Cu trei zile până la celebrarea Sfintei Parascheva, Iașul este din ce în ce mai animat. Autoritățile locale se așteaptă la peste 500.000 de pelerini, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, din 14 octombrie, zi când se cinstește și Hramul Catedralei Mitropolitane din Iasi. De 15 ani, evenimentul religios de la mijlocul lunii octombrie atrage milioane de credincioși, care vin să se inchine la racla cu sfintele moaste.
Peste 50 de mii de oameni au participat la Mãnãstirea Nicula din județul Cluj la slujba închinată Adormirii Maicii Domnului. Creștinii veniți din toate colțurile țării s-au rugat pentru sănătatea celor dragi, dar au stat la coadă și pentru cele 16 mii de sarmale pregătite special în zi de sărbatoare. Mii de credincioși s-au adunat și la bisericile din Sibiu. In Capitală, sute de credincioși au ales să urce Dealul Mitropoliei, pentru a lua parte la slujba de Sfânta Marie Mare.
Maicutele de la manastirea Sfânta Treime din Buzau sunt izolate în nametii, inalti de peste trei metri. Situatia este grava, in conditiile in care cateva maicute sunt bolnave si nu pot ajunge la o farmacie sau la un spital. Din cauza ca drumurile sunt blocate de zapada, nici credinciosii din sat nu mai ajung la biserica Sfanta Treime. Maicutele sunt convinse, insa, ca prin rugaciune vor putea iesi dintre nameti si, odata topita zapada, crestinii vor veni din nou la biserica manastirii.
Mii de romi din toatã tara sarbatoresc Sf. Maria Mica la Costestii de Valcea, ca-n fiecare an. Este o dubla sarbatoare, pentru ca, in 8 septembrie este si ziua romilor. Joi, dis-de-dimineata, romii s-au adunat la manastirea Bistrita, unde s-au rugat si au primit binecuvantarea preotilor. Mai apoi s-au strans cu mic cu mare pe pajistea Costestiului, unde au incins gratarele, si au dat cep butoaielor. La distractie sunt umar la umar romii bogati si cei saraci.
Credincioșii care au urcat spre Schitul Sfânta Ana de la Sinaia, printre care si Petre Roman, au fost la un pas să devină...prânzul unui urs! Ei au dat nas in nas cu patrupedul blănos de aproximativ 350 de kilograme. Spre norocul lor, ursul nu a fost agresiv. Inițial, animalul a încercat să fure rucsacul unui turist, care, insa, și-a salvat bagajul fugind. Speriat, ursul si-a luat si el tălpășița, dar a revenit, chiar dacă a fost lătrat o haită de câini tot timpul.
Ca in fiecare an, mii de pelerini au ajuns la Iasi, la moastele Sfintei Parascheva. Credinciosii care vin sa se închine la moastele Sfintei Parascheva se pot închina si la moastele Sfântului Maxim Marturisitorul, care au fost aduse de la Manastirea Sfântul Pavel din Muntele Athos.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019