„Obiecte și voci”, volumul de poezii recent publicat de valorosul scriitor contemporan Alexandru Sfârlea, nu a avut parte de o lansare de carte, din cauza pandemiei de coronavirus, dar odată publicat, a ajuns în librării.
Interzicerea obiectelor de unică folosință din plastic a fost aprobată de Parlamentul European, cu 560 de voturi pro și 35 contra. Măsura, care este menită să reducă poluarea mărilor și oceanelor, va intra în vigoare în anul 2021.
Peste șapte tone de obiecte pirotehnice, confiscate de polițiști. Tone de obiecte pirotehnice, confiscate polițiștii din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase aflată în structura I.G.P.R., în timpul controalelor la scară națională demarate la începutul lunii septembrie. Polițiștii au verificat legalitatea desfășurării activităților cu articolele pirotehnice, în special a celor de import. În septembrie, polițiștii...
Douã icoane vechi de aproape 500 de ani, care fac parte din patrimoniul național, au fost recuperate de polițistii de la Crimã Organizatã. Icoanele de patromoniu au fost găsite printre alte 14 astfel de obiecte, descoperite de oamenii legii în timpul unor percheziții efectuate în casele a trei asa-zisi colectionari de obiecte de artã, din Capitalã. Obiectele de cult au fost furate în vara anului 2011, din mai multe biserici.
Cu cinci săptămâni înainte de Sărbătorile de iarnă, polițiștii sunt cu ochii pe cei care vor să comercializeze luna viitoare artificii și petarde. Oamenii legii din Timișoara au confiscat trei tone de obiecte pirotehnice, depozitate într-o locuință privată, închiriată de un bărbat. Petardele și artificiile, în valoare de aproape 10.000 de euro, urmau să fie vândute la negru, înainte de Crăciun. Deținătorul obiectelor pirotehnice spune că are acte...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019