Razia declanșată în Capitală de Poliția Rutieră în colaborare cu Agenția Națională Antidrog a condus la prinderea a trei tineri, aflați la volan sub influența stupefiantelor. Cei trei s-au ales cu dosare penale. Deși testele au ieșit pozitive, șoferii spun că n-au consumat nimic. Tinerii au fost conduși la Institutul de Medicină Legală, pentru recoltarea de probe biologice.
Mai mulți taximetriști au căzut în plasa polițiștilor de la I.G.P.R., după ce au încercat să negocieze tarifele sub ochiul vigilent al camerelor ascunse. Deși clienții s-au dovedit a fi agenți sub acoperire, taximetriștii nu și-au recunoscut vina. Cu toate că a fost prins asupra faptei, taximetristul nu a recunoscut că a negociat tariful. Pentru o cursă de la Gara de Nord la Piața Unirii, un alt taximetrist a cerut 25 de lei, un tarif dublu față de cel normal.
Iarna bate la ușă, iar șoferii se află în goana după cauciucuri de sezon. La Cluj, comercianții se întrec în oferte care mai de care mai atractive, atât în privința prețurilor anvelopelor, cât și a serviciilor legate de transport și montaj. Prețurile cauciucurilor de iarnă variază între 140 și 500 de lei. În vulcanizări, mecanicii abia fac față comenzilor. Montarea anvelopelor de iarnă nu este condiționată de data de 1 noiembrie...
Polițiștii de circulație se confruntă cu o creștere halucinantă a numărului de șoferi depistați sub influența drogurilor. Potrivit statisticilor, în primele nouă luni ale anului, s-au consemnat 49 de cazuri, în timp ce în urmă cu trei ani s-au înregistrat doar două. Vorbim astfel de o creștere de 25 de ori. Primul loc în top îl ocupă Bucureștiul, urmat de Constanța și Timișoara.
Inaugurată recent, Autostrada A3 îi îmbie pe șoferi să calce pedala de accelerație mult peste limita legală! Radarele amplasate, în cascadă, de Poliția Rutieră au surprins un șofer care circula cu viteza record de 198 de km la oră.
Au mers pe șapte cărări, cu acordul poliției! Este vorba despre șoferii din Sfântu Gheorghe, care au dorit să afle cum este să urci la volan după câteva păhărele. Efectul alcoolului a fost simulat, însă, cu ajutorul unor ochelari de bețiv puși la dispoziție de către Poliția Rutieră. Pentru început, localnicii au participat la o probă practică, unde și-au testat concentrarea și coordonarea mișcărilor. A urmat proba de slalom, în care șoferii au trebuit să conducă...
La mai putin de un an de când a fost datã în folosintã, autostrada ce leaga Aradul de Timisoara a intrat în reparatii. Șoferii au ajuns să facă slalom printre crãpãturi si denivelãri, asa cã autoritãtile au impus noi limite de vitezã. În aceste conditii, viteza a fost restrictionatã de la 100, la 60 de km la orã, pentru cã denivelarile din asfalt sunt adevãrate capcane. Autostrada Arad- Timisoara are o lungime de 32,25 de kilometri și a fost data în folosintã...
Limitatoarele de viteză montate în Capitală dispar ca prin farmec peste noapte! Unele au fost furate, iar altele distruse, pentru ca șoferii să circule fără teama că vor fi opriți de agenții de la Rutieră. Primăriile de sector au montat sute de limitatoare în jurul școlilor, spitalelor sau în cartierele liniștite. Odată dispărute sau distruse, dispozitivele nu au mai fost înlocuite. Conducătorii auto sunt însă mulțumiți că nu mai trebuie să frâneze atât de des.
Circulatie de cosmar în Capitala, dupa o noapte cu precipitatii abundente. Ca de fiecare data dupa o ploaie mai serioasa, zeci de strazi au fost inundate cu apa, iar Pasajul Unirii a devenit imposibil de traversat. A fost nevoie de interventia a șapte utilaje speciale ale Apa Nova, pentru a scoate apa din pasaj. Circulatia a fost complet blocata între Piata Universitatii si Unirea. Soferii care au apucat să ajungă la intrarea în pasaj...
Bilanț îngrijorător, în urma raziei desfășurate, noaptea trecută, de Poliția Rutieră, în Sectorul 5 al Capitalei! Oamenii legii au aplicat cincizeci de amenzi, au întocmit șase dosare penale și au reținut cinci permise de conducere. În mai puțin de două ore, au fost prinși încă doi șoferi care s-au urcat băuți la volan și doi conducători auto aflați la volan deși aveau permisele suspendate. Toți s-au ales cu dosare penale.
Trei șoferi din localități diferite au trăit, noaptea trecută, același coșmar, după ce bolizii pe care îi conduceau au ieșit de pe carosabil și s-au oprit în zidurile unor case. Unul dintre accidente s-a produs în localitatea Nicolae Bălcescu, din județul Tulcea, acolo unde o persoană a ajuns la spital, în timp ce o alta a fost rănită ușor. Un alt eveniment rutier nefericit a avut loc la Craiova, acolo unde două vehicule s-au ciocnit frontal...
Graba șoferilor provoacă adevărate tragedii! O demonstrează și accidentul produs pe DN1, în apropierea localității bihorene Săcădat, soldat cu trei morți și patru răniți. La originea nenorocirii s-a aflat șoferul unui autoturism de lux, înmatriculat în Bulgaria, care s-a angajat într-o depășire riscantă și a intrat pe contrasens, acolo unde a lovit o motocicletă și o altă mașină. În urma impactului, bolidul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Tot mai mulți șoferi implicați în accidente se plâng de efectele asigurării auto obligatorii. Oamenii arată cu degetul spre companiile de asigurări, care fie nu vor să acopere daunele, fie decontează o sumă mult mai mică decât cea stabilită. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se confruntă cu aproximativ două mii de reclamații și îi amenință pe rău-platnici cu suspendarea activității. Bucureșteanul Alexandru Sima a fost victima a două accidente, unul de mașină și unul de motocicletă. De fiecare dată, a primit același răspuns.
Doua accidente grave, miercuri seara, in Capitala. Un copil a fost grav rãnit, dupã ce a fost lovit de un tramvai, iar doi soferi au ajuns la spital, dupa ce s-au tamponat cu masinile, chiar în fata unei sectii de politie. Primul accident s-a produs pe Soseaua Giurgiului, putin dupã ora 21. Un copil in varsta de 13 ani s-a grãbit sã traverseze strada, a sãrit gradul despãrtitor, inspre liniile de tramvai, dar nu a observat vehiculul care se apropia.
Miile de șoferi sancționați de mai multe ori pentru deplasările fără rovinietă pe drumurile naționale trebuie să știe că aceste amenzi multiple sunt abuzive, avertizează avocații implicați în astfel de dosare. Juriștii susțin că, paradoxal, amenzile cuprind contravaloarea rovinietei pe un an, însă conducătorii auto sancționați trebuie să-și procure apoi rovinieta. David Vasile are o casă în localitatea Lehliu Gară.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019