"Să fie Ardealul cum a fost și națiunea ungară cum a fost!" Asa ar fi sunat îndemnul premierului Ungariei, Viktor Orban, transmis pe 15 martie, de la Budapesta, tuturor maghiarilor din România. De aici au pornit și conflictele parlamentarilor prezenți la dezbaterea motiunii de cenzură.
Lucian Bute ar putea boxa și în România. Mai mulți deputați i-au promis pugilistului că vor sprijini organizarea unei gale pentru titlul mondial, în țara noastră, anul viitor. Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, le-a făcut o vizită parlamentarilor. Din partea conducerii Camerei Deputaților, Bute a primit o plachetã în semn de recunoaștere a meritelor sale sportive.
Opoziția a răspuns cu un nou boicot apelului de pace lansat marți de președintele Traian Băsescu. PSD și PNL au părăsit, din nou, ședința de plen a Camerei Deputaților, nemulțumiți că Roberta Anastase nu va fi schimbată de la șefia acesteia. Deputații Puterii și cei ai Opoziției au ajuns chiar să se îmbrâncească în sala de plen.
Roberta Anastase nu este prioritatea României, ci adoptarea actelor normative de care depinde buna funcționare a acordului cu instituțiile financiare internaționale, spun democrat-liberalii. Prim-vicepreședintele PD-L, Adriean Videanu, dezminte informațiile vehiculate în presă potrivit cărora președintele Camerei Deputaților va fi înlocuit.
Atacurile intre democrat-liberali si social-democrati continua! Presedintele PSD, Victor Ponta a numit-o pe Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor, un fel de Ali Baba. Liderul PSD sustine ca aceasta ar fi numarat într-un mod fraudulos voturile la legea pensiilor, arata newsin.
Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a fost primita cu ostilitate de românii care au participat la ceremoniile desfasurate la mormântul lui Avram Iancu, de la Tebea.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019