Protest în Piața Victoriei din București, organizat de Federația "Solidaritatea Sanitară"! Sindicaliștii cer acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30% și sporul pentru...
Verificări, sancțiuni și revoltă, la Spitalul Floreasca! Incidentul, în urma căruia o pacientă în vârstă de 66 de ani a suferit arsuri pe masa de operație, decedând ulterior, este o urmare a unor erori umane comise de echipa...
După actori, și cadrele medicale anunță că vor ieși în stradă! Federația ”Solidaritatea Sanitară”, care reunește majoritatea sindicatelor din domeniul Sănătății, a decis declanșarea unui program de acțiuni de protest, în semn de...
Un nou focar de pestă porcină africană, de data asta în județul Argeș! Virusul pestei porcine africane a fost confirmat la patru porci dintr-o gospodărie din comuna Negrași. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor...
80% dintre angajații din Sănătate se simt înșelați de Guvern, în ceea ce privește creșterile salariale. Acesta este rezultatul unei evaluări a impactului aplicării legii salarizării, efectuate de Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială"Solidaritatea”, la comanda...
Audieri și măsuri de sancționare în scandalul privind Spitalul de Arși din București! Șeful Secției de Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul de Arși, Adrian Stănculea, și asistenta-șefă a aceleiași secții au fost audiați la Poliția Capitalei. În cazul unității sanitare în care a murit un pacient în rănile căruia au fost găsiți viermi au fost deschise anchete...
Cu mai puțin de două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, multe instituții de învățământ din țară sunt într-o stare deplorabilă! Numai în județul Vrancea, o mulțime de școli din mediul rural sunt într-o stare jalnică: pereți sunt crăpați, ușile rupte iar piesele de mobilier sunt bune de pus pe foc. Aceste unități de învățământ nu au autorizație sanitară...
15 copii în stare gravă la spital, după ce s-au intoxicat cu mâncare într-o tabără din Rimetea, județul Alba! Copiii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, au servit masa la pensiunea în care erau cazați, dar, la scurt timp, au prezentat simptome de toxiinfecție alimentară: greață, vărsături, febră, dureri abdominale! Ei au fost transportați de urgență...
Stafilococ auriu, în mâncarea servită studenților din Suceava! Asta au descoperit inspectorii Direcției Sanitare Suceava în alimentele servite la cantina studențească, după ce două persoane, mamă și fiică, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Acestea le-au mărturisit medicilor că au mâncat la cantina din campusul Universității Ștefan cel Mare. Inspectorii sanitari au prelevat probe din mâncare și, în urma...
Cu doar câteva zile pâna la începerea noului an școlar, autoritățile continuă verificările, pentru a vedea dacă unitățile școlare sunt gata să-și primească elevii. În Capitală, 26 dintre unitățile de învățământ nu au autorizații sanitare. Două, dintre cele 102 de școli incluse în programul de consolidare, reabilitare și modernizare cu finanțare parțială de la Banca Europeană de Investiții, au fost in...
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, parte a Băncii Mondiale, împrumută România cu un miliard de euro, pentru politici de dezvoltare și reforma sanitară. Din această sumă, 750 de milioane de euro vor fi alocate pentru politici de dezvoltare, iar 250 de milioane de euro merg către susținerea proiectului de reformă a sectorului sanitar. Cele două acorduri de împrumut au fost semnate...
Unitățile sanitare, la control! Toate spitalele publice vor fi controlate de inspecția sanitară, începând din 1 martie, la capitolul curățenie. Potrivit Mediafax, care citează un comunicat al Ministerului Sănătății, controalele vor dura până la 31 mai, urmând ca rezultatele să fie făcute publice la sfârșitul lunii iunie. În comunicat se precizează că acțiunea de inspecție sanitară are ca scop impulsionarea managerilor...
Iubitorii de animale ar putea adopta maidanezi de la distanta! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a lansat in dezbatere publică un proiect de norme metodologice pentru aplicarea legii privind Legea câinilor fără stăpân, care prevede adoptarea la distanță a maidanezilor din adăposturi, pentru ca aceștia să fie salvați de etunasiere. Astfel, persoanele care vor dori să își asume...
Ursul împușcat la Pietroșița, era turbat! Vânătorii din Dâmbovița au împușcat un urs, sâmbătă seara, la marginea localității Pietroșița, pe malul râului Ialomița, după episodul sângeros, în care un bătrân a fost omorât de o astfel de fiară, iar alte două persoane au fost rănite.
VOX "- Un cățel de la stână l-a alergat și am aprins lanterna și am reușit să-l împușc peste mal. L-am văzut pe mal, fugea, era foarte agitat. (...) – Câte focuri ați tras? – Un singur foc."
Exemplarul, de circa 120 de kilograme, a fost transportat în laboratorul Direcției Sanitare Veterinare Dâmbovița, unde i s-a făcut autopsia. În prima fază, au fost prelevate probe pentru identificarea rabiei și probe histopatologice. Au fost prelevate probe de conținut stomacal, păr, gheare, amprente dentare, ce vor fi analizate de specialiștii în criminalistică din București. Specialiștii încearcă, astfel, sa stabilească dacă ursul împușcat este cel care l-a omorât pe bătrân și a rănit alte două persoane.
SANDU TOLEA, director executiv, D.S.V.S.A. Dambovita "Labele ursului au fost prelevate cu totul, pentru a merge și stabili la fața locului, împreună cu specialiștii criminaliști, urmele care au fost găsite și nu este exclus ca aceste urme, din informațiile pe care le am eu la acest moment, să corespundă cu urmele găsite în teritoriu."00:01:48
NICOLAE NĂSTĂSESCU, medic veterinar "- E posibil să nu fie ursul? – Nu putem spune sută în sută?"
LEONARD DICU, primar, Pietroșița "- Va fi stare de alertă în continuare? – Da! Trebuie să fim în alertă maximă!"
Fondul de vânătoare din zona Pietroșița, de unde provine ursul, este administrat de de Asociația de Vânătoare Dunărea 2007. Potrivit șefului Direcției Sanitare Veterinare, după confirmarea cazului de turbare, zona intră în carantină, pe rază de 30 de kilometri.
Cu mai puțin de o săptămână până la startul noului anul școlar, sute de unități de învățământ din mai multe județe nu sunt încă pregătite să-i primească pe elevi. Motivele sunt diverse, de la lipsa autorizațiilor sanitare sau a învățătorilor pentru clasa pregătitoare, până la sistarea reabilitării clădirilor. În această situație se află și școala din localitatea dâmbovițeană Tătărani. Cei 130 de elevi nu vor avea încălzire...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019