Un angajat al Penitenciarului din Târgu Jiu a stat, timp de trei zile, în greva foamei, după ce a aflat că postul pe care l-a recâștigat în justiție a fost scos la concurs. Conducerea penitenciarului refuzã sã-l repunã pe salariat în funcție, pe motiv cã nu a primit încã o decizie a instanței. După ce i s-a făcut rău în cursul nopții și la sfatul medicului său de familie, ofițerul George Filiș a întrerupt greva foamei.
Un deținut al Penitenciarului din Ploiești a fost găsit spânzurat cu un cearșaf. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de colegi, abia după ce aceștia au reușit sã intre în baia în care deținutul se baricadase. Reprezentanții penitenciarului spun cã sinucigașul, în vârstă de 24 de ani, nu a avut probleme de comportament și nici afecțiuni psihice.
Anchetă clasată, in cazul celor 1.000 de euro pe care Gigi Becali i-ar fi găsit în buzunarul pantalonilor și i-a predat gardienilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu, echipa care a facut verificarile nu a putut proba vinovatia lui Gigi Becali, care a dovedit buna-credinta si a predat cele doua bancnote de cate 500 de euro. De asemenea, nu a găsit nicio vină personalului Administratiei Nationale a Penitenciarelor...
Gigi Becali a cerut Judecătoriei sectorului 5 schimbarea regimului său de detenție din semideschis în deschis. Omul de afaceri vrea, astfel, să i se permită să părăsească Pentitenciarul Jilava pe perioade determinate. Ca să-și susțină cauza, Becali a precizat în fața instanței că a ajutat mii de persoane nevoiașe, că este iubit de români și că ar dori să construiască un spital și un azil.
Gigi Becali s-a reîntors după gratii, la patru ani de la arestul preventiv din cazul furtului mașinii. De data aceasta, el a fost condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. George Becali este încarcerat, acum, la Penitenciarul Rahova, în carantină, conform procedurii, alături de alți doi condamnați în acest dosar, Victor Babiuc și Dumitru Cioflină.
Încarcerat, de mai bine de un an, la Penitenciarul Galați, fostul deputat Mihail Boldea a ajuns, vineri, la Spitalul Județean Galați, din cauza unei crize de rinichi. După trei ore de investigații medicale, Boldea a fost dus, din nou, în spatele gratiilor. La spital, arestatul a avut parte și de o surpriză. Din echipa care i-a acordat ajutor medical făcea parte și o asistentă escrocată de rețeaua imobiliară coordonată de Mihail Boldea.
Panică la Penitenciarul de Maximă Siguranță Margineni din comuna dâmbovițeană Ion Luca Caragiale. Acoperișul unei hale dezafectate din curtea închisorii a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ trei sute de metri pătrați, dar nu a ajuns la spațiile în care se află deținuții. Martorii spun că incendiul a izbucnit după ce câțiva muncitori au început să taie o parte din hală, iar câteva scântei produse...
A nãscut în sala de așteptare a Penitenciarului Focșani! Este vorba de o femeie în vârstă de 31 de ani, care a născut o fetiță, chiar în timp ce își vizita soțul încarcerat. Când a ajuns la spital, ea își ținea deja copilul în brațe. Mama și fiica sunt internate, acum, în Maternitatea Spitalului Județean din Focșani. Potrivit martorilor, pe femeie au apucat-o durerile facerii chiar în ce aștepta sã-și viziteze soțul, în penitenciar.
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a fost eliberat din Penitenciarul Târgu Mureș. Decizia a fost luatã de Înalta Curte de Casație și Justiție. Sorin Apostu a stat în arest preventiv timp de 10 luni pentru dare și luare de mită, complicitate la spălare de bani și trafic de influență. Avocatul fostului edil, Gheorghițã Mateuț, salută hotărârea magistraților Înaltei Curți. Sorin Apostu și omul de afaceri Cãlin Stoia...
Protest inedit, la Penitenciarul de maximă siguranță din Craiova! Un deținut a profitat de neatenția gardienilor și s-a urcat pe acoperișul clădirii pentru a-și manifesta nemulțumirea față de pedeapsa aplicată de agenții de pază. Rudele celorlați pușcăriași confirmă faptul că protestatarul a fost sancționat pe nedrept. Reprezentanții penitenciarului au negociat mai bine de cinci ore cu deținutul pentru a-l convinge să coboare de pe acoperiș.
Ionel Mantog, fost secretar de stat în Ministerul Economiei si director în cadrul Complexului Energetic Turceni, a fost internat de urgență, miercuri seară, în secția de Neurologie a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Manțog a acuzat probleme de sănătate în timp ce se afla în Penitenciarul Târgu Jiu, unde ispășește o condamnare de cinci ani de închisoare. In functie de diagnostic, medicii de la Spitalul din Târgu Jiu...
S-a elucidat misterul uneia dintre amenințările cu moartea primite de judecătoarea Aspazia Cojocaru, de la Curtea Constituțională. Autorul scrisorii este un deținut condamnat la 19 ani de închisoare pentru că și-a ucis tatăl în bătaie, după ce acesta a refuzat să-i treacă locuința pe numele său, fapt ce i-ar fi permis să-i încaseze pensia. Procurorii au început urmărirea penală și împotriva a doi polițiști, care au căutat informații despre judecătoare...
Adrian Nãstase a ajuns de la spitalul Floreasca la cel al Penitenciarului Rahova. Transferul a avut loc după ce judecătorii Tribunalului București au decis că nu există niciun impediment ca mandatul de executare a pedepsei să fie pus în aplicare.
Institutul de Medicina Legala va fi cel care va decide daca Adrian Nastase poate fi transferat la Penitenciarul Rahova. Asa a declarat, luni, purtatorul de cuvant al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprita, dupa ce Politia Romana le-a cerut medicilor care se ocupa de Adrian Nastase sa faca o evaluare asupra starii sale de sanatate, in vederea transferului la spitalul penitenciarului. Potrivit ministrului de Interne, Ioan Rus, zilele in care...
Ion Balint, cunoscut drept Nuțu Cămătaru, a fost eliberat, joi dimineață, din Penitenciarul Jilava. El si-a ispășit restul de 43 de zile, din pedeapsa de șase ani de închisoare primită în dosarul în care a fost judecat alături de fratele lui, Vasile Balint, pentru proxenetism, cămătărie și trafic de persoane. El a fost icarcerat la jumatate lunii mai. Nutu Camataru a fost asteptat ziaristi la iesirea din penitenciar.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019