Accident foarte grav, pe drumul spre munte, în localitatea Bănești, între Ploiești și Câmpina. O mașinã a pătruns pe contrasens, unde a lovit o alta, care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât șoferul vinovat a murit pe loc, iar alte șase persoane au fost grav rănite. Printre victime sunt și trei copii, cu vârste între trei și zece ani. Potrivit medicilor, din primele investigații medicale...
Grav accident de circulație, pe centura ocolitoare a Brașovului! În evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară și un camion de colectare a deșeurilor. Potrivit polițiștilor de la Rutieră, șoferul autoutilitarei a derapat, după care a intrat pe contrasens și s-a izbit de camion. Patru oameni aflati în autoutilitară au fost răniti. Pentru trei dintre ei a fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare...
Grav accident de circulație, în județul Brașov. Un microbuz în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, joi dimineată, după ce s-a ciocnit cu un autoturism, care a derapat pe șoseaua acoperită cu zăpadă. În urma impactului, cei doi șoferi și nouă pasageri au fost răniți. Una dintre victime este în stare gravă. A fost nevoie de intervenția echipei de descarcerare, pentru a scoate răniții dintre fiarele mașinii.
Accidente grave, din cauza vremii! Patru oameni au murit, iar alți cinci au ajuns în stare gravã la spital. Tragediile s-au produs din cauza gheții și a nămeților de pe șosele. În județul Timiș, doi oameni și-au pierdut viața într-un accident produs pe drumul dintre Timișoara și Lugoj. La volan se afla o femeie, care a pierdut controlul mașinii, pe șoseaua acoperitã de gheațã și a intrat într-un stâlp.
Accident foarte grav, soldat cu trei morți și trei răniți, la Suceava! O dubă de transport marfă și o autoutilitară s-au fãcut praf, în apropiere de Câmpulung Moldovenesc. Trei frați se întorceau de la serviciu cu duba ce avea volanul pe dreapta. Șoferul abia trecuse de radarul poliției și a vrut sã depãșeascã o coloanã de mașini. Nu a mai apucat sã se redreseze și a lovit în plin un autoutilitara, în care erau doi frați și un prieten al lor.
Au plecat la plimbare, prin oraș, dar au ajuns la spital! Este vorba de trei tinere din București, care au fost rănite, una dintre ele grav, după ce taxiul în care se aflau a intrat într-un stâlp. Accidentul s-a produs în Sectorul 6 al Capitalei. Șoferul taxiului gonea pe bulevardul Constructorilor, spre Piața Crângași, când, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, a trecut peste bordura înaltă și s-a oprit în stâlp.
Scandal cu împușcături și bâte, dumnică dupa-amiază, în cartierul bucureștean Dristor. Patru persoane au fost rănite în altercație. Scandalul ar fi pornit de la un loc de parcare, ocupat de o mașină cu numere de înmatriculare de Bulgaria. Șoferul care ocupa abuziv locul de parcare a chemat doi prieteni în ajutor, iar unul dintre ei l-a lovit pe proprietar cu o bâtã. Atunci, acesta a scos un pistol cu bile și a început sã tragã.
Accident rutier și în localitatea Tatomirești, din județul Dolj! Ceața densă și carosabilul umed au stopat drumul spre Italia al unui microbuz în care se aflau 9 oameni. La un moment dat, șoferul a pierdut controlulu volanului, într-o curbă, și microbuzul s-a răsturnat. Șapte oameni au fost răniți în accident. Din fericire, niciunul nu este în stare gravă. Microbuzul plecase din Craiova, cu destinația Italia, și parcursese...
Zece oameni au fost răniți în două accidente produse în județele Hunedoara și Dolj. În evenimentul rutier produs în localitatea Ilia din județul Hunedoara, o familie din Aiud, care se deplasa cu mașina spre graniță, cu destinația Marea Britanie, a ajuns la spital, după ce automobilul a plonjat într-o râpă. Mama, tatăl și fiica lor în vârstă de 13 ani au ajuns la spital. În accidentul produs în localitatea Secui, județul Dolj, un șofer a...
Patru persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier grav, produs pe DN1, în județul Sibiu. Două mașini s-au ciocnit frontal, după ce unul dintre șoferi s-a angajat într-o depășire, fără să se asigure. Ambii șoferi susțin că nu au mai putut evita impactul. Într-una din mașini se aflau doi soți. Femeia, în vârstă de 45 de ani, a suferit un traumatism toracic sever și a fost transportată la spital, iar soțul ei a fost rănit ușor.
Grav accident de circulație, chiar în noaptea dintre ani! Un bărbat de 23 de ani și-a pierdut viața, iar alți trei au fost grav răniți, în accidentul produs în județul Tulcea. Potrivit medicilor care au preluat victimele, toți patru consumaseră alcool. Șoferul a pierdut controlul volanului și a lovit alte 6 mașini parcate. Tânãrul de 23 de ani a murit pe loc, iar prietenii săi au ajuns la spital. Polițiștii trebuie să stabilească...
Avalanșã de accidente, în primele ore ale noului an! În Capitalã, au avut loc, în circa o jumătate de oră, trei accidente. În urma acestora, patru oameni au fost rãniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Într-unul din cazuri, un bãrbat a intrat cu autoturismul într-o mașinã, după care a ricoșat într-un stâlp și într-un panou publicitar, iar, la final, s-a rãsturnat. Martorii spun cã șoferul era băut și conducea cu vitezã.
Accident mortal, în drum spre petrecerea de revelion! O tânãrã a murit, iar alte patru fete sunt în stare gravã, la spital, dupã ce mașina în care se afalu, care se deplasa spre munte, în județul Vrancea, a derapat și a ajuns într-un copac. Tragicul accident a avut loc la Soveja. Potrivit martorilor, mașina a derapat din cauza denivelãrilor de pe șosea. 11 tineri din Galați mergeau cu 2 mașini sã petreacã Revelionul la o cabanã.
Accident mortal, în județul Argeș! Un bărbat a murit pe loc, iar șoferul și cei trei copiii ai sãi, minori, au ajuns la spital cu rãni grave, după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod, de la șapte metri înãlțime. Șoferul spune cã a pierdut controlul volanului, într-o curbã, din cauză că șoseaua era acoperită cu mâzgã. Mașina a derapat și s-a rãsturnat de pe podul care traverseazã Râul Târgului, pe centura...
Incendiu devastator, în cartierul Rahova din Capitală. Un bãrbat de 52 de ani și-a gãsit sfârșitul în propria casã, care a fost mistuită de flăcări, iar două femei au avut nevoie de ingrijiri medicale. Oamenii din cartier au sunat disperați la 112. Incendiul era atât de puternic, încât se temeau sã nu se extindã și la alte case. Pompierii s-au luptat mai bine de o oră cu flãcãrile, dar n-au putut salva nimic din casã.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019