conducătorul tirului a fost grav rănit. Poliția a izolat zona...
Caz șocant la Suceava! O bătrână în vârstă de 86 de ani a murit, după ce a stat timp de trei zile fără căldură în apartament. Vecinii spun că femeia oprise caloriferele, din cauză că avea datorii uriașe la întreținere. Aceasta locuia singură și fost găsită aproape înghețată, de vecinii care au intrat în casă, când au văzut că nu mai dădea niciun semn de viață. Deși starea bătrânei fusese stabilizată inițial...
Tragedie într-o localitate din județul Timiș! O femeie în vârstă de 52 de ani, și fetița ei, de 11 ani, au fost lovite cu mașina de o șoferițã începãtoare. Mama a murit sub ochii fiicei sale. Copilul a intrat în stare de șoc. Ele au fost lovite de autoturism în timp ce se deplasau pe marginea drumului. Șoferița în vârstã de 20 de ani susține cã femeia și fata i-au apărut brusc în fațã și nu le-a mai putut evita.
Accident grav, în Delta Dunării! Un tânăr a murit și un altul este internat în stare gravă la spital, după ce barca în care se aflau a fost lovită de o altă ambarcațiune. În urma impactului, tinerii au fost aruncați din barcă. Ei au fost scoși din apă de câțiva pescari, aflați în apropiere. Potrivit martorilor, cel care a provocat accidentul era băut. Cei doi tineri ieșiseră la pescuit cu barca în zona Murighiol-Uzlina. În accident...
O femeie de 44 de ani, din județul Mehedinți, a murit, după ce soțul ei a desfigurat-o în bătaie. Tragedia s-a produs în localitatea Nicolae Bălcescu. Femeia a plecat de acasă din cauza bătăilor primite de la soț și s-a refugiat la o rudă. După două zile, s-a întors pentru a-și lua hainele, cu gândul să plece la muncă în Italia. Bărbatul a prins-o, însă, și a bătut-o bestialitate. Deși se simțea foarte rău, femeia nu a cerut ajutor...
Caz revoltător în Botoșani! O femeie în vârstă de 73 de ani a murit, din cauza timpului pierdut chiar la poarta spitalului. Ambulanța în care se afla bătrâna a pierdut minute prețioase, la poarta spitalului, care era blocată de o mașină la volanul căreia se afla o șoferiță ce vorbea la telefon. În timp ce șoferul mașinii de salvare claxona insistent ca să o determine pe femeia de la volan să-și mute mașina, pacienta a intrat în stop cardio-respirator.
Accidente grave în lanț, pe șosele, la sfârșitul săptămânii! Patru oameni și-au pierdut viața, sâmbătă, în două accidente cumplite, produse pe șoselele din județele Prahova și Buzău. În evenimentul rutier din județul Prahova, trei oameni, membri ai aceleiași familii, au murit pe loc. Tragedia s-a produs din cauză că șoferul, care circula cu viteză, a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens, unde a lovit o mașină...
Accident grav, pe șoseaua de centură orașului Lugoj, soldat cu un mort și doi răniți! O șoferiță și pierdut viața, după ce autoturismul pe care îl conducea s-a lovit violent de un microbuz. Din primele cercetări făcute de polițiști la fața locului, se pare că femeia aflată la volan pierdut inexplicabil controlul asupra mașinii și pătruns pe contrasens, unde a intrat direct într-un microbuz de marfă, care venea din sensul opus.
Explozie puternică, într-un bloc din Reșița! Opt apartamente au sărit în aer, iar alte câteva zeci sunt grav afectate. O bătrână a murit, după ce a fost prinsă sub dãrâmãturi, iar alți trei oameni au ajuns la spital. Deflagrația s-a produs într-un apartament de la etajul doi. Locatarii spun că tot blocul s-a cutremurat! Toți locatarii din blocul cu zece etaje au fost evacuați. Explozia a fost atât de puternicã, încât plafonul dintre etajele doi și trei s-a prãbușit.
Grav accident rutier pe Drumul Național 1, în apropiere de localitatea Corbeanca, din județul Ilfov. Șoferul unei autoutilitare a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a izbit violent o mașină, care circula regulamentar. Un pasager din autoturism a murit pe loc și alte trei persoane au fost rãnite. Și în Ialomița, un tir a derapat din cauza șoselei ude. Vehiculul a intrat într-un taxi, apoi a lovit trei copii, care mergeau pe marginea drumului.
Tragedie rutieră, lângă Sinaia! Trei tineri, cu vârste cuprinse între 24 și 27 de ani, și-au pierdut viața pe Drumul Național 1, în zona Izvorul Rece. Accidentul s-a produs într-o curbă periculoasă. O mașină s-a izbit frontal de un tir, iar pasagerii din autoturism au murit pe loc. Circulația pe DN 1 s-a desfãșurat cu greutate, mai bine de o orã.
Grav accident de circulație, în Suceava. Un tânăr de 18 ani a murit, iar alte trei persoane, care se aflau cu el în mașină, au fost rănite grav. Accidentul s-a produs pe DN 29A, în localitatea Zvorâștea. Cei patru tineri, aflați în mașină, sunt rude și au vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Accidentul a avut loc în momentul în care șoferul a vrut să depășească un tractor. El nu a observat la timp remorca improvizată...
Trei bãtrâni din localitatea buzoiană Pietroasele au murit, dupã ce au intrat rând pe rând într-un beci unde fãceau mustul. Cei trei, un cuplu din București și cumnatul lor din Ploiești, s-au intoxicat cu vaporii emanați din fermentarea mustului. Ei au coborât în beci sã verifice butoaiele, dar au început să se simtă foarte rău. Au fost gãsiți de o vecinã, dar era prea târziu. De la începutul toamnei, cinci oameni din județul Buzãu...
O curã drasticã de slãbire, a băgat-o în mormânt, pe o tânãrã de 27 de ani, din Arad. Alexandra a început să se simtă rău în urmă cu două sãptãmâni, după care a intrat în comã profundã, iar joi a murit. Tânãra înlocuise mâncarea cu prafuri care promiteau o slãbire spectaculoasã. Medicii se tem că acestea i-au adus sfârșitul. Alexandra, tehnician dentar în Arad, ținuse mai multe cure de slãbit, dar fără efect...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019