Etnobotanicele continuă să facă victime! Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna dâmbovițeană Ionești, și-a pierdut viața, vineri dimineață, după aproape două săptămâni de chin! Familia băiatului povestește că băiatului i s-a făcut rău și a fost dus la Spitalul din Găești, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Târgoviște. Starea bărbatului s-a agravat, însă, până a intrat în comă profundă.
Un tânãr din Regin a ajuns la spital, dupã ce a mâncat semintele unei plante ornamentale. Baiatul in varsta de 22 de ani a aflat de pe internet despre efectele halucinogene ale plantei, a gasit-o in parcul orasului si a mâncat împreunã cu un prieten un pumn de seminte. La putin timp dupã aceea, aceasta a ajuns la Clinica de Psihiatrie din Tîrgu-Mures cu halucinatii severe.
Scandal de proporții în comuna ilfoveană Glina, acolo unde circa trei sute de oameni au blocat, sâmbătă noapte, principalul drum din localitate și au atacat cu pietre forțele de ordine mobilizate în zonă. Jandarmii au ripostat cu grenade și cu gaze lacrimogene. Localnicii au ieșit în stradă pentru a doua seară consecutiv, revoltați de faptul că autoritățile încearcă să mușamalizeze moartea unui tânăr de 19 ani, bătut și înjunghiat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019