Sinucidere, în comuna ieșeană Popricani! Un tânăr în vârstă de 18 s-a spânzurat, după ce a fost surprins, în timp ce încerca să-și violeze verișoara în vârstă de patru ani. Cea care l-a prins asupra faptului a fost chiar mama fetiței, mătușa băiatului. Potrivit apropiaților, el nu a suportat rușinea și chiar a spus că-și va pune capăt zilelor, dar nimeni nu l-a crezut. În acest caz, expertiza medico-legal va stabili dacă tânărul a apucat să o agreseze sexual pe fetiță.
Lumea fotbalului românesc este în stare de șoc. Fostul mare jucãtor Costicã Ștefãnescu, legendarul fundaș al Craiovei Maxima, și-a pus capãt zilelor, la vârsta de 62 de ani. Fostul căpitan al naționalei s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Militar din București. In ultima perioadã, Costicã Ștefãnescu intrase într-o depresie profundã, din cauza problemelor de sãnãtate. El suferea de cancer și ultimii ani din viațã și i-a petrecut pe patul de spital. Luna trecutã s-a internat la o clinicã din Germania pentru un tratament, apoi a fost adus în țară.
Sinucidere în stația de metrou de la Piața Unirii. O femeie și-a pierdut viața, după ce s-a aruncat în fața metroului. Surse din cadrul anchetei susțin că ea ar fi suferit o decepție sentimentală. Potrivit polițiștilor, imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată foarte clar că femeia a vrut să-și pună capăt zilelor. Pe linia Piața Unirii-Eroilor, circulația a fost oprită multă vreme, iar călătorii s-au strâns pe peron să vadă ce s-a întâmplat. La fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Un bărbat și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de o mașină, pe autostrada București-Pitești. Omul a vrut să traverseze șoseaua, însă n-a mai apucat să ajungă pe partea cealaltă. Șoferul mașinii care l-a lovit spune că nu l-a putut evita. Polițiștii nu exclud varianta unei sinucideri. Medicii au ajuns repede la locul accidentului, dar nu au reușit să-l resusciteze. Câțiva colegi de muncă ai bărbatului au ajuns și ei la fața locului...
Dramă într-o familie de bucureșteni! O adolescentă, în vârstă de 15 ani, și-a pierdut viața, sâmbătă-noapte, după ce a căzut de la etajul 10 al unui bloc din Drumul Taberei. Părinții sunt șocați și nu-și pot explica ce s-a întâmplat, dacă fiica lor a căzut sau s-a sinucis. Ei știu doar că, la școală, fata era o elevă model. Ea locuia împreună cu părinții, bunica și fratele mai mic, iar prietenii spun că atmosfera din familie părea una armonioasă.
Un plutonier de la Jandarmeria Cluj a încercat sã-și ia viața, joi, la ieșirea din turã. Jandarmul în vârstã de 36 de ani și-a tăiat gâtul, cu un cuțit, chiar în incinta unității în care lucrează. Un coleg l-a gãsit plin de sânge, în vestiar, și a sunat la 112. Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Cluj a dispus o investigație în acest caz. După ce jandarmul își va reveni, șefii săi vor hotărî ce măsuri vor lua în privința lui.
Caz șocant, în comuna dâmbovițeană I.L. Caragiale! Ajutorul șefului de post și-a împușcat iubita în cap, după care s-a sinucis. Cei doi au fost găsiți de o patrulă, în mașina personală a agentului. Polițistul avea 30 de ani și nu a lăsat niciun mesaj prin care să explice gestul extrem. În vârstă de 23 de ani, iubita acestuia era sora lui Marian Pârșă, fotbalistul clubului Petrolul Ploiești, care a murit de cancer, în urmă cu doi ani.
Tentativă de sinucidere, în București! Dupã ce a pierdut toți banii la jocurile de noroc, un tînăr bucureștean, în vârstă de 20 de ani, s-a aruncat în Lacul Morii. Potrivit martorilor, bărbatul ar fi preferat apa rece a lacului, de frica nevestei. Salvatorii au intervenit, însă, la timp și l-au scos în viață la mal. Tînărul disperat a fost transportat în stare gravă, la spital. Pânã la sosirea scafandrilor din cadrul Detașamentului Special de Salvatori...
Accident cu multe semne de întrebare, la Cluj-Napoca! Decanul Facultății de Științe Economice din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" a ajuns în stare foarte gravă, la spital, după ce a căzut în gol, de la șapte metri înălțime, de pe o clădire de birouri din oraș. Bărbatul a fost gãsit prãbușit pe trotuar chiar de soția sa, care a chemat ambulanța. Rănitul a fost dus la Spitalul Județean Cluj. Anchetatorii nu exclud varianta unei tentative de sinucidere...
Sinucidere în Sighetu Marmației! O femeie de 48 de ani și-a pus capãt zilelor, aruncându-se în fața unui tren. Martorii spun cã femeia a sãrit pur și simplu înaintea locomotivei, iar mecanicul nu a mai putut face nimic, pentru a evita impactul. Oamenii au povestit că, inițial, au vãzut-o pe femeie, în jurul orei 9, în apropierea liniei de cale feratã. Potrivit acestora, femeia s-a plimbat îngânduratã, înainte de a se arunca în fața locomotivei.
Jocurile de noroc l-au impins la sinucidere! Este vorba despre un barbat din Constanța, pe care datoriile mari și neîntelegerile din familie l-au fãcut sã-și punã capãt zilelor. El a trimis un mesaj de adio prietenilor, apoi s-a urcat la volan și a intrat cu toatã viteza într-un cap de pod.
Disperat că va rămâne pe străzi, un bucureștean s-a urcat pe acoperișul casei în care locuiește și a amenințat că se va sinucide. Gestul bărbatului vine după ce un executor judecătoresc a vrut să-l evacueze din locuință pentru a treia oară la rând. Este vorba despre o casă naționalizată, câștigată în instanță de fostul proprietar.
Si-a pus capat zilelor in sectia de politie. Un agent din Abrud s-a sinucis la scurt timp dupã ce a intrat în turã, în garajul institutiei. Politistul si-a tras un glont în cap. El a fost gãsit de cãtre colegii sãi într-o baltã de sânge. Agentul avea 40 de ani si lucra la serviciul rutier al Politiei din Abrud de aproape 20 de ani. Omul era cãsatorit si avea o fetitã de 12 ani. Sotia sa lucreazã ca secretarã tot în cadrul Politiei Alba. Nici colegii, nici vecinii bãrbatului nu-si pot explica gestul politistului.
O asistentă medicală de 42 de ani din Brașov, supărată că nu-i mai ajung banii, și-a pus capăt zilelor. Femeia lucra de 20 de ani în sistemul medical și se împrumutase ca să poată face față cheltuielilor. In plus, abia aflase că mama ei este suspectă de leucemie. Asistenta nu a mai ajuns la serviciu, așa că mai mulți colegi au început să-și facă griji și au alertat autoritățile.
Doi deținuți din Penitenciarul Poarta Albă, cercetați pentru crimă și aflați în arest preventiv, s-au sinucis în celulă. Cei doi s-au spânzurat după o perioadã în care au fost în greva foamei. Unul dintre ei fusese polițist. Fostul om al legii, dependent de droguri, era acuzat că și-a ucis mama în luna martie. Colegul său de celulă, originar din Medgidia, era și el acuzat că și-a omorât în bătaie soția. Gardienii de la penitenciarul constănțean i-au găsit fără suflare.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019