Fostul premier al României, Călin Popescu Tăriceanu, a pilotat un avion de agrement, cu ocazia show-ului aviatic desfășurat, în acest week-end, la Ploiești. Zeci de piloți pasionați de acrobații aeriene au urcat la manșă și au ținut publicul cu sufletul la gură, prin manevrele executate atât la mare înălțime, cât și la nivelul solului. Spectacolul i-a ținut în priză mai ales pe copii. Intrarea la show-ul aviatic a fost liberă.
Adrenalina la maximum intr-un adevarat spectacol de drift! Peste 70 de piloti din Europa si-au dat intalnire la Prejmer, in judetul Brasov, la campionatul national de drift. Pilotii din România si din alte 15 tãri europene s-au întrecut in derapaje controlate, pe circuitul de la Prejmer, cu masini clasice echipate special pentru un astfel de concurs. Duminica au fost organizate finalele celor douã competitii si premierea.
Accident aviatic in judetul Prahova! Un pilot cu experiențã a murit și un altul este internat în stare gravã, la spital, dupã ce avionul în care se aflau s-a prãbușit în apropierea aerodromului Șirna. Era pentru a doua oarã când aparatul, cu doua locuri, se ridica de la sol, iar piloții fãceau un zbor de încercare. Cei doi piloți fãceau un zbor de încercare, pe prototipul unui avion ușor, construit la o fabricã din Ploiești. Criminaliștii au cercetat cu atentie locul accidentului si resturile aparatului de zbor.
Spectacol total, la cea de-a patra ediție a TransilvAero Show Clinceni! Cei mai buni piloți și parașutiști s-au întrecut în acrobații, spre deliciul publicului îndrăgostit de zbor.
Decizia amplasării scutului antirachetă la Deveselu oferă garanții sporite de securitate țării noastre. Este declarația premierului, care a întărit, astfel, ideea exprimată marti de președintele Traian Băsescu.
Comandorul Laurențiu Chiriță, unul dintre cei doi piloți care si-au pierdut viața în accidentul aviatic produs, luni, în localitatea clujeană Călărași a fost condus pe ultimul drum de sute de persoane. Cumplita veste a căzut ca un trăznet asupra soției pilotului, Claudia, și asupra copilului în vârstă de 7 ani.
Ceremonii religioase, în memoria piloților decedati luni, in tragedia aviatica din comuna clujeană Călărași. Una dintre ceremonii a avut loc la comandamentul Diviziei 4 Infanterie "Gemina" din Cluj-Napoca. Preotul militar al unității a oficiat o slujbă religioasă de pomenire. La final, toti cei prezenți au ținut un moment de reculegere pentru cei doi piloti morti, Laurențiu Chiriță si Sorin Avram, ambii de 40 de ani.
Zeci de mii de oameni au venit în acest weekend la Ghimbav pentru a vedea cascadoriile de la TransilvAero Show. La eveniment au participat angajati ai Aeroclubului Român, ai ministerului Apararii si ai Internelor, precum si invitati speciali din strainatate.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019