Grevã spontanã, la Centrul Regional de Tranzit Bacãu al Poștei Române! Peste 80 de salariați refuzã sã livreze miile de colete depozitate acolo. Oamenii sunt nemulțumiți cã, în urma reorganizãrii teritoriale, centrul ar urma sã fie desființat, iar coletele vor trece prin Poșta din Iași. Potrivit zvonurilor care au ajuns la urechea angajaților Poștei din Bacău, practic, de la 1 octombrie, acolo ar rămâne doar un punct de lucru cu 20 de salariați.
UDMR se opune reorganizării teritoriale, în formula avansată de președintele Traian Băsescu. Cei mai mulți dintre participanții la Consiliul Reprezentanților Unionali, de la Târgu Mureș, susțin amânarea reorganizării, chiar cu riscul amânãrii adoptării statutului minorităților. Liderii UDMR iau, însă, în calcul acceptarea variantei președintelui Traian Băsescu referitoare la regionalizarea deconcentratelor.
Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă că nu există niciun obstacol din partea Uniunii Europene care să împiedice reorganizarea administrativ-teritorială a României. Există încă din 2003 un memorandum în Guvern, semnat de Adrian Năstase, în privința procesului de reorganizare administrativ-teritorială a țării. Între propunerile susținute de Adrian Năstase se afla inclusiv propunerea pe care PDL o susține astăzi, a precizat primul ministru.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019