Proteste ale polițiștilor și angajaților din penitenciare, în București! Polițiștii sunt nemulțumiți de salarizare, de deficitul de personal și de subfinanțare, iar angajații din penitenciare solicită condiții mai bune de lucru, o salarizare echitabilă...
Personalul sanitar, în stradă! Peste 5.000 de angajați din Sănătate, din București și din țară, au mărșăluit pe străzile Capitalei. Protestul, organizat de Federația sindicală Sanitas, a început la ora 11.00, cu un miting...
Continuă protestele angajaților din Finanțele Publice! La Galați, Alba, Arad, Timișoara, Craiova, Constanța, Vrancea și Vaslui, angajații au ieșit în fața sediilor instituțiilor și au întrerupt programul de lucru cu publicul.
Polițiștii ies în stradă! Membrii Sindicatului Național al Polițiștilor și al Personalului Contractual vor participa pe 25 martie la un marș de protest în Capitală, de la Ministerul de Interne până la Guvern. Potrivit președintelui sindicatului, Dumitru Coarnă, marșul va fi precedat, în zilele de 23 și 24 martie, de pichetarea Ministerului Muncii.
Legea salarizării unitare, sub presiunea termenului de adoptare! Deocamdată, însă, măsurile care vor fi luate cu privire la pensii și salarii sunt prezentate de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu. Ea a declarat că luni încep discuțiile cu sindicatele din ordine publică...
Modificări mai rapide în legea salarizării! Angajații de la stat, plătiți după competență. Guvernul se pregătește să implementeze noua grilă de salarizare a bugetarilor, care se va aplica de la 1 ianuarie 2016. Noua lege va duce la creșterea salariilor din sectorul bugetar.
Spitalele riscă să rămână fără doctori, dacă Ministerul Sănătății va pune în aplicare proiectul privind înființarea secțiilor private în spitalele de stat și salarizarea medicilor, pus în dezbatere publică. Asta, din cauză că medicii vor fi obligați să aleagă între sistemul sanitar de stat și medicina privată. În prezent, pentru majoritatea, slujbele auxiliare în clinici private reprezintă principala sursă de venit.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019