Percheziții domiciliare, într-un dosar privind lucrări ilegale executate în Parcul „Regele Mihai I”, fost Herăstrău, din București! Mai multe persoane sunt cercetate penal pentru efectuarea unor lucrări de demolare...
Ancheta merge mai departe, în cazul accidentului mortal în care a fost implicat fostul ministrui de Finanțe, Daniel Chițoiu. Dosarul de ucidere din culpă în care este cercetat secretarul general ALDE a fost preluat de Parchetul...
Scandal la Caracal, astăzi, în timpul reconstituirii presupusei ucideri a Luizei Melencu. Mama și mătușa fetei au încercat să rupă cordonul forțelor de ordine și să ajungă la mașina în care se afla presupusul criminal Gheorghe Dincă.
Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Caracal, audiat mai bine de cinci ore la Secția specială pentru investigarea infracțiunilor din Justiție! Cătălin Zăvoianu a trebuit să dea explicații despre maniera în care procurorii...
Sancțiuni și demisii în cazul fetei de 14 ani, despre care s-a presupus ca a fost violată, la Galați! Directorul adjunct al Protecției Copilului Galați, Ciprian Groza, și-a dat demisia la cererea președintelui Consiliului Județean Galați...
Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor a publicat, într-o scrisoare deschisă, un desfășurător al evenimentelor din Caracal. Datele făcute publice de procurori arată că dosarul penal pentru lipsire de libertate a fost înregistrat...
Alexandra a sunat de trei ori la 112, sperând că va fi salvată din mâinile lui Gheorghe Dincă! Sechestrată, violată, legată cu sârmă și torturată, fata a reușit, totuși, să ceară ajutor, după ce a găsit un telefon în casă. Captivă în casa agresorului...
Abuz sexual șocant, comis de un caporal din cadrul Ministerului Apărării Naționale asupra unei copile de 13 ani! Astăzi, el a fost arestat preventiv, în urma deciziei Tribunalului Militar București. Militarul fusese reținut, în această...
Președintele Klaus Iohannis a respins numirea Adinei Florea la conducerea D.N.A.! De asemenea, șeful statului a respins alte patru numiri pentru funcții de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție...
Anchetă în Caraș-Severin, în cazul incidentului privind un tren de persoane care circula pe ruta Timișoara – Reșița, despre care s-a afirmat, inițial, că s-ar fi tras cu o armă asupra lui. Martorii care au sunat la 112 au afirmat că s-a tras...
Schimb halucinant de replici, astăzi, între șefii unor instituții cheie ale statului român! Jandarmeria și-a coordonat toată intervenția din timpul protestului din 10 august sub supravegherea unui procuror militar care a fost în piață.
Fostul premier Dacian Cioloș a anunțat că Platforma România 100 și alte câteva organizații civice depun un denunț la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan...
Procurorii de la Parchetul Militar au extins cercetările în dosarul deschis în urma violențelor de la protestul de vineri seară, din Piața Victoriei. Astfel, sunt vizate infracțiuni de purtare abuzivă, abuz în serviciu, precum și pentru infracțiunea...
Două persoane reținute pentru ultraj și tulburarea liniștii publice, în urma violențelor de la protestul de vineri din Piața Victoriei. Potrivit Poliției Capitalei, în urma audierilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis...
Protocolul între S.R.I., Parchetul General și I.C.C.J., desecretizat! Astăzi, s-a dat publicității pe site-ul S.R.I. conținutul documentului care prevede principiile și domeniile cooperării, obligațiile părților, obiectivele, dar și regulile...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019