Sindicatele din învațământ amenință cu proteste dupa ultimele negocieri cu Ministerul Educației. Mărul discordiei îl reprezinta acordarea voucherului de vacanță care va fi amânata pentru majoritatea angajaților din învațământ pentru anul viitor.
Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” solicită amânarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori. Potrivit unui comunicat de presă al Federației, din cauza numeroaselor probleme apărute în organizarea acestuia, la ora actuală concursul este viciat.
Elevii români, europarlamentari pentru o zi! Colegiul Național ”Spiru Haret” din București a câștigat primul loc la concursul național pentru liceeni ”Euroscola”, organizat de Parlamentul European în parteneriat cu Ministerul Educației. În contextul anului în care s-au desfășurat alegerile pentru Parlamentul European, respectiv cele pentru președintele Comisiei Europene, tema celei de-a șaptea ediții a fost...
Oricât de mult ne-am dori, nu există miracole care să ne facă veșnic tineri! Oamenii de știință din lumea medicală fac, însă, eforturi pentru implementarea principiului privind o îmbătrânire activă și sănătoasă. Un proiect multinațional, finanțat din fonduri europene, care reunește specialiști din 11 țări, își propune pregătirea medicilor români pentru o astfel de abordare. La simpozionul intitulat Ageing Well, care s-ar traduce prin "să îmbătrânim bine"...
Sesiune științifică, la Academia Română, în memoria reformatorului învățământului românesc, Spiru Haret! Sub îndrumarea președintelui Secției de Filosofie, Teologie și Psihologie, din cadrul Academiei Române, Alexandru Surdu, Spiru Haret, omul care a scris o pagină importantă în istoria învățământului, a fost omagiat printr-o sesiune de comunicări. Om de știință, matematician român, astronom, pedagog și reformator...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019