S-a încheiat un an bogat în împliniri, și am intrat în 2016 cu speranțe și mai frumoase! Pe parcursul intregului an 2015, in Prime Time , însemnând segmentul orar 19:00-23:00, NationalTV a fost a 5-a televiziune în preferințele telespectatorilor din România, pe toate targeturile: urban, rural, comercial, fiind urmăriți de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani.
Angajații Autorității de Supraveghere Financiară au început să restituie primele încasate la finalul anului trecut. Președintele interimar al ASF, Daniel Dăianu, a declarat că unii dintre membrii conducerii au returnat deja toți banii, în timp ce alții vor înapoia banii în rate.
Guvernul interzice așa-numita "vânzare cu prime", în cazul produselor accizabile supuse regimului de marcare prin timbre sau banderole, cum sunt tutunul și alcoolul. În aceste condiții, comercianții nu vor mai putea oferi gratuit potențialilor clienți tutun și alcool, la vânzarea sau la prezentarea unei oferte de vânzare a unui asemenea produs. Potrivit ordonanței de urgență care conține noile reglementări, interdicția...
Vești bune pentru angajații societăților din subordinea Consiliului Local Buzău. Funcționarii, taxatorii din piețe și parcări, muncitorii de la Spații Verzi și cei de la întreținerea drumurilor vor primi, de Sărbătorile Pascale, între 50 și 200 de lei. Șefii lor spun că sunt obligați prin contractul colectiv de muncă să dea prima de Paște. Vestea că taxatorii din piețe vor primi bonusuri de Sărbători a ajuns repede la urechile vânzătorilor de la tarabe.
Ceartă pe banii bugetarilor, între deputații puterii și cei ai opoziției. Dupã ce au tãiat din banii bugetarilor, democrat-liberalii au încercat, miercuri, sã impunã Guvernului acordarea celei de-a doua tranșe din majorarea salarialã, nu în decembrie, așa cum s-a stabilit inițial, ci mai devreme, în octombrie. Propunerea a fost respinsă categoric de aleșii Puterii. Prin urmare, a doua tranșã de bani va ajunge la bugetari la începutul lui 2013.
Angajații Primăriei Tureni din judetul Cluj sunt obligati să returneze primele de sarbatoriși norma de hrană. Ei trebuie sa dea banii inapoi printr-o sentință judecătorească. Oamenii sunt nemulțumiți, dar sefii din primarie spun că decizia a fost impusă ce Curtea de Conturi și trebuie respectată. Anul trecut, în urma unui control al Curții de Conturi, s-a stabilit că Primăria Tureni a acordat ilegal prime sau norme de hrană în valoarea totală de peste 200.000 de lei.
Angajatii Consiliului Județean Hunedoara care au primit în 2009 bani de hranã si îmbrãcãminte, trebuie acum sã retuneze sumele integrale. Curtea de Conturi a decis cã primele s-au acordat ilegal si banii trebuie restituiti. Salariații, care nu pot decât să se conformeze, spun că au lefurile mult prea mici pentru a putea da institutia în judecată. Lor li se retine acum lunar, din salariu, aproximativ 60 de lei.
Primele de vacanță neacordate scot instituțiile statului în afara legii. În actul normativ scrie clar că bugetarii trebuie să încaseze acești bani, iar dacă nu există fonduri în 2010, banii trebuie acordați în 2011. Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, spune că se puteau găsi totuși soluții pentru ca bugetarii să nu primească niciun ban în plus față de salariu, chiar începând cu acest an.
La guvern nu adie vantul crizei economice care a ingenunchiat Romania in ultimii ani! Ba, dimpotrivă, in timp de bugetarii resimt din plin taierea lefurilor, angajații din aparatul guvernamental au beneficiat si de prime, și de cel de-al 13-lea salariu pe anul trecut.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019