Masuri exceptionale, desfasurare de forte fara precedent si vigilenta pe masura! Autoritatile Bucurestiului incearca, astfel, sa se asigure ca finala Europa League, din aceasta seara, nu va aduce surprize neplacute, iar oaspetii spanioli nu vor avea motive sa regrete ca au venit la Bucuresti pentru marele spectacol sportiv. Deocamdata, zona din jurul Arenei Naționale unde se va desfășura finala Europa League...
Alertă maximă, joi noapte, pe Șoseaua Olteniței, din Capitală, acolo unde un bărbat cu grave probleme psihice a început să-și arunce pe fereastră lucrurile din apartament. La fața locului, s-au deplasat echipaje de poliție, pompieri, salvare, SMURD, descarcerare, ofițeri SPIR, negociatori și chiar primarul Sectorului 4, care s-au chinuit ore în șir să-l potolească.
Trei dintre membrii unei rețele specializate în spargeri la diferite societăți comerciale au ajuns după gratii. Infractorii în cauză au fost prinși, în luna februarie, cu focuri de armă, de polițiștii din sectorul 3, după ce demolaseră peretele unei farmacii și sustrăseseră casa de valori. Gruparea se afla, de câteva luni, în vizorul poliției, care abia acum a dat publicității imaginile surprinse în momentul flagrantului.
Fostul șef de post din comuna bistrițeană Lunca Ilvei a fost agresat de doi frați scandalagii chiar în secția de poliție. Omul legii a încercat să aplaneze un conflict, după ce bărbații aflați în stare de ebrietate provocaseră distrugeri la o mașină a unui vecin. Polițistul i-a dus la secție pentru audieri, dar localnicii, în vârstă de 31, respectiv 34 de ani, au început să-l bată.
Razie de proporții în Capitală a Brigăzii Poliției Rutiere. Zeci de echipaje au organizat filtre pe Bulevardul Basarabia, în zona Floreasca sau pe cheiul Dâmboviței, aproape de complexul studențesc Regie. Timp de mai multe ore, oamenii legii i-au oprit pe șoferii vitezomani și i-au verificat dacă s-au urcat băuți la volan.
Premiere controversata la Inspectoratul Judetean de Politie Ramnicu Valcea. De Ziua Politiei, chestorul Ion Stoica i-a acordat o diploma de excelenta fostului primar al Ramnicului, Mircia Gutau, pentru promovarea imaginii Politiei Române. Gutau a fost condamnat la trei ani si jumatate de închisoare pentru coruptie, a executat doua treimi din pedeapsa si a fost eliberat conditionat anul trecut.
Tu cu cine alegi să faci cunoștință în seara asta? Cu Poliția sau cu taximetristul? Forumul Român pentru Consumul Responsabil de Alcool, în parteneriat cu Poliția Rutieră Română, a lansat o campanie de educare a conducătorilor auto, care își riscă nu doar propria viață, dar și viețile celorlalți participanți la trafic, urcând la volan sub influența alcoolului. Pentru responsabilizarea șoferilor, organizatorii au creat mașina Politaxi - jumătate taximetru, jumătate mașină de poliție.
Fostul șef al Poliției de Frontieră Timișoara, Constantin Daminescu și omul de afaceri Zaher Iskandarani sunt suspecți într-un caz de furt de energie electrică. 11 persoane au fost deja chemate la audieri, după ce oamenii legii au verificat mai multe societăți comerciale din Timiș, Arad, Sibiu, Alba, Constanța, dar și din Capitală. Polițiștii au controlat fabrici, hoteluri, baruri, precum și câteva locuințe, pentru că aveau informații...
Scandal de proporții în Argeș! O avocată din Pitești a depus nu mai puțin de 28 de plângeri în care susține că polițiștii îl protejează pe fostul ei soț, un om de afaceri din Pitești. Femeia care îl acuză că ar fi agresat-o de multe ori este nemulțumită de faptul că nimeni nu ia vreo măsură. Memoriile avocatei au ajuns până la procurorul general al României, care a ordonat verificări la Parchet, Poliție și DNA.
Un om liniștit, un familist care nu ar fi rănit pe nimeni. Așa îl descriu unii vecini pe bărbatul care a produs măcelul de luni seara din centrul Capitalei. Alții nu sunt de aceeasi părere, dar nu au curajul să ofere informații precise. Cert e că, pe 1 martie, soția agresorului a depus o plângere la Secția 14 de Politie. Florina Vlădan declara că soțul are o armă de foc și că zilele ei sunt numărate, întrucât bărbatul are de un an probleme psihice.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a atenționat pe reprezentanții Poliției Române că se va implica personal în schimbarea la față a instituției. Șeful Guvernului a luat această decizie după ce a constatat că reforma nu a fost niciodată începută în acest domeniu.
Amenzi usturatoare pentru cei care nu si-au dotat masinile cu anvelope de iarna! In Capitala, zeci de conducatori auto au fost sanctionati în ultimele zile. Desi cele mai multe drumuri au fost curățate, soferii trebuie sa fie prudenti, pentru că oamenii legii sunt gata sa-i amendeze pe cei care încalca regulile. Mai întâi însă, Brigada Rutiera a Capitalei a pregătit...sfaturi bune la drum si...cadouri.
Protestele au continuat si in alte orase din țară. La Timisoara, peste o sută de oameni au iesit in Piața Operei cu steaguri si pancarte, ca sa scandeze împotriva Puterii. Lor li s-au alaturat si mai multi suporteri ai echipei de fotbal Poli Timisoara. La Constanța, un bărbat care a încercat sa meargă la manifestație cu o sabie de 70 de centimetri a fost retinut de jandarmi si dus la o sectie de politie, pentru audieri.
Angajatul unei benzinării de pe Autostrada București–Pitești a rămas mască, în momentul în care a descoperit un pistol în toaletă. Arma surpriză, cu șase gloanțe și un încărcător, se afla pe un calorifer. La vederea acesteia, bărbatul a anunaț imediat poliția. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că pistolul a fost uitat acolo de un lucrător al unei firme de transport valori.
Un gorjean, în vârstă de 27 de ani, a fost reținut de polițiști, sub acuzația de proxenetism cu minore! Bărbatul racola fete de 17 ani, cărora le găsea clienți, contra unui comision.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019